Sa traim starea de acceptare si de multumire

UN intelept-a spus, ca nimeni nu are nevoie sa fie indreptat.

Ori de cate ori ma gandesc ca cineva (inclusiv eu insumi) are nevoie sa fie indreptat, incep sa gandesc din perspectiva lipsei.
Si nimic nu se indreapta printr-o mentalitate a lipsei.
E un adevarat paradox. Daca eu gandesc ca ceva trebuie indreptat, indreptarea devine imposibila.
Daca eu imi dau seama ca nu poate fi reparat,
atunci nu este stricat. Cheia in aceasta propozitie
este cuvantul 'eu' . Ceea ce gandesc eu,
determina drama sau absenta dramei.
 Deoarece noi vrem ca lucrurile sa fie perfecte,
intotdeauna incercam sa ne schimbam experienta. Una din cele mai insemnate practici ale Mintii  este acceptarea. De aceea, ar trebui  sa invatam sa fim constienti de ceea ce se intampla,
fara sa judecam..
Atunci cand traim starea de pace nu avem nevoie sa indreptam ceva sau pe cineva, orice ar fi.. Daca ceva trebuie sa se schimbe, schimbarea se va produce de la sine.
Nu trebuie fortata. Nu are nevoie de manipulare.
De cele mai multe ori noi ne purtam de parca am fi in batalie,
cu singura deosebire ca ea are loc in mintea noastra.
A asculta fara reactie: Uneori incercam sa-i indreptam pe altii
in moduri mult mai subtile. Cand prietenii nostrii ne vorbesc,
aparent ii ascultam, dar adesea o facem prin propriile noastre filtre.
In mintea noastra suntem sau nu de acord cu ei 
si plasam ce spun in contextul convingerilor noastre..
De cele mai multe ori cand prietenii ne fac confidente,
noi credem ca ei ne adreseaza invitatia de a le a analiza situatia si da sfaturi..
Una din cheile practicii Mintii e sa asculti fara prejudecati.
Daca oamenii cer o replica, le spunem ca noi credem ca intelegem ceea ce spun,
ca i-am auzit cu adevarat, neconditionat..
Atunci cand dam sfaturi ne implicam in problemele lor.
Normal ar fi sa ne dam seama ca avem deja destule provocari in propria viata,
ca sa mai avem nevoie sa ne asumam si problemele lor.
In plus noi nu putem intelege contextul vietii altei persoane.
Nici macar acele solutii care au fost bune pentru noi
nu se potrivesc neaparat si pentru altii.
Atunci cand incercam sa indreptam sau sa dam sfaturi,
nu  suntem nici binevoitori si nici generosi. Mai degraba ii atatcam.
Daca vrem sa fim amabili trebuie sa-i acceptam asa cum sunt
si sa incetam sa le schimbam viata.
Nu suntem in stare sa oferim opinii sau solutii dar putem sa-i lasam sa stie,
ca i-am auzit si ca raspunsurile se afla deja in ei, asa cum sunt deja in noi toti.
Atunci cand avem increderea ca ceilalti vor gasi propriile raspunsuri,
ii tratam ca pe niste egali spirituali..
Nu pretindem ca stim ceva ce ei nu stiu.
Nu dorim ca ei sa ajunga sa depinda de noi.
Noi le acordam oamenilor respect si libertate.
Avem credinta ca adevarul din ei le va ilumina calea.
Aceasta este iubirea in actiune. Aceasta este iubirea neconditionata
pe care   trebuie  sa ne-o daruim unii altora. 
Ingrijindu-ne de noi insine la toate nivelele, fizic, emotional, mental si spiritual,
suntem capabili sa raspundem celorlalti in modul cel mai rabdator,
afectuos si plin de compasiune posibil.
Poate ca, pentru unii dintre noi, este o revelatie sa afle,
ca fiecare dintre noi,  nu este aici pentru  a-i salva pe altii de durerea lor,
ci doar ca sa o depasim pe a noastra. 
Aceasta este si principala noastra raspundere in prezenta viata.
Chiar si atunci cand ne unim viata cu viata altei persoane, 
aceasta raspundere ramane a noastra.

   

Civilizatia de sub Marea Neagra Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale carui metode, desi controversate, au dat roade pana acum. Pentru ca ipotezele sale, de cele mai multe ori diferite de ale majoritatii cercetatorilor, erau demonstrate in final de descoperirile facute, descoperiri care-i faceau pe multi sa-si bage capul in nisip, facandu-se ca uita ca tot ei erau printre cei mai vasnici contestatari ai ipotezelor emise. In urma cu cativa ani, Ballard a mai emis o ipoteza, anume aceea ca Potopul descris de Biblie ar fi fost localizat pe actualul teritoriu al Marii Negre. Asa ca o echipa condusa de Ballard a poposit pe tarmul Turciei, reusind sa filmeze, la mai putin de 20 km de tarm, mai multe artefacte specifice perioadei comunei primitive. Mai exact, era vorba despre o stânca cioplita si de doua unelte de piatra dotate cu câte o gaura, probabil pentru suportul lor lemnos. In plus, submarinul a reusit sa filmeze si niste bârne foarte bine conservate de apa marii, pe care se vad semne de pNicucrare artificiala. Aceste descoperiri arata ca, in urma cu multi ani, Marea Neagra a fost un lac al carui tarm era locuit. In perioada de sfârsit a erei glaciare, datorita incalzirii atmosferei si topirii ghetarilor nivelul Mediteranei a crescut fara precedent. Apoi, in urma cu 7000 de ani, datorita presiunii apei – si probabil in urma vreunui cutremur - fâsia de pamânt care separa Mediterana de lac a fost efectiv pulverizata si apele sarate ale Mediteranei au inundat micul lac, transformându-l in ceea ce este astazi. Torentul a fost fantastic. Forta apei a depasit de 2 – 300 de ori pe cea a cascadei Niagara, calculându-se ca pentru echilibrarea nivelelor apelor ar fi fost nevoie de aproximativ 40 de zile. In sprijinul acestei teorii, cercetatorii arata ca in anumite zone ale fundului Marii Negre, exista ape dulci, ramasite ale vechiului lac. Din cauza lipsei curentilor si a oxigenului, acele ape au ramas neamestecate cu apa marii. Mai mult, mediul de acolo este lipsit de oxigen, ceea ce inseamna ca exista conditii optime de conservare a habitatului de acum câteva mii de ani. Echipa lui Ballard a descoperit pe fundul Marii Negre, cateva specii de scoici, unele disparute, altele pe cale de disparitie, dar toate cu o vechime cuprinsa intre 7.500 – 15.000 de ani, ceea ce i-a facut pe cercetatori sa afirme ca Marea Neagra a fost, pe vremuri, un lac cu apa dulce. Mai mult, cativa membri ai echipei lui Ballard sustin ca acesta este convins ca actuala Mare nu a existat in urma cu 10 – 15.000 de ani, aici traind o civilizatie prospera, careia ii apartin constructiile ciudate semnalate de sonar pe fundul apei. Si ca totul sa fie si mai incurcat, s-a pronuntat cuvintul Atlantida. Harta intocmita cu ajutorul sonarelor a lasat sa se intrevada ca pe vremuri, fundul marii era, in fapt, “ un tarm plat, cu o plaja de nisip care cobora lin”, dupa spune insusi coordonatorul lucrarilor. Potopul a inceput in Romania Biblia vorbeste despre un mare potop caruia nu i-a supravietuit decat Noe si familia sa. Mergand pe firul Bibliei, constatam ca, dupa ce fiii lui Noe s-au despartit si a plecat care incotro. Numai ca, desi in afara lor nu mai ramasese nici un om pe Pamant, fiii lui Noe s-au intalnit, totusi, cu oameni. dar nu de inadvertentele Bibliei ne vom ocupa in acest material. Analizind scrierile vechi ale fiecarui popor, constatam ca la fiecare gasim cate un potop din care s-au salvat foarte putini. Ce e mai interesant, e faptul ca legendele românesti vorbesc, la randul lor, despre diverse inundatii catastrofale, dar cine sa ia seama la niste ‘povesti’, cum le spun majoritatea românilor. Si totusi, atunci cand aceste “povesti” sunt demonstrate fizic, cu vestigii fizice descoperite, lumea stiintifica amuteste, da putin inapoi si apoi incearca sa demonstreze noua ipoteza, uitind ca tot ea refuza sa accepte niste idei ce pareau a depasi realitatea construita cu migala, de unii pseudo-cercetatori, timp de ani de zile. Sfirsitul Atlantidei si inceputul Potopului Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio si este specializat in inundatiile catastrofale care s-au abatut asupra Pamantului din cele mai vechi timpuri. A fost unul dintre cei care au imbratisat ipoteza emisa de Robert Ballard, cand acesta afirma ca Potopul Biblic a inceput in bazinul Marii Negre. Numai ca, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetarile sale nu tarmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epava de corabie veche de cateva mii de ani, ci tarmul nordic românesc, in apropiere de insula Serpilor, si unde aparatura a inregistrat niste constructii ciclopice stranii, piramide si catadele ce par de neinchipuit pentru zilele noastre. “In cercetarile mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arata ca toate civilizatiile isi au radacinile pe teritoriul patriei dumneavoastra si am avut acces la toate descoperirile facute in România, din acest punct de vedere, descoperiri de care românii nici macar nu au auzit”. Robinson face mai mult. El isi face cercetarile in lungul bazinelor riurilor românesti, despre care considera ca sunt ramasite ale unui fluviu imens care strabatea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apa dulce care acoperea România in urma cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza sa este destul de indrazneata, dar nu singulara. Afirma ca pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida si ca cetatile descoperite in munti nu sunt decat ramasite a ceea ce a mai ramas din stravechea civilizatie, dupa scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune aceasta ipoteza cu o alta, cea a originii Potopului, punind egalitatea intre cele doua evenimente. “Ceea ce oamenii au numit Noe si familia sa, au fost, in fapt, singurii atlanti care au supravietuit cataclismului. Iar arca a fost construita din lemn de cedru la dumneavoastra, in România, locul de unde a inceput si marea inundatie a Pamantului”. Padurea ingropata La mijlocul anilor `80, autoritatile centrale de la Bucuresti au decis, cu o simpla semnatura, sa stearga sate intregi de pe harta României, sa stramute populatia, sa distruga vestigii arheologice cu o vechime de cateva mii de ani. Si totul in numele unui asa zis proiect de canalizare a Argesului, de faurire a maretului canal Dunare – Bucuresti.. Atunci, in mai putin de o saptamana, cateva localitati au disparut definitiv din peisajul administrativ românesc. Nu au fost iertati nici macar mortii. “Cu buldozerele si excavatoarele i-au dezgropat, domnule. I-au incarcat in camioane, ca erau morti de zeci de ani sau de o saptamana, pe toti i-au urcat in camioane si nu i-am mai vazut de atunci. L-au luat pe tatica si pe aia batrini, nu si-ar gasi niciodata odihna”, spune cu obida Nicusor Tudor, un batrin de 74 de ani din Mihailesti, care inca se mai tine bine, ca toti cei de prin partea locului. Numai ca, dupa ce au sapat vreo 5 – 6 metri in adancime, cupele excavatoarelor au inceput sa se umple cu tot felul de resturi vegetale. Nimeni nu s-a sesizat in afara inginerilor care coordonau lucrarile. Acestia au inteles ca acolo, la adancime, este ceva. Si au chemat arheologii. Nu mica a fost surpriza tuturor cand, continuin cu atentie sapaturile, au constatat ca la o adancime 15 – 25 de metri, se gasea nici mai mult, nici mai putin, decat o... padure preistorica. Mai mult, nisipul care le acoperise conservase atat de bine lemnul copacilor, incat acestia, eliberati de sub pamant, pareau inca in viata si se puteau deosebi soiurile. Marea inundatie glaciara Specialistii adusi de la Bucuresti au descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun si tei. Datarea cu carbon a aratat ca nisipul care acoperise padurea de foioase avea o vechime cuprinsa intre 10.000 – 12.000 de ani. Ceea ce insemna ca padurea in sine era mult mai veche.. Putini au fost cei care si-au pus atunci intrebari referitoare la cum ajunsese padurea sa fie acoperita de ape. Se stia ca teritoriul României a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunostea si motivul inundatiei. Nimeni nu banuia ca peste cateva zeci de ani, Ballard urma sa vina si sa emita o ipoteza fantastica, anume ca aici, avusese loc marele Potop descris de Biblie. Parte din cauza topirii ghetarilor si cresterea nivelului Mediteranei mult peste nivelul normal, fapt care a generat surparea limbii de pamant care o unea cu Marea Neagra. Apele din sud au facut ca nivelul vechiului Pont Euxin sa creasca pana peste poate si apele sa se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras si au permis aparitia unei noi flore si a unei noi faune. Padurea descoperita sub fosta albie a Argesului, facea parte, se pare, din noua flora. Si atunci a mai venit o inundatie, mai recenta, in urma cu 10 – 12 mi Ceea ce insemna ca padurea in sine era mult mai veche. Putini au fost cei care si-au pus atunci intrebari referitoare la cum ajunsese padurea sa fie acoperita de ape. Se stia ca teritoriul României a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunostea si motivul inundatiei. Nimeni nu banuia ca peste cateva zeci de ani, Ballard urma sa vina si sa emita o ipoteza fantastica, anume ca aici, avusese loc marele Potop descris de Biblie. Parte din cauza topirii ghetarilor si cresterea nivelului Mediteranei mult peste nivelul normal, fapt care a generat surparea limbii de pamant care o unea cu Marea Neagra. Apele din sud au facut ca nivelul vechiului Pont Euxin sa creasca pana peste poate si apele sa se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras si au permis aparitia unei noi flore si a unei noi faune. Padurea descoperita sub fosta albie a Argesului, facea parte, se pare, din noua flora. Si atunci a mai venit o inundatie, mai recenta, in urma cu 10 – 12 milenii... Probabil ca dintre cei care catesc aceste randuri sunt multi care au vazut pe viu o inundatie. Si atunci au remarcat si cantitatea de nisip si mil care ramane dupa ce se retrag apele. Sa fie de vreo 20 – 30 de centimetri cel mult. Asta in conditiile in care apa ajunge sau chiar depaseste doi metri. Si atunci nu pot sa nu-mi pun o intrebare: oare ce cantitate de apa s-a revarsat asupra zonei argesene, pentru ca nisipul ramas in urma ei sa aiba o adancime de 15 – 20 de metri.. Calculati singuri si veti ajunge la o adancime a apei cuprinsa intre 100 – 150 de metri. Ce ape puteau alimenta o astfel de inundatie? Tsunami pe Arges? Descoperirea padurii preistorice sub pamanturile Argesului, i-au determinat pe specialisti sa efectueze cercetari si in alte zone apropiate. Rezultatele au fost fantastice: padurea se intindea pe o suprafata mare, intre localitatile Glina-Bobesti, Jilava, Domnesti, Mihailesti-Cornetu. In plus, prospectiunile arata ca se intinde mult in sud, aria terminindu-se, probabil, undeva pe teritoriul Bulgariei. In toate locatiile, rezultatul cercetarilor a aratat un singur lucru: apele au acoperit zonele intr-o perioada extrem de scurta de timp, pe care arheologii au estimat-o la doar cateva saptamani. “Ori asa ceva, nu se putea intampla din cauza topirii gheturilor, afara doar de cazul in care Terra nu a fost lovita de vreu meteorit. Ori din ce stim noi, in perioada de acum 10.000 – 12.000 de ani, nici un meteorit nu a lovit Pamantul”, afirma Codrin Niculescu, paleontolog si biolog. Domnia sa insa, are o terorie foarte interesanta, desprinsa parca din filmele SF. Ipoteza sa pleaca de la basoreliefurile si scrierile foarte vechi in care nici un popor din antichitate nu mentioneaza Luna, celebrul astru al noptii. Ori, daca Luna ar fi fost atunci in apropierea Pamantului, este imposibil ca acest lucru sa nu fi fost remarcat de cei vechi, buni astrologi, care urmareau mersul astrelor pe cer si influenta lor asupra vietii oamenilor. Si atunci, inseamna ca Luna nu a fost dintotdeauna satelitul natural al Pamantului. “Mai mult ca sigur ca in momentul in care Terra a Luna, Pamantul intreg a cunoscut activitatea dezastruoasa a marilor valuri. De exemplu, urmele lasate in Hawai atesta ca pe acolo au fost valuri ucigase – cum le spunem noi – sau tsunami, cum le numesc japonezii, inalte de cateva sute de metri. E posibil ca pe Arges sa avem de-a face tot cu un val imens, nu cu o inundatie catastrofala”. In sprijinul teoriei sale, domnul Niculescu aduce lipsa aproape completa a sedimentelor de animale marine pe linia pe care se intinde padurea preistorica. “Lipsa aceasta ne arata clar ca zona nu a fost una marina, permanenta, ci a fost inundata pur si simplu intamplator. Iar compozitia nisipului sarat a conservat foarte bine copacii”. Bizara fortificatie de lemn Dar nu padurea subterana a fost cea mai interesanta descoperire a arheologilor veniti la fata locului. Intr-una din zile, sapatorii au scos la iveala o constructie bizara din lemn, alcatuita sub forma unei mici fortificatii. Cu toate astea, nu s-au gasit deloc schelete umane sau de animale, in conditiile in care s-a presupus ca respectiva constructie nu s-a ridicat singura. “Unde au disparut cei care au construit ciudata fortificatie de lemn, este iarasi o intrebare fara raspuns. Pe de o parte, e posibil ca valul urias sa-i fi surprins pe locuitori iar ulterior trupurile lor, luate de apa, sa fi fost mancate de animalele marine. Dar la fel de posibil este ca locuitorii sa fi aflat din timp despre iminenta valului ucigas si sa se fi retras pe inaltimile muntilor. Si atunci, daca acceptam cea de a doua ipoteza ca fiind mai plauzibila, de unde puteau sti niste primitivi ca oceanul va matura zona Agesului?” Referitor la cetatea descoperita, locuitorii sunt convinsi ca nu a fost vorba de o fortificatie in sine, ci despre casa lui... Noe. Numai asa poate fi explicata lipsa pietrelor din fortificatie, prin aceea ca era vorba doar de o casa de locuit, fortificata impotriva actiunilor unor animale. Unii oameni de stiinta sustin ca in perioadele de mari transformari continentale, animalele – si mai tarziu oamenii – paraseau unele zone periculoase pentru altele mai ferite de primejdii. Asa s-a intamplat, probabil, si cu fortificatia de lemn, locuitorii acesteia migrand, pur si simplu catre o zona mai sigura. Pornind de la padurea antica descoperita pe linia Argesului, ulterior s-au facut sapaturi in partea opusa, pe Valea Prutului. Si... surpriza. au fost descoperite depuneri stratificate de nisip cu aceeasi compozitie ca si cel din sudul tarii si datind din aceeasi perioada de timp, respectiv sfirsitul paleoliticului si inceputul neoliticului. Doar paduri nu au fost gasite de data asta, dar probabil ca zona nu era una impadurita, ci una de cimpie. “In acel moment am fost pusi in fata unei intrebari fara precedent. Ce fel de val putea sa mature intreg cuprinsul tarii si sa aiba o inaltime de peste 100 de metri? Cum s-a format acel val? A devastat doar teritoriul României sau toata Europa? A fost un val oceanic, cu apa sarata sau un val cu apa dulce?” Copacii milenari Dincolo de ipotezele cercetatorilor, locuitorii din Mihailesti continua sa scoata din carierele de piatra trunchiurile vechi de mii de ani si sa le arda in sobe. Pe ei nu-i impresioneaza faptul ca distrug acele vestigii arheologice aproape unice in lume. Lor le e frig si nu au cu ce se incalzi. Le e foame si trebuie sa gateasca inca pe plite, pastrate si acestea din batrini, dar niste batrini mai apropiati de zilele noastre. Si distrug copaci care au cativa metri grosime, asa cum probabil nu vor mai creste niciodata pe aceste meleaguri. Florea Dumitru, imi spune: “Domnule, noi suntem unicat in lumea asta. Noi nu mergem la padure ca sa taiem vreun copac. Noi mergem sa dezgropam copacii de care avem nevoie pentru foc. Si numai Bunul Dumnezeu stie cum au ajuns pomii astia sub nisip. Cei mai batrini spun ca asa au ramas de la Potopul cel mare de pe vremea lui Noe.” Deocamdata nici o ipoteza nu a fost pe deplin demonstrata. Iar numarul copacilor milenari descreste de la o zi la alta... Trebuie oare sa condamnam localnicii pentru ca incearca sa supravietuiasca distrugand urmele trecutului? La urma urmelor, nu asa au facut dintotdeauna oamenii? Fiecare civilizatie noua a distrus-o pe cea veche. Si se pare ca nu din rautate, ci din simpla dorinta de a supravietui.

Sanatatea si Boala din perspectiva Spirituala

Niciodata boala nu apare din senin. Intotdeauna ea este precedata de nenumarate semnale pe care viata ni le trimite, semnale subtile, sincronicitati, asa zise coincidente, care sa ne faca sa intelegem ca nu suntem armoniosi, ca mergem pe un drum gresit, dar de obicei noi le neglijam, ramanand orbi fata de aceste avertizari. Daca aceasta stare persista, intervine boala care este tot un semnal, dar de data aceasta mult mai clar, mai explicit, pe care nu mai putem sa-l ignoram cu atata usurinta.

A “asculta” boala, ca si cum ar fi un limbaj, un semnal al organismului catre noi, pentru a intelege cauzele ei, este o modalitate de autocunoastere, de comunicare cu noi insine, in aspectele noastre cele mai profunde si este un prim pas catre vindecare. Boala este un semnal; semnalul ca ceva anume determina proasta functionare a organismului nostru. Boala pare un dusman dornic sa ne faca rau, dar daca ajungem sa intelegem ce a cauzat-o, se poate transforma intr-un element transformator pentru viata noastra. Ea ne ofera marea sansa de a afla mai multe despre cine si despre cum suntem. Daca intelegem mesajul spiritual al bolii, atunci ea va pleca singura, pentru ca ea nu a venit ca sa ne faca rau, ci ca un prieten care vrea sa ne spuna ca trebuie sa ne transformam, ca am stagnat in evolutia noastra spirituala, ca nu dorim sa ne ascultam vocea interioara si ca exista posibilitatea de a ne rata scopul existentei acesteia.

Ce este boala?

Boala este un semn de dezechilibru, semnalizeaza dezordinea care apare in universul nostru launtric. Aceasta dezordine generatoare de suferinte se naste din tendintele si obiceiurile noastre rele, din dorintele noastre nenumarate legate de aceasta lume, care ne indeparteaza de influenta binefacatoare a sufletului. De regula, boala apare atunci cand dorintele noastre trupesti ajung sa domine natura noastra spirituala!

Orice durere, suferinta, boala reprezinta o experienta pe care o meritam, datorita greselilor pe care le-am facut si le mai facem. Trebuie sa intelegem ca Dumnezeu nu ne pedepseste, ca tot ceea ce traim este o consecinta a propriilor noastre actiuni anterioare.

Boala, desi pare greu de crezut, poate fi un mare ajutor. Ea este, din punct de vedere spiritual, pentru persoana respectiva ultima solutie de armonizare. Inteleptii spun ca Dumnezeu nu permite sa se produca nici un asa-zis rau, fara ca sa scoata din el un bine de doua ori mai mare. Depinde de atitudinea noastra mentala daca ne descurajam, devenim si mai nefericiti si consideram boala o nenorocire, sau daca privim lucrurile dintr-o perspectiva inteleapta, intelegand ca este o atentionare, ca boala ne arata unde gresim.

Boala poate fi un instrument care sa ne conduca catre o trezire spirituala. Adeseori bolile si suferintele ne purifica fiinta, ne trezesc sensibilitatea, ne fac receptivi fata de anumite aspecte ale realitatii, pe care inainte nici macar nu le bagam in seama, datorita orgoliului si a obtuzitatii noastre.

Medicina alopata, necrezand in existenta lumii spirituale, urmareste sa trateze efectele bolilor si nu cauzele reale, profunde ale acestora, urmarind in mare parte doar alinarea durerilor care, de cele mai multe ori, nu este durabila. Ea nu elimina cauza primara a bolilor. Adevarata cauza a bolilor se afla la nivelul mintii si sufletului si nu la nivelul trupului. Multi stim din propria experienta cit de dezarmonioasa poate fi o atitudine mentala gresita, sau invers cat de benefica si regeneranta poate fi asupra organismului o atitudine pozitiva.

Cauzele bolilor

Cauzele bolilor le putem clasifica in cauze: mentale, psihice si fizice. Cauzele invizibile ale bolilor, cele psihice si cele mentale, sunt numite generic cauze spirituale (plecand de la distinctia fizic-nonfizic, vizibil-invizibil, material-spiritual).

Cauzele mentale tin de existenta unui existenta unui mod gresit de a gandi, de prezenta unor idei fixe, a unor obsesii, care ne fac sa gandim in mod negativ, pesimist. Degeaba vom trata cu medicamente o boala care isi are originea in planul mental. Cel mai bun medicament este sa intelegem mecanismele imbolnavirii si vindecarii. Cand se va intelege acest lucru, prin programare mentala pozitiva ne vom putea vindeca singuri.

Cauzele psihice vizeaza o gresita perceptie, abordare si atitudine in plan sentimental. Tin de existenta unor sentimente si emotii negative, cum ar fi tristetea, sentimentele de nefericire, de ura, de mahnire, invidia, sentimentele reprimare, furia mocnita etc.

Cauzele fizice sunt cauze usor detectabile si vizeaza un gresit tratament aplicat organismului in ceea ce priveste respiratia, alimentatia, sau “programul” sau, cum ar fi lipsa de odihna, munca fizica in exces, alcoolul sau conditii neprielnice organismului nostru, de exemplu, a-l tine excesiv in frig, etc.

Orice boala ar fi fara sens daca ar putea fi vindecata fara sa i se cunoasca cauza. Daca, de exemplu, unei persoane care a fost plina de resentimente si ura intreaga viata, i se va face un transplant de inima, fara ca sa-si schimbe atitudinea si fara ca sa inteleaga ce a dus la situatia in care se afla (care a determinat necesitatea transplantului), cu siguranta, chiar daca se gaseste un donator si interventia chirurgicala de succes, inima donata va fi rejectata de organism care este, cum spuneam, otravit de ura.

O adevarata vindecare poate avea loc numai in momentul in care am inteles mesajul bolii si dorim sa ne implicam activ in rezolvarea conflictului launtric care l-a generat. De multe ori, oamenii cand se imbolnavesc urmaresc sa modifice ceva in atmosfera exterioara, ceea ce nu este rau. Dar esential ar fi sa modifice ceva in modul in care ei gandesc, urmarind sa elimine gandurile rele care au declansat boala si sa gandeasca cu putere exact opusul.

Daca, de exemplu, o persoana a nutrit o perioada lunga ganduri negative de lipsa de incredere in sine, de lipsa valorii proprii si a utilitatii, trebuie sa gandeasca acum cu putere contrariul, adica sa fie increzatoare in ea, intelegand ca puterea ii vine permanent de la Dumnezeu, totul este sa o foloseasca in mod intelept, ca fiecare dintre noi are rolul sau in creatia divina si ca nimic din ceea ce a creat Dumnezeu, deci inclusiv noi, nu este inutil si fara valoare.

Este important sa intelegem ca am fost creati de Dumnezeu si ca suntem in permanenta sustinuti de catre EI si ca, in consecinta, datorita Energiei atotputemice a Divinului, pe care o putem atrage fulgerator in universul nostru intr-o mare cantitate, nimic si nimeni nu ne poate face rau. Boala urmareste sa ne elibereze, prin intermediul durerii, de emotia negativa care a generat-o.

Durerea din planul fizic este intotdeauna rezultatul unei “dureri” psihico-mentale care nu a gasit alt mijloc de a se face cunoscuta. Daca fiinta doreste sa se puna la adapost de aceasta de aceasta durere psihica, vrea sa se “ascunda” de ea, atunci aceasta durere se va cuibari in corpul fizic intr-o anumita zona. Durerea nu permite sa ne anesteziem sau sa ne rigidizam fata de nevoile noastre sufletesti, dar si fata de ale celorlalti.

Fiinta umana este adesea masochista. Se ataseaza de boala si suferinta ei si vrea sa i se ofere nu numai atentie si compasiune, dar chiar si o anumita consideratie pentru pentru cate boli “duce”.

Unii oameni se lauda la propriu cu numarul si gravitatea bolilor pe care le au, fiecare urmarind sa fie primul in “top”, considerand ca este un lucru “meritoriu”.

Daca oamenii ar intelege ca fiecare boala pe care o duc este rezultatul unei greseli pe care o fac repetat si in care se incapataneaza sa se cantoneze, nu ar mai considera ca este ceva de lauda. Dar nici nu trebuie sa ne culpabilizam pentru ca ne-am imbolnavit, pentru ca nici asta nu ajuta la nimic. Trebuie doar sa intelegem unde am gresit si sa nu mai repetam greseala.

Asa ca nu sunt atat de importante evenimentele prin care trecem, cit atitudinea noastra interioara fata de ele, modul in care le intelegem.

Pasi spre vindecare

Un prim pas spre vindecare este sa recunoastem ca o problema (un gand negativ, un sentiment negativ, cum ar fi incapacitatea de a ierta pe cineva) pe care o tot ducem cu noi este cea care a generat boala si ca noi suntem autorii ei si ca ceva sau cineva din exterior doar au declansat-o.

Un alt doilea pas este sa fim capabili sa mergem mai departe si sa abandonam gandul sau sentimentul negativ care a generat boala, sa iertam sau sa ne iertam, sa ne detasam si sa urmarim sa privim din alt unghi situatia care ne-a prins ca intr-o capcana.

Al treilea pas este sa avem vointa sa ne transformam modul de a gindi si a fi, sa avem atitudine inteleapta si plina de dragoste si rabdare fata de noi si fata de oamenii cu care interactionam.

lar ultimul pas, dar nu cel din urma, este sa avem totala incredere in noi, ca vom reusi, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa ne vindecam. Exista proverbul care spune ca: “Dumnezeu ne da, dar nu ne pune in traista“, adica Dumnezeu ne ajuta in masura in care ne ajutam si singuri, si ca eforturile personale sunt esentiale.

Credinta in vindecare este o rezonanta care declanseaza procese de punere in legatura cu energii tainice, vindecatoare, care exista in univers. Cat timp nu ne vom deschide cu adevarat fiinta fata de aceste energii benefice, vindecatoare, acestea nu vor patrunde cu forta in fiinta noastra. Credinta absoluta in vindecarea noastra genereaza rezonanta cu energiile subtile ale vindecarii din Univers si reprezinta temelia oricarei vindecari. In medicina alopata, efectul placebo nu face decat sa evidentieze puterea tainica a credintei.

Mai este si situatia in care persoana spune ca s-a saturat sa fie bolnava si ca va face eforturi sa se insanatoseasca, indreptand unde greseste, dar dupa cateva zile, vazind ca pierde atentia celorlalti si “avantajele” generate de boala, se opreste din eforturi pentru o zi sau mai multe, dupa care iar reia un tratament naturist, de exemplu. Este ca atunci cand avem o masina si un moment acceleram si urmatorul moment punem cu putere piciorul pe frana. Nu o sa facem decat sa dereglam motorul.

Mesajul trimis organismului nostru este paradoxal, nu stie daca vrem cu certitudine sa ne vindecam, sau ca vindecarea va aparea mult mai lent, sau aproape deloc. La fel este cand alternam perioadele in care avem incredere ca ne vom insanatosi si luptam pentru aceasta, cu perioadele in care suntem convinsi ca am pierdut batalia cu boala.

Pentru vindecare este foarte importanta o atitudine pozitiva constranta, plina de incredere in succesul vindecarii noastre.

Pentru a putea sa ne vindecam, trebuie sa ne luam viata in propriile maini si sa nu mai amanam pe miinemomentul in care ne hotaram sa ne transformam, pe ideea ca astazi ne este dificil sa incepem, din doua motive: unul – pentru ca maine va fi intotdeauna miine, adica intr-un viitor incert, si al doilea motiv pentru ca maine ne va fi si mai greu, pentru ca intre timp ne afundam si mai tare, ceea ce ne poate face sa fim si mai descurajati si mai neputinciosi. Asa ca, transformarea atitudinii noastre trebuie sa inceapa Aici si Acum.

Vindecarea noastra este posibila pentru ca suntem in permanenta inundati de energia infinita tainica a lui Dumnezeu, fata de care, daca ne deschidem spiritual si o primim in fiinta noastra, atunci orice stare de dizarmonie, durere, suferinta, dispare. Apar vindecarile spontane, miraculoase, ca urmare a conectarii fiintei noastre la Oceanul tainic nesfarsit al Vietii. Fiinta noastra are posibilitati miraculoase de regenerare, de vindecare.

Iertarea este unul dintre pasii importanti catre vindecare. La fel cum noi asteptam de la ceilalti iertare si intelegere atunci cand gresim voluntar sau involuntar, la fel si noi trebuie sa-i iertam pe ceilalti cand ne gresesc noua.

Daca am gresit, trebuie sa devenim constienti de aceasta si sa intelegem ca vom suporta consecintele. Daca am mai fi pusi in fata aceleiasi conjuncturi sau uneia asemanatoare, am decide altfel, dar, pentru ca timpul nu poate fi dat inapoi, singurul lucru pe care-l putem face acum este sa ne iertam.

Iertarea propriei noastre fiinte ne va ajuta sa rupem firele care ne leaga de respectiva decizie gresita, pentru a reusi sa redevenim liberi. Evident ca, daca este posibil vom indrepta greseala sau vom urmari sa compensam relele ce au decurs din ea, pentru a anula consecintele ei karmice.

A doua altemativa – de a nu putea sau a nu dori sa ne iertam – desi pare a apartine unui om corect, intransigent cu propriile greseli, nu face altceva decat sa ne mentina prizonierii propriilor greseli.

Sensul real al iertarii este acela de a ne elibera, de a deveni liberi. Acelasi lucru este valabil in ceea ce priveste relatiile noastre cu cei din jur.

Concluzie

Putem spune ca este foarte important sa ne iertam si sa iertam pe cei care consideram ca ne-au gresit. Vom vedea ca, din momentul in care o vom face, ne vom simti cu inima usoara si doar din acea clipa o sa ne simtim total increzatori in posibilitatea de a ne vindeca.

Fiinta umana trebuie sa inteleaga ca, daca lipseste aspiratia catre bine, iubire, adevar, dreptate, optimism, incredere, este imposibil sa ne bucuram de o stare de sanatate perfecta, pentru ca gandurile si actiunile noastre gresite, rele, vicioase conduc la aparitia si intensificarea unor dezechilibre energetice si inclusiv somatice, facand sa apara anumite otravuri generatoare de boli.

Multe dintre persoanele bolnave se intreaba de ce boala i-a ales tocmai pe ei?

Pentru o intelegere corecta trebuie enuntat un principiu spiritual care spune ca nimic nu e intimplator. Nu este intamplator faptul ca noi si nu altcineva, suntem cei care ne-am imbolnavit.

Prin intermediul bolii adeseori ne justificam noua insine faptul ca suntem victima unei situatii exterioare neplacute si urmarim sa atragem atentia celor din jurul nostru, uneori considerandu-i chiar vinovati de ceea ce ni se produce.

Albert Einstein spunea “Intimplarea este o alta masca a Divinului, atunci cand nu doreste sa fie recunoscut.” Vom intelege ca neintimplator boala ne-a aparut noua si nu unei alte persoane si ca asta ne arata ca noi suntem cei care gresim in mod clar ceva.

Este important sa intelegem ca noi avem intreaga responsabilitate in viata in legatura cu ceea ce ni se produce, atit bine cat si rau. Ca noi am insamantat odata, in aceasta viata sau intr-o viata anterioara, roadele pe care le culegem acum. Acest adevar il regasim in spusele lui Iisus: “daca semeni vant, culegi fortuna.”

Trebuie sa devenim constieti ca, in realitate noi insine si nimeni altcineva, suntem singura cauza a pierderii starii de sanatate, bucurie, armonie, ca noi in permanenta alegem sa rezonam cu tristetea, sau cu bucuria, cu frica sau cu starea de curaj, cu neincrederea sau cu starea de incredere, cu neputinta sau cu sentimentul ca atita timp cat facem voia lui Dumnezeu, EI ne ofera o stare colosala de forta launtrica, cu lipsa de vointa sau cu o vointa puternica de a ne transforma, cu stare de pesimism sau cu stare de optimism, cu starea de suferinta si boala sau cu starea de sanatate, de bine launtric.