Cauta

joi, 10 iunie 2010

Terapia clasica sau terapia holistica?
  Fiecare dintre noi ne asemănăm cu un copac al cărui rădăcină, trunchi şi prima parte a crengilor sunt formate de corpul subtil; corpul fizic corespunde vârfului crengilor.

Medicina clasică se ocupă de corpul fizic ca şi cum ne-am ocupa de vârful crengilor unui copac. Dr. Bruce Lipton, creatorul epigeneticii, ne spune plastic că atunci când luăm o pastilă pentru a ne face bine, fără să avem grijă şi de sufletul nostru, este ca şi cum am deşuruba un bec din bordul maşinii care ne atenţionează să avem grijă de sufletul nostru că să nu vedem că maşina e în avarie. Este important să înţelegem medicina ca pe o medicină de urgenţă şi să ne folosim ca atare de ea. În caz contrar are efecte dezastroase asupra evoluţiei umanităţii. Se cheltuiesc pentru aceasta bani mulţi şi cu eficienţă mică. Interesele companiilor farmaceutice amplifică dezastrul. Putem ajunge să dăm toţi banii pe medicamente şi oamenii să ajungă tot mai bolnavi. Dar exista şi medici care prin simpla lor prezenţă ajută la vindecarea sufletelor celor care ajung la ei.

Psihologia ar trebui să se ocupe de sufletul omului. Dar neavând alte mijloace, datorită nivelului actual al oamenilor, caută să se ocupe de suflet prin intermediul minţii. Chiar dacă nu este aplicată în situaţiile dure, datorită nivelului celor care o practică, efectele asupra evoluţiei umanităţii sunt mai bune decât ale medicinii clasice.

Cei care fac terapii caută cu mijloacele specifice să facă bine oamenii. Fac aceasta pentru că nu sunt încă pe nivelul de armonie corespunzător încât ceilalţi oameni să se facă bine prin simpla lor prezenţă sau prin simpla legătură a oamenilor cu ei. Terapiilor li se spune complementare pentru că datorită nivelului lor de armonie atâta se poate face. Dar influenţa terapiilor asupra viitorului umanităţii îl văd mai benefic decât al medicinii clasice şi al psihologiei.


Este important totuşi ca cei care se ocupa de ceilalţi ca medici, psihologi, terapeuţi, preoţi… s-o faca din chemare şi să fie cât mai armonioşi. Dacă se ocupă şi nu sunt armonioşi nu fac altceva decât să-i încărce pe ceilalţi de dizarmoniile lor. Cu cât sunt mai armonioşi , se poate ieşi şi din situaţii care medical clasic nu au nici o soluţie şi aceasta printr-o vindecare reală, prin vindecare sufletului….


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu