Blog ce cuprinde imagini, prezentari si video-uri din lumea intreaga. Vizitand acest blog poti afla lucruri interesante care te vor relaxa si, de ce nu, care te pot face sa vezi altfel viata de zi cu zi.
Cauta
sâmbătă, 30 aprilie 2011
Bisericuta ortodoxa din VASTA, unica in lume
Bisericuta ortodoxa din VASTA, unica in lume
Vasta este o localitate din municipalitatea Megalopolis,
in Arcadia, Peloponez, Grecia,
cunoscuta lumii intregi pentru"miraculoasa bisericuta"
a Sfintei Teodora de Peloponez.
Biserica Sfanta Teodora din Peloponez,
este zidita pe un loc unde mai apoi au crescut copaci.
Copacii au imbratisat-o si au strans-o la piept,
insa fara a o deteriora.
Biserica este unica prin cele petrecute cu ea.
Sfanta Teodora din Peloponez, a vietuit in secolul al XI-lea,
in vremea maretului Bizant.
Cand regiunea a fost asaltata de banditi, Sfanta Teodora a fost
nevoita sa-si apere, dupa puteri, satul, insa, ca femeie, nu putea
face prea multe.
Pentru a nu fi respinsa din oaste, Teodora s-a deghizat in soldat
si a intrat in randurile luptatorilor.
Din randuiala lui Dumnezeu, Teodora nu a supravietuit luptei.
Se zice ca, pe cand zacea intinsa la pamant, ea a soptit cuvintele:
Fie ca trupul meu să devină biserică,
sângele meu să devină râu de apă,
iar părul meu să devină pădure de copaci."
Locuitorii din Vasta, miscati de eroismul ei, si indurerati depierderea ei,
au construit o biserica pe locul unde a avut loc batalia
si unde a si adormit in Domnul sfanta.
Bisericuta din piatra a fost construita de localnici undeva intre secolele X-XII.
Legendele locului povestesc, cum un rau al zonei si-a schimbat traseul,
ajungand astfel sa treaca chiar pe sub temelia bisericii construite de ei.
Mai apoi, copaci au inceput sa creasca prin acoperisul bisericii,
dar radacinile lor nu se vad nici in interiorul bisericii,
nici sub tavan si nici pe lateralul cladirii.
Sute de ani au trecut, insa radacinile tot nu se vad.
Astazi, pe acoperisul bisericutei ridicate in cinstea Sfintei Teodora din Peloponez,
se afla un numar de 17 copaci uriasi.
Cei a mai multi dintre ei sunt inalti de peste 30 de metri,
unii dintre ei avand o grosime de peste un metru, si o greutate de peste o tona.
Totusi, desi acoperisul bisericutei este subtire,
fara nici o intaritura speciala, rezista ca prin minune.
Oamenii de stiinta care au cercetat cazul isi marturisesc neputinta de a explica
cum cresc copacii uriasi , pe un acoperis subtire fara sa se prabuseasca biserica.
Sfanta Teodora din Vasta a ajuns, in foarte scurt timp, mult iubita de crestinii din zona.
Biserica Ortodoxa a Greciei a canonizat-o, iar pelerinajele in Vasta nu inceteaza niciodata.
Ce spun oamenii de stiinta despre minunea din Vasta ?
In anul 2003, la cel de-al patrulea simpozion de "Archaeometrie" din Grecia ,
s- a prezentat un raport geofizic asupra bisericutei din Vasta.
Cercetatori de la Universitatea din Patras au venit special in Grecia pentru "a studia"minunea.
considerata monument bizantin de valoare nationala.
Miracolul este evident: radacinile celor 17 copaci imensi nu se vad pe nici o parte.
Acoperisul este gros de doar cativa centimetri, peretii sunt din piatra, fara crapaturi sau gauri.
Radacinile nu se vad nici in interior, nici in afara.
Datorita radacinilor, micuta cladire se afla sub o imensa presiune,
in timp fiind necesare unele restaurari, minore.
Din cauza curiozitatii si Interventiilor neprofesioniste
ale unora care au incercat "sa inteleaga" misterul,
arhitectura bisericii a fost putin afectata.
S-a hotarat sa se faca un test cu ultrasunete,
peretii urmand a fi analizati bucatica cu bucatica.
Astfel s-a vazut cum radacinile se scurg prin firisoarele de spatiu ramas liber
intre pietrele zidurilor, pana in pamant.
Zidurile se afla intr-o permanenta tensiune, iar cladirea a devenit "un corp viu".
Marturiile arheologilor sustin aceeasi concluzie:
Ramane un mister inexplicabil cum radacinile au putut urma aceasta cale
si cum bisericuta si acoperisul sunt neatinse.
Loukas Constantin, geolog: "Nu exista explicatie din partea geologiei.
Este vorba de o minune continua" (1987).
Gheorghe Raptis, silvicultor:
"Intregul fenomen depaseste orice explicatie logica, fireasca si stiintifica a omului" (1992).
lefterie Beligiannis, inginer:
De vreme ce vanturile care sufla acolo au puterea sa dezradacineze arbori,
se intelege cu ce putere apasa cei 17 copaci asupra acoperisului" (1986).
Elena Stavrogiannis, arhitecta:
"Fenomen inexplicabil stiintific. Puterea greutatii si a vanturilor ar fi trebuit ca,
datorita pozitiei bisericutei, si tinand seama si de vechimea ei,
sa duca la distrugerea sa. Insa ea a ramas in picioare de atatea secole,
fara stricaciuni serioase" (1993)
Anastasie Tinka, teolog, arheolog, istoric:
"Intreaga crestere, existenta si viata a copacilor de pe acoperisul
bisericutei Sfintei Teodora uimeste,
depaseste orice ratiune si explicare fireasca a omului.
Aceasta arata: interventia lui Dumnezeu pentru faptura Lui, savarsirea minunii."
Makrigiannis, geolog:
"Saptesprezece uriasi sprijiniti pe nimic.
Toti acesti arbori imensi sunt inradacinati pe nimic, sau mai bine-zis
pe acoperisul gros de cativa centimetri!
Cea mai mare surpriza ne asteapta inauntru.
Nici o radacina cat de mica nu iese dintre zidurile vechi.
Nici o crapatura care sa se datoreze lor!
Atunci cand vantul bate printr-un copac urias al bisericutei,
radacinile lui formeaza niste parghii atat de puternice,
incat micul asezamant ar trebui sa se darame imediat.
Ca geolog, sunt in masura sa stiu foarte bine ca zidurile s-ar fi crapat
si s-ar fi spart chiar numai din cauza unui singur copac,
cu atat mai mult ca sunt saptesprezece" (1993).
vineri, 29 aprilie 2011
GANDURI DE LA NEALE DONALD WALSCH (autorul cartilor Conversatii cu Dumnezeu)
Salutari tuturor...
In aceasta saptamana, va voi impartasi un schimb extraordinar de idei,
care a avut loc intre mine si un vizitator al blogului meu public:
www.TheAlternativeVoice.org
Recent, am abordat pe acest site, tema mortii
sau a ceea ce eu numesc Ziua reinnoirii/continuitatii noastre.
Se poate ca multi dintre voi sa nu viziteze cu regularitate acest site si,
de aceea, este posibil sa pierdeti conversatiile obisnuite care se desfasoara acolo
inclusiv interactiunea remarcabila care urmeaza.
Este remarcabila, fiindca apar revelatii extraordinare.
Cititi ceea ce urmeaza…
NEALE… Ma gandesc adesea la moarte si nu imi vine cred ca,
desi oamenii se satura de toata durerea si suferinta din aceasta viata,
durerea de a-i parasi pe cei dragi are prioritate!
Imi doresc un raspuns la aceasta problema, dar as vrea sa raman anonim,
daca acest lucru este posibil.
Te admir pentru intelepciunea ta si te invidiez pentru darurile pe care le ai.
Multumesc anticipat. (Semnatura a fost stearsa, la cerere).
DRAGA PRIETENE…Comentariul tau se regaseste in cartea
HOME WITH GOD in a life That Never Ends
(ACASA CU DUMNEZEU intr-o viata ce nu se sfarseste niciodata*).
Te incurajez sa citesti aceasta carte, cat mai repede posibil.
In ea, Dumnezeu vorbeste direct despre aceasta problema a parasirii celor dragi.
Iti pot spune aici, pe scurt, ce anume mi-a spus Dumnezeu, in ultima revelatie,
despre ceea ce se intampla cu noi cand “murim”.
Nu lasam pe nimeni “in urma“, atunci cand murim!
Vestea buna si incredibila este ca noi nu ii lasam pe cei dragi in urma.
Si astfel, moartea nu implica nicio durere emotionala, pentru Sufletul care a murit.
Cand murim, ii intalnim pe cei dragi, care sunt inca in viata in Lumea Fizica
acolo unde se afla cea mai mare parte din ceea ce sunt ei,
in locul in care nu exista Spatiu si Timp.
Religia nu ne invata adevarul conform caruia:
noi existam simultan in ambele parti ale voalului care separa
Tinutul Formei Fizice, de Tinutul Lumii Spirituale.
Noi ne divizam pe noi insine, pentru a trai experienta Taramului Lumii Fizice,
dar nu parasim niciodata Taramul Spiritual.
Parasirea Taramului Spiritual nu este necesara
pentru a trai experienta propriei noastre fiinte, ca Cei ce Suntem Noi cu Adevarat.
Noi pur si simplu trimitem o Parte din Noi in Lumea Fizica,
de unde colectam si fuzionam cu o parte din Energia Sufletului nostru,
intr-un loc special al prezentei noastre Aici si Acum,
pentru a ne identifica cu ceea ce suntem si vom fi in orice viata ce ne va fi data.
Ce se intampla, de fapt, in momentul mortii ?
Atunci cand trecem prin experienta numita “moarte”,
noi pur si simplu ne Disipam Energiile de Identificare,
iar Esenta noastra se revarsa din nou in Sufletul Nemarginit si in Identitatea noastra Unitara,
care reprezinta ceea ce suntem.
Cand facem trecerea, acolo, de Cealalta Parte,
ne asteapta Sufletele Nemarginite ale celor pe care i-am iubit
–in aceasta viata si in toate vietile pe care le-am trait.
Aceste Suflete Nemarginite au capacitatea de a capata orice forma doresc
si ele fac acest lucru… capatand forma celor dragi,
pe care abia ce i-am parasit in Taramul Fizic.
Desigur ca recunoastem pe loc aceste Suflete si radem si dansam cu bucurie,
stiind imediat ca nu ne-am parasit niciodata unii pe altii – si nu o vom face niciodata,
fiindca SUNTEM CU TOTII UNUL,
existand intotdeauna si in toate modurile posibile,
in Gloria eterna a Unicitatii Vietii Nemarginite, care este Dumnezeu
in procesul de a Se cunoaste pe Sine Insusi!
NEALE DONALD WALSCH (autorul cartilor Conversatii cu Dumnezeu http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=1)
Sanatatea ta e o prioritate pentru tine?
Dacă nu vrei să fii bolnav… Exprimă-ţi sentimentele!
Emoţiile şi sentimentele când sunt ascunse, reprimate,
sfârşesc prin a genera boli ca gastrite, ulcer, dureri lombare, dorsale.
Cu timpul, reprimarea sentimentelor poate degenera în cancer.
Ar trebui să ne destăinuim unui confident,
să-I împărtăşim secretele, erorile!
Conversaţia, verbalizarea emoţiilor
este un remediu puternic şi o terapie excelentă!
Dacă nu vrei să fii bolnav… Ia decizii.
Persoanele indecise rămân în dubiu, în anxietate.
Indecizia acumulează problemele, grijile, agresiunile.
Istoria omenirii este alcătuita din decizii.
A decide înseamnă a şti cum să renunţi, să pierzi unele avantaje şi valori
şi să câştigi altele.
Indecişii sunt victime ale indigestiilor, durerilor nervoase şi problemelor cutanate.
Dacă nu vrei să fii bolnav… Găseşte soluţii.
Persoanele negativiste nu găsesc soluţii şi dau amploare problemelor.
Ei preferă lamentaţiile, bârfele, pesimismul.
Este mai bine să aprinzi un chibrit decât să regreţi întunericul.
O albină e mică, dar produce unul din cele mai dulci lucruri.
Suntem ceea ce gândim.
Gândurile negative generează energie negativă ce se
transformă în suferinţă.
Dacă nu vrei să fii bolnav… Nu trăi bazându-te pe aparenţe.
Cine pretinde, pozează şi vrea să dea impresia că este perfect, descurcăreţ, etc.
acumulează tone de greutăţi.
O statuie de bronz cu picioare de lut.
Nu este nimic mai rău pentru sănătate decât să trăieşti după aparenţe şi faţade.
Aceştia sunt oameni cu strălucire artificială şi rădăcini atrofiate.
Destinul lor este durerea, boala, suferinta.
Dacă nu vrei să fii bolnav… Acceptă.
Refuzul de a te accepta şi absenţa stimei de sine te face să te înstrăinezi de sine.
A te accepta asa cum esti , este punctul central al unei vieţi sănătoase.
Cei care nu se acceptă devin complexati, invidioşi, imitatori, ultra-competitivi.
Acceptă că eşti acceptat de alţii, acceptă criticile.
Este înţelepciune, bun simţ şi terapie.
Dacă nu vrei să fii bolnav… Încrede-te in tine si in ceilalti .
Cine nu are încredere, nu comunică, nu este deschis,
nu creează relaţii adânci şi stabile, nu ştie să aibă prieteni adevărati
Fără încredere, nu exista sunt relaţii adevarate.
Neîncrederea este o lipsă de credinţă în sine şi în credinţa însăşi.
Dacă nu vrei să fii bolnav… Nu îţi trăi viaţa trist, nu te considera o victima, a destinului..
joi, 28 aprilie 2011
SEMNALE DE LUMINA de Steve Rother
In aceasta zi va rugam ca, pentru un moment, sa va ascultati bataile inimii.
Sa va observati simturile, pe masura ce inima pompeaza sangele in tot corpul;
sa va observati ritmul si orarul corpului.
Viteza cu care bate inima nu depinde doar de nevoia corpului in intregul lui;
aceasta ii transmite lumii inconjuratoare, semnatura voastra unica.
Acea semnatura, vibratia voastra unica, pleaca in univers
si creaza un duplicat exact,
aducandu-va ceea ce doriti, creati, exprimati.
In momentul in care exprimati ceva in univers,
universul materializeaza acel lucru pentru voi
si vi-l aduce de indata.
Cea mai mare provocare pe care ati avut-o, cei mai multi dintre voi,
a fost ca nu ati stiut ca mintea este, de fapt, un act de creatie.
Nu ati fost constienti de gandurile voastre
si de faptul ca mintea le-a manifestat pe fiecare in parte.
Acum se petrece ceva foarte interesant.
Mai intai, timpul scurs intre gand si creatie este aproape nul.
Acest lucru e nou pentru oameni, pentru ca inainte
exista o marja de siguranta sau timp de intarziere.
Inainte puteati sa aveti ganduri negative,
insa nu le-ati creat intotdeauna in lumea voastra;
Acest lucru nu mai este posibil, din cauza avansului pe care il aveti
si a cresterii colective a vibratiei omenirii.
In al doilea rand, acum are loc ceva,
ce nu s-a mai intamplat niciodata pe Pamant .
Este vorba despre semnatura voastra unica – tiparul vostru vibrational unic,
care evolueaza, permitandu-va sa pasiti dintr-o dimensiune in alta.
Ceea ce se intampla acum se intinde pe urmatorii 3–5 ani
si toti cei de pe planeta se vor schimba rapid.
Desigur, aceia dintre voi care va numiti Lucratori intru Lumina
va aflati chiar la usa de intrare, asteptand sa se deschida.
Repozitionarea planetei Pamant
Fiecare persoana este diferita.
Pentru a crea Acasa, este necesara fiecare piesa in parte.
Fiecare dintre voi poarta una dintre piesele unice, decisive, pentru puzzle-ul global
pe care il asamblati pe noua planeta Pamant.
Este atat de frumos de privit, modul in care Pamantul se adapteaza la miscarea voastra!
Va vom explica la un nivel, ca sa puteti intelege.
Literalmente, Pamantul se schimba si evolueaza catre urmatorul nivel,
cu cutremure, tsunami, activitate vulcanica si seismica.
Toate acestea va sunt cunoscute, pentru ca le-ati vazut
intamplandu-se frecvent in ultimii ani.
Pamantul se muta intr-o alta pozitie.
Multi dintre voi vor fi repozitionati in acest an.
Unii dintre voi traiesc schimbarea locului de munca, in timp ce altii se vor muta brusc.
Poate ca unii dintre voi descopera ca trebuie sa se afle in alt loc, apoi dintr-o data,
fara prea multa planificare sau pregatire, se muta.
Mutarea este o repozitionare ca sa dispuneti de cel mai bun potential
pentru ce se va intampla in continuare, in urmatoarea dimensiune.
Multi oameni se impotrivesc acestor schimbari, iar unii dintre voi se gandesc
ca au gresit si de aceea se intampla ceea ce se intampla.
Iubim calitatea umana de care dati dovada.
Interpretati totul prin prisma polaritatii, bun sau rau adevarat sau fals, fara nuante de gri.
Realitatea este ca aceste lucruri se intampla nu numai pentru voi, ci si pentru Pamant.
De aceea vedeti cum chinurile nasterii se intetesc si cresc in intensitate pentru Mama Pamant
– procesul nasterii a inceput, ea este in travaliu.
Sunteti martorii evolutiei Cercului de foc, asa cum il numiti voi.
Cercul de foc chiar a luat foc, nu exista nici o indoiala.
Acestia sunt plamanii planetei, pentru ca fara Cercul de foc
si toata energia care a venit din Oceanul Pacific,
planeta Pamant nu ar fi avut bioxidul de carbon
necesar pentru a face posibila viata voastra.
Aici a aparut viata, iar acum zona se adapteaza,
pentru a elibera energia care sa deschida portaluri
ce creaza noua planeta Pamant, pentru noii oameni.
Chiar si psihicul vostru a inceput sa se schimbe, asa cum poate ati observat.
Efectul vostru in lume incepe sa se schimbe .
Va avertizam, pentru ca uneori veti crede ca gresiti.
In majoritatea cazurilor va fi vorba despre un lucru pe care il faceti tot timpul,
la care va pricepeti si il cunoasteti sub toate aspectele.
L-ati mai facut de un milion de ori si, brusc,
nu va mai merge si nu va dati seama de ce.
Faceti acest lucru la fel, dar nu veti mai ajunge la acelasi rezultat.
Poate parea o provocare dat fiind ca va indoiti de voi insiva,
asa ca va rugam sa va abtineti de la a va judeca
in aceasta perioada de tranzitie,
pentru ca aceasta impiedica mult procesul pe care il parcurgeti.
Indoiala de sine modifica foarte mult toata energia existenta,
pentru ca fiecare sa se mute de la un nivel, la urmatorul;
Energia dispare, chiar in momentul in care va indoiti de voi insiva.
Nu va bazati pe lumea din jur pentru a va percepe
deoarece lumea din jur se schimba la fel de repede ca si voi.
Deci, ce se petrece?
Ce-ar fi daca v-ati trezi intr-o dimineata, ati deschide o carte
si ati gasi un mic paragraf care i-ar da sens intregii voastre vieti?
Daca acele cuvinte v-ar da imediat toate cunoasterea pentru a sti si a intelege,
in acel moment, totul despre planeta Pamant,
ce s-ar intampla cand ati iesi in strada?
Oamenii care va cunosc si care va vad in fiecare zi
vor observa imediat ceva diferit la voi,
pentru ca v-ati schimbat semnatura vibrationala initiala,
in acel moment incredibil de “aha”.
V-ati schimbat complet.
Traiti tipicele etape de evolutie, dar acum acestea se reflecta
in egala masura si asupra Pamantului.
Asta se intampla.
Aceste conectari si ajustari energetice ale planetei Pamant vor continua.
Vor mai exista cel putin doua ajustari “mari” , asa cum le numiti voi.
E usor de vazut unde se vor produce pe planeta Pamant,
deoarece majoritatea activitatii de la voi,
se petrece in jurul acestui portal, pe placa din Pacific.
Deci, ce se intampla?
Sa va explicam din alta perspectiva, diferita de Cercul de foc,
impartasindu-va ce s-a intamplat cu Pamantul, in timpul ultimelor cutremure.
Noua clatinare a Pamantului
Pamantul si-a schimbat iarasi inclinarea, din cauza unui nou cutremur,
repozitionandu-se la fel ca si voi.
Care este efectul repozitionarii Pamantului?
Este evident ca planeta voastra se invarte, dar nu aveti habar ca
acum va deplasati cu aprox. 1600 km/ora cu suprafata Pamantului.
Suprafata nu numai ca se invarte, dar se afla si pe o orbita eliptica in jurul soarelui;
Este pe o orbita care se clatina, iar clatinarea s-a schimbat pentru a doua oara.
Prima data a fost in timpul cutremurului din Chile,
a doua oara in timpul celui din Japonia.
Pamantul si-a schimbat semnatura vibrationala, pentru a-i face loc omenirii.
Acesta este procesul care se desfasoara acum – si face parte din ajustare.
Toti ati stiut ca vin aceste evenimente, pentru ca ati vorbit despre ele, timp de multi ani.
Nu ati stiut ca se vor desfasura “sub ochii vostri”.
Trebuie sa va ingrijorati de ceva? Nu.
De fapt, trebuie sa sarbatoriti, desi intelegem ca e foarte dificil,
atunci cand se produce o tragedie.
Stim ca este dificil de urmarit desfasurarea lucrurilor,
chiar si pentru aceia dintre voi care nu sunt implicati,
pentru ca vreti sa faceti atat de multe, ca sa ajutati.
Dintr-o perspectiva mai larga, acesta a fost un dar
dat de oamenii care si-au pierdut viata, casa si felul de a trai.
A fost un dar, pentru ca lumea sa aiba o noua semnatura vibrationala,
o noua clatinare in rotatie a planetei Pamant.
Tot ce exista de aceasta parte a voalului este in miscare.
Energia nu exista, daca nu se misca.
Sunteti cu totii energie .
De fapt, tot ce percepeti este energie si exista in lumea voastra,
pentru ca aceasta energie este in miscare.
Din cauza miscarii, Pamantul are o noua semnatura vibrationala.
Aveti o bucata de covor cu o semnatura vibrationala unica,
chiar si fata de restul covorului aflat la cativa milimetri mai departe.
Ceea ce se intampla cu omenirea este ca toti incepeti sa va schimbati, odata cu planeta.
Cand planeta se clatina din nou – de fapt, isi schimba dimensiunile,
deoarece clatinarea este ceea ce iese si interactioneaza cu energia universala,
pentru a crea iluzia planetei fizice.
Asa a inceput tot procesul.
Ideea a fost un gand al lui Dumnezeu,
creat ca holograma pe care voi o vedeti ca planeta Pamant si propria voastra existenta.
Toate aceste parti fac un pas inainte.
Cum se intampla asta, cu ce seamana
si cum putem face ca lucrurile să fie mai usoare pentru voi?
Armonizarea semnaturilor vibrationale
Va cerem sa cautati modalitati pentru a le usura celor din jurul vostru,
schimbarea semnaturii lor vibrationale.
Cand priviti o persoana cunoscuta,
va cerem sa va uitati la fiecare din aceste persoane, intr-un fel nou.
Mai degraba luati in considerare potentialul spre care incep sa evolueaze,
decat simpla conceptie despre cine au fost ele inainte.
Veti vedea omenirea schimbandu-se la fel de repede ca si Pamantul.
Cand ascultati stirile, puteti vedea schimbarile care au loc pe Pamant.
Desi nu e atat de usor de privit in oglinda
si de vazut aceste schimbari asupra voastra insiva,
va spunem ca ele se produc.
Trimiteti in afara voastra o semnatura pe care nu ati mai trimis-o inainte.
De aceea, deseori primiti raspunsuri neobisnuite la semnatura voastra.
Uneori doriti sa trimiteti un semnal si destinatarii il percep ca fiind altceva.
Va adaptati la propriul vostru magnetism si la noua energie,
iar cea mai usoara cale pentru asta este , sa le vorbiti celor din jur.
Vorbiti-le despre nelinistile sau doar despre dificultatile pe care le aveti
cand e vorba despre ajustarea la toate acestea.
Veti gasi multi vindecatori si modalitati noi care, de acum inainte, vor aparea periodic.
De ce? Pamantul e chiar atat de bolnav?
Sunt oamenii chiar atat de bolnavi, incat au nevoie de toti acesti vindecatori?
Nu, nu din acest motiv va aflati aici.
Sunteti aici pentru ca sunteti cei care ati permis sa ajungeti atat de departe.
Din timp in timp v-ati straduit ,dar nu ati fost auziti
sau nu ati putut sa va trimiteti mesajul,
pentru ca oamenii nu au avut o vibratie suficient de inalta
macar sa asculte , dar sa -l inteleaga.
Acum sunteti aici si unii dintre voi spun:
“Ei, bine, nu sunt vindecator. Nu stiu nimic.”
Va rugam sa va mai ganditi.
Priviti ce ati facut nu doar in aceasta viata, ci si in cele de dinainte.
Multi dintre voi se afla aici doar pentru a vedea miracolul infaptuindu-se,
pentru ca voi ati ajutat din trecut la acumularea de timp.
Schimbarea semnaturii vibrationale
De aici incolo, ce faceti si incotro va indreptati?
Sarbatoriti noua semnatura.
Urmatoarea data cand priviti un apus frumos, vedeti noile vibratii.
Vedeti noile culori care vin si care nu au mai existat inainte.
Veti primi atat de multa informatie, incat va incepe sa vina direct prin inima,nu prin minte.
In acest fel o veti filtra mult mai bine si nu veti mai fi nevoiti
sa va intrebati daca ceva e bun sau rau.
Veti lua acel ceva in fiinta voastra, veti asimila ceea ce este in armonie cu voi
si veti elibera ceea ce nu este.
Pur si simplu, nu mai este vorba de dualitatile: bine/rau, corect/gresit;
este vorba despre a gasi piesele din univers, care va vor hrani.
Iubirea este singura piesa.
Energia trebuie sa se miste, ca sa existe.
Va spunem ca exista o energie universala, care este baza tuturor energiilor,
sub orice forme pe care voi le numiti energie
si este perceputa in corpul uman, ca iubire.
Iata ce va rugam sa faceti: practicati aceasta iubire.
Iubiti totul. Cand va uitati la o casa cum pluteste pe strada, iubiti-o.
Trimiteti-va iubirea si lasati-va inima sa se dilate si sa se contracte,
lucrand astfel incat omenirea sa simta acea conexiune.
Aceasta este una dintre piesele care vor ancora
noua semnatura vibrationala, in fiecare persoana.
In momentul in care gasiti noua expresie a iubirii voastre,
veti intelege despre ce este vorba.
Nu va spunem ca veti renunta la toate ideile sau legaturile vechi,
ci va spunem ca le veti privi intr-un mod nou.
Totul va fi mai nou pentru voi.
Nu va temeti. Pasiti cu incredere si, mai presus de toate,
nu va temeti de ceea ce numiti greseli.
Nu exista greseli si nu exista drumuri gresite.
Aceste lucruri nu au fost stabilite dinainte.
Ne aflam aici, pur si simplu pentru a va veghea, iubi si incuraja,
ori de cate ori o luati pe un drum nou.
Noul Pamant va este la indemana .
L-ati creat si acum il veti duce la nivelul urmator,
exprimandu-va propria semnatura, in noua semnatura a planetei Pamant.
Bucurati-va de calatorie si bucurati-va de fiecare etapa
din ceea ce urmeaza sa traiti ca experienta,
pentru ca acest lucru nu s-a mai intamplat niciodata, nicaieri.
Cu cea mai mare onoare va lasam cu trei mici sfaturi.
– Tratati-va unii pe altii cu cel mai mare respect,
pentru ca va uitati in ochii lui Dumnezeu.
– Hraniti-va unii pe altii si folositi-va, de fiecare sansa,
pentru ca atunci cand faceti asta, va ajutati pe voi.
– Re-amintiti-va ca totul este un joc frumos si jucati-l bine impreuna.
miercuri, 27 aprilie 2011
Interviu luat prof. Marioara Godeanu , de Corina Pavel
Eminent cercetator si profesor, are studii si realizari de valoare internationala,
recunoscute si premiate de mari foruri stiintifice ale lumii.
- o piramida construita dupa proportia piramidei lui Keops,
in care apa se purifica de la sine si vegetatia creste mai repede ca in exterior,
- un film (rasplatit cu multe premii internationale) in care a demonstrat ca
natura poseda un sistem perfectionat de transmitere si receptare de informatii
(plantele vorbesc intre ele, au sentimente si trairi afective,
rad de bucurie si plang de durere, asemenea oamenilor).
Dar cea mai mare descoperire a prof. Marioara Godeanu este
realitatea de dincolo de granitele stiintei :
prezenta Creatorului Unic in toate formele de manifestare ale materiei din Univers.
- Doamna Marioara Godeanu, cei care va cunosc spun ca faceti miracole.
De pilda: ca va puneti mainile deasupra unor pietre si ele incep sa emita
o energie vizibila pe ecranul computerului. ..
- Nu e nici un miracol. Pietrele sunt si ele structuri vii.
Sunt supuse acelorasi legalitati ca si organismele vii si pot acumula informatie.
Reteaua cristalina este vie. Cristalul este viu, el poate acumula si transmite informatie.
Prin gandire si concentrare poate fi influentata
incarcatura energetica a structurii cristaline pe care o au pietrele.
- Dar dialogul dvs. cu plantele cum a inceput ?
- Povestea a inceput in 1975, la o sesiune de experimente
care priveau testele de toxicitate efectuate asupra plantelor.
Atunci am observat ca plantele-martor, care se aflau la o oarecare distanta
de plantele supuse experimentului, mureau in numar mai mare
decat cele care erau otravite efectiv.
La inceput, am crezut ca studentii si laborantii nu sunt atenti cand folosesc substantele.
Dar imediat dupa aceea mi-am dat seama ca planta-martor,
cea care asista la "executia" suratei ei, primea un semnal de la "condamnata la moarte"
si suferea la fel de mult ca si ea, ba poate chiar mai mult.
Atunci mi-am spus: acesta este obiectivul biologiei viitorului,
transmiterea informatiei intre structurile vii, respectiv - comunicarea intre plante.
Am reluat imediat experimentele in conditii speciale
(sa nu fie nici un factor care sa perturbe desfasurarea lor) si,
am ajuns pana la folosirea metodei de captare a imaginii in infrarosu.
Concluzia a fost clara: plantele comunica intre ele printr-un sistem energo-informational,
adica isi transmit una alteia informatiile prin emisie si captare de energie.
- Ce contin aceste mesaje in cazul experimentelor dvs. ?
- Planta care urmeaza sa fie agresata (sa i se aplice substanta toxica ucigasa)
da un semnal inainte sa inceapa agresiunea impotriva ei.
Pe imaginea in infrarosu apare un halou care se intensifica
inainte de momentul inceperii agresiunii.
Dar foarte important este faptul ca si plantei-martor, aflata la distanta
sau separata prin polistiren, i se intampla acelasi lucru, ca si cum si ea ar fi agresata.
Haloul, aura energetica respectiva, aparea in zonele periproximale (dincolo de marginea frunzei).
Bineinteles, s-au facut experimente la diferite temperaturi, in camere special climatizate,
ca sa nu se modifice parametrii, si am constatat ca, aceste plante isi transmit intre ele mesaje.
Ba si mai mult, literatura de specialitate afirma ca atunci cand un taietor de lemne
intra intr-o padure ,padurea este deja informata de aparitia sa.
Prin conectarea senzorilor la un computer, strigatele padurii se vad pe ecran.
- Ati realizat doua filme care au facut inconjurul lumii, intorcandu-se acasa cu premii:
"Dincolo de tacerea plantelor" si "Sensibilitatea plantelor".
Cum ati izbutit sa le duceti la bun sfarsit, avand in vedere ca le-ati realizat la inceputul deceniului trecut ?
-Primul a fost realizat in1981, iar al doilea a fost aprobat in august 82,
chiar dupa scandalul cu Miscarea Transcendentala si noi ne-am mirat cand C.C.-ul ne-a aprobat filmul.
Credeam ca vom fi facuti praf cu el cu tot.
"Sensibilitatea plantelor" era mult mai mult decat avusesem noi curajul sa spunem pana atunci.
Chiar ni s-a dat voie sa-l trimitem in Brazilia, la un festival de film stiintific,
de unde s-a intors cu Marele Premiu.
In privinta primului film ("Dincolo de tacerea plantelor"), Televiziunea Romana l-a vandut in 15 tari.
In tara, a intrat insa foarte greu, fiind difuzat pe fragmente, la Teleenciclopedia.
Si pentru ca numele autorilor era scris foarte mic, lumea a zis:
"Ce film american grozav au dat despre plante !".
- Cum ati lucrat, efectiv, la realizarea acestor filme ?
- Lucram in echipa, in dupa-amiezile si noptile de dupa program,
dar eram toti tineri si entuziasti, iar faptul ca faceam totul pe ascuns marea miza.
Filmam si experimentam in acelasi timp in laboratorul de fonoaudiologie
(se faceau teste cu copiii care aveau deficiente auditive,
pentru a li se face proteze foarte moderne la vremea aceea),
cu ajutorul unei echipe de la Studioul "Alexandru Sahia", cu regizorul Mircea Popescu.
Am lucrat cu un aparat vechi, din timpul razboiului, dar daca ar mai fi fost inca o camera de luat vederi, care sa inregistreze intamplarile din laborator, cred ca ar fi iesit inca un film extraordinar.
De exemplu, la un moment dat a trebuit sa schimbam operatorul,
pentru ca ii placea sa bea si din cauza asta se modifica semnalul plantelor.
Apoi, muscatul unei rosii (rosia e si ea un organism viu) a dat un semnal fantastic.
Inainte de inceperea filmarilor, ne-am testat toti, ca sa vedem la care din noi
plantele dau alarma cea mai mare.
Ei bine, semnalul cel mai mare (aura care aparea pe ecran) aparea la mine,
pentru ca eu eram programata sa tai plantele, sa le stresez, sa le provoc suferinta si dureri.
Dar apogeul s-a petrecut intr-una din zile, cand ne-am dat seama ca ceva nu este in regula,
fiindca semnalele plantelor erau disperate, si pana sa ne dam seama,
deasupra mea a explodat un bec de iod.
Am realizat atunci ca anticipasera accidentul
(receptionasera inainte semnalul defectiunii tehnice - incalzirea becului).
Am avut noroc ca nu mi-a luat parul foc, m-am ales doar cu cioburi de sticla in pielea capului,
dar am fost incantati de faptul ca plantele sesizasera intamplarea.
Nu stiu daca mai exista filmul nostru, originalul se pare ca a fost forfecat pentru nu stiu ce festivitate de partid.
- Nu mai lipsesc decat vorbele, pentru ca plantele sa fie oameni...
- Sa stiti ca am realizat si sistemul acustic.
Unul dintre cei mai buni electronisti pe care i-a avut Romania (a fost silit sa emigreze in Canada)
a realizat un aparat de transformare a semnalelor din domeniul ultra-acustic,
in domeniul obisnuit de frecventa.
Apoi, am introdus metoda grafica de inregistrare pe potentiometre si cea de captare in infrarosu.
Cand am inceput sa descifram, sa traducem semnalele respective,
ne-am trezit ca aveam semnale diverse, mergand chiar pana la cele psihice,
de natura sentimentala, deci psihoempatie.
O modificare energetica tradusa acustic arata cum plantele tipa, plang, canta, se bucura,
ba si mai mult, reactia lor la diferiti stimuli: agresiune, auditii muzicale, stari de emotie,
patologie umana.
Pe de alta parte, experimentand pe ficus sau pe opuntia (limba-soacrei),
prindeam postul de radio cel mai apropiat.
Dar una dintre experientele cele mai interesante a fost facuta la Peris ,
unde Elena Cernei, cunoscuta interpreta de opera, avea un nuc imens, foarte batran.
Punand senzorii pe frunzele lui, am prins emisiunea de muzica a lui Iosif Sava.
Deci, nucul nu numai ca primea informatia si o retransmitea,
dar avea si capacitatea de a selecta frecventa pe care primea semnalul.
Atunci ne-am amintit ceea ce ne povesteau bunicii nostri:
ca in timpul razboiului, taranii ascultau radioul cu galene, lipind firele de un cartof.
Deci cartoful, fiind un organism viu, era sursa de obtinere a informatiei.
oate experimentele acestea ne-au determinat la un moment dat
sa introducem un program de cercetare, dar n-am reusit,
deoarece se facea apel la metode care intersectau domenii interzise la vremea aceea.
- Deci, plantele mai mari functioneaza ca si niste antene ? Primesc si transmit semnale?
- Da. Si pasul urmator a fost sa vedem daca nu cumva si propriile noastre organisme
interactioneaza cu plantele, sa vedem daca nu cumva aceste fenomene
sunt valabile pentru toate structurile vii.
Si atunci, am continuat experimentele privind influenta empatica a gandului asupra plantelor.
Mai intai, Elena Cernei canta ariile ei preferate din Carmen sau Trubadurul,
si asta le impresiona foarte tare pe plante
(acul cromografului inregistra un semnal al plantelor emis la auzul vocii ei).
Dupa aceea, dadeam foaia inapoi si pornea inca o data acul cromografului,
in vreme ce d-na Cernei canta aceleasi arii de opera, dar doar in gand.
Ei bine, semnalele obtinute erau similare.
Plantele citeau gandurile !
Imi amintesc ca la realizarea filmului "Sensibilitatea plantelor",
s-a petrecut o alta intamplare ciudata.
La cantecul Mariei Tanase, “Cine iubeste si lasa” (interzis de regia muzicala, fiind considerat mistic),
plantele reactionau cu o sensibilitate acuta,
mai ales la incantatia "Cine iubeste si lasa/ Dumnezeu sa-i dea pedeapsa";
aproape ca simteai durerea in reactia lor.
Dupa demonstratiile cu Elena Cernei, am cunoscut-o si pe Gabriela Cegolea,
si ea cantareata de opera (a facut experimente extraordinare privind sunetul).
Incet, incet, in jurul nostru s-au strans multi specialisti si au inceput sa apara fundamentari
ale celor descoperite de noi.
In 1987, am luat premiul revistei "Flacara" pentru "Atestarea fenomenului de comunicare la plante",
desi la acea data ni se interzisese, cercetarea in acest domeniu.
In 81, comunicarea plantelor era un subiect periculos chiar si de gandit,
pentru ca se implica ideea informatiei pe care o furnizeaza in general materia,
pana la nivelul transmiterii de la distanta a informatiei
- e vorba, deci, despre hipnoza, telepatie, biostructura.
Sigur ca lucrurile acestea existau in literatura de specialitate din lume,
dar accesul la ea a fost foarte dificil pentru noi.
Interesant a fost sa constatam, atunci cand am putut folosi si noi acele surse de informatie,
ca desi noi modificasem conditiile de experimentare in comparatie cu occidentalii,
ajunsesem mai aproape de metodologia care sa evidentieze asemenea fenomene.
- Glumind putin, credeti ca ar trebui sa mergem la concert cu ghiveciul de flori melomane sub brat ?
- Nici chiar asa, dar daca am alege pentru auditiile noastre de-acasa,
o muzica lipsita de agresivitate, clasica in special, acest lucru le-ar prinde foarte bine,
si plantelor noastre din apartament.
Imaginati-va ca vedeti in infrarosu cum "infloreste" aura,
ca vedeti fluidul acela stralucitor care apare in jurul ei,
cand planta se bucura de muzica pe care i-o oferiti, ba chiar si de semnalul dat prin gand.
De fapt, ar trebui sa incepem prin a fi buni cu toate fiintele din jurul nostru,
chiar daca nu vorbesc acelasi limbaj cu noi.
- Ce-ati simtit dupa primele experimente, cand ati descoperit ca si lumea plantelor este vie,
ca vorbeste si simte la fel ca si noi ?
- Am inteles ca traim intr-o lume unde nu suntem singuri si unde nu putem face orice.
A fost o imensa bucurie, dar si inceputul unui sentiment al responsabilitatii,
pentru ca descoperi ca poti influenta extrem de mult ceea ce este in jurul tau si invers,
actiunea tuturor fiintelor vii din aceasta lume poate avea influenta asupra vietii tale.
Pentru mine, a fost si confirmarea ideii de unitate in diversitate a lumii vii,
a descoperirii prezentei in toate a spiritului, a energiei care anima orice structura vie
sau chiar nevie (aparent doar !) din lumea care ne inconjoara,
confirmarea identitatii modelelor la nivel micro si macro-cosmic.
- Mi se pare mie sau vorbiti despre Dumnezeu ?
- Noi, toti, am fost crescuti in ideea de evolutionism si consideram ca Universul
porneste de la simplu la complex, dupa care, probabil, exista un colaps si reincepe un alt ciclu.
Sunt o multime de teorii in acest sens.
As vrea sa spun, totusi, ca elementele sistemului evolutionist merg din punct de vedere logic
pana la nivelul de maimuta.
Dar de la maimuta la om, acest hiatus care apare, aceasta ruptura de veriga, lipsa de dovezi,
ne face sa ne intrebam cum a aparut, totusi, omul, in forma lui cu ratiune ?
Pornind de aici, s-a pus problema existentei campului fundamental,
a faptului ca toate structurile vii si nevii au un model informational,
adica sunt patrunse de spiritul lui Dumnezeu. Dumnezeu e in toate.
Eu sunt convinsa de existenta sa.
Important este ca, intr-adevar, exista acel cineva care iti programeaza de la inceput viata.
De aici apare ideea de determinism, de aici apare ideea ca intamplarile nu sunt simple intamplari.
- O alta realizare "miraculoasa" care va apartine este si piramida de la Pitesti,
construita in epoca Ceausescu. Cum ati izbutit sa obtineti acordul autoritatilor comuniste,
in legatura cu o idee atat de noua si de "bizara" ?
- Nu-mi explic nici acum, dupa atatia ani.
Stiu numai ca ministrul Florescu Mihai, care era la Consiliul National de Stiinta si Tehnologie,
a vazut modelul facut de mine in miniatura (pe care il foloseam pentru studiul efectului de piramida)
si m-a intrebat daca nu cumva am proiectul si pentru o piramida mai mare.
M-am mirat si eu cand am zis: "Sigur ca da" si, desi nu ma pricepeam la constructii, piramida a aparut.
Am fost ajutata de doi ingineri arhitecti, care au realizat planurile la scara 1:10 fata de piramida lui Keops,
respectand toti parametrii piramidei din Egipt.
Cert este ca piramida a fost terminata cu bine in 1985.
Mai dificil a fost atunci cand Elena Ceausescu s-a oferit sa o viziteze,
dar toata lumea m-a ajutat ca piramida sa nu fie vizitata.
Cuplul prezidential a trecut numai pe deasupra, cu elicopterul, dar de sus se vedea ca o instalatie obisnuita.
Oficial, ea a fost construita ca statie-pilot de urmarire a actiunii unor organisme (alge, bacterii)
asupra apelor uzate, pentru purificarea lor.
S-au facut si multe studii privind fenomenele de cristalizare, de polimerizare a rasinilor,
studii de germinare rapida, de accelerare a proceselor de crestere.
Dar adevarata noastra batalie cu instalatia de la Pitesti a fost pentru a demonstra efectul de forma
(al piramidei) asupra apei.
In piramida, apa se energizeaza si ajunge sa fie o apa primara, cum sunt apele plate, necontaminate.
Pe masura ce se adauga in molecula de apa cate o particula
- ca e de metal, ca e de nemetal sau saruri - i se schimba informatia initiala si incepe o deformare a ei,
care duce la o deformare a actiunii sale.
Apa este, si ea, purtatoare de informatie.
- Cine avea acces in piramida de la Pitesti si in ce conditii se lucra acolo ?
- Intrarea era permisa numai sub semnatura ministrului si a mea.
De ce ? Pentru a nu vulgariza sau pentru a nu aduce informatii eronate
in mediatizarea acestui proiect.
Din cauza fenomenelor speciale care se petrec in interiorul piramidei
(metoda de scanare pe un computer, arata ca dincolo de imaginea fotografica a piramidei
se mai vad si alte imagini, care se datoreaza existentei unui alt tip de informatii),
timpul maxim de lucru acolo este de doua ore pe zi.
- Care a fost ecoul in strainatate al realizarii acestei constructii ?
- Toata lumea a fost frapata si se intreba cum am reusit noi s-o construim.
A fost o surpriza pentru Vest faptul ca noi am reusit sa construim o replica a piramidei lui Keops,
la scara 1:10 si, drept urmare, la Geneva , in 1992, am luat medalia de argint;
tot in acelasi an, la Budapesta , ni s-a dat medalia de aur pentru activitatea in ecologie,
iar in 93 am luat Marele Premiu la Salonul International de Inventica de la Nürnberg , Germania
unde iarasi a fost o surpriza pentru cele 64 de tari prezente acolo,
ca grupul de romani a luat Marele Premiu.
Dar, intre timp, noi realizasem inca o instalatie similara,
cu ajutorul unitatii militare auto-moto 02210 din Bucuresti,
asa ca si aceasta realizare a fost rasplatita prin Marele Premiu de la Nürnberg
si prin cele doua medalii de aur primite.
A urmat Bruxelles, unde am luat Medalia de aur la Salonul de Inventica
si Premiul special al Organizatiei Mondiale pentru Proprietatea Intelectuala,
prilej cu care juriul a tinut sa precizeze ca tarile din Vest au gresit
netinand cont pana acum de potentialul uman al Romaniei.
- Cu atatea succese internationale, cum se face ca n-ati ramas peste hotare, in atatea calatorii pe care le-ati facut ? Ce v-a tinut aici ?
- In primul rand, pana in 89 n-am avut voie sa ies din tara, decat in tarile foste socialiste.
Am pierdut, astfel, doua burse, una oferita de Suedia, in programul international de energie,
si o bursa in Germania. Si sotul meu, care a avut o bursa Humboldt de un an de zile in Germania si care are o educatie si o mentalitate in stil nemtesc (Stoica Godeanu, cercetator principal I, director la Institutul de Ecologie Aplicata Bucuresti), nu si-a dorit aventura vietii pe alte meleaguri.
Si eu, si el, suntem mai putin aventurieri in viata si mai mult in stiinta,
aici, da, suntem chiar foarte aventurieri.
Si pe urma, stiti cum spunea Coanda:
"E bine ca omul sa traiasca acolo de unde a baut prima apa !"
(e vorba de memoria apei, un alt subiect care m-a pasionat si despre care am putea purta o discutie separata). la Nivelul potentialului creator in Romania este destul de ridicat,
si eu sunt foarte multumita de studentii pe care ii am.
Se ridica o generatie in care am foarte mare incredere.
Sigur ca nu sunt toti geniali, dar cei buni sunt in numar suficient de mare, ca eu sa fiu optimista.
IUBIRE FARA CONDITII, Reflectii ale Mintii Christice de Paul Ferrini
marți, 26 aprilie 2011
[New post] Când viaţa trece în viteză pe lângă tine
Când viaţa trece în viteză pe lângă tine Solarris | 26 aprilie 2011 at 20:33 | Categories: Dezvoltare personala | URL: http://wp.me/ptMmN-22b |
Mulţi oameni se tem de liniştea dinăuntrul lor. Se tem că nu ar şti ce să "facă" în acel moment, pentru că au fost învăţaţi că "a face" este unul dintre verbele cele mai importante. Un alt verb extrem de mediatizat este "a avea". Oamenii caută întreaga viaţă să îşi atingă visele, să îşi cumpere [...]
WordPress.com | Thanks for flying with WordPress! |
Trouble clicking? Copy and paste this URL into your browser: http://subscribe.wordpress.com
[New post] Comunicarea cu Ghizii Spirituali si Ingerii (II)
Comunicarea cu Ghizii Spirituali si Ingerii (II) Solarris | 26 aprilie 2011 at 19:06 | Tag-uri: comunicarea cu ingerii si ghizii spirituali | Categories: Ingeri | URL: http://wp.me/ptMmN-21H |
Procesul primirii mesajelor de la ghizii vostri este foarte simplu si totusi foarte complicat. Simplu pentru ca e nevoie sa va intoarceti spre sine, pentru ca acolo e locul mesajelor. Sunteti toti Unul, emanand din aceeasi Sursa, astfel ca ghizii si ingerii nu sunt separati de voi - ei sunt voi. Procesul este dificil pentru [...]
WordPress.com | Thanks for flying with WordPress! |
Trouble clicking? Copy and paste this URL into your browser: http://subscribe.wordpress.com
duminică, 24 aprilie 2011
sâmbătă, 16 aprilie 2011
Richard Bach Invataturi pentru suflet
Cuvinte intelepte pe muzica lui Richard Clayderman (Matrimonio de amor)
vineri, 15 aprilie 2011
[New post] Cine esti...?
Cine esti...? |
Fii o lumină asupra omenirii şi nu îi face rău. Încearcă să construieşti, nu să distrugi. Cum? Prin exemplul tău luminos. Caută numai bunătatea. Vorbeşte numai în adevăr. Acţionează numai în dragoste. Trăieşte Legea Iubirii acum şi mereu. Dă totul, nu pretinde nimic. Evită tot ce e nedemn. Nu accepta inacceptabilul. Fă din fiecare moment [...]
WordPress.com | Thanks for flying with WordPress! |
Trouble clicking? Copy and paste this URL into your browser: http://subscribe.wordpress.com