Începe ziua aceasta cu o atitudine iertatoare !
Iartă-i chiar şi pe cei care nu îţi cer iertare.
Poate au fost multe zilele în care ai fiert de mânie din cauza unui cuvânt
sau a unei fapte aruncate în viaţa ta
de o persoană neatentă sau indiferentă.
Poate ai pierdut multe ore imaginându-ţi revanşa
dar acum oferă în tăcere iertarea ta,
o dată pentru totdeauna,chiar şi celor
care cred că nu au nevoie de ea.
Prin iertare, nu mai eşti consumat de gânduri nepotrivite.
Renunţă la amărăciunea ta.
Astfel, vei fi din nou mulţumit în sufletul tău
şi util celor din jur.
Începe ziua aceasta cu o atitudine iertătoare.
Iartă-i pe cei care te critică pe nedrept.
Nu uita: sclavia de orice natură este rea,
iar cel care trăieşte după părerile celorlalţi,
este un sclav.
Tu nu eşti un sclav! Alege-ţi adevăratul Conducător…
Trebuie să ştii că si critica face parte din preţul plătit
pentru curajul de a trece dincolo de mediocritate.
Iartă-te şi pe tine însuţi!
Poate, timp de mai mulţi ani, cel mai mare duşman al tău,ai fost chiar tu însuţi.
Fiecare greşeală, fiecare calcul greşit,
fiecare poticnire,ai derulat-o
de mai multe ori în mintea ta.
Fiecare promisiune, fiecare zi risipită,
fiecare obiectiv neatins
întemeiază tristetea pe care o simţi
pentru lipsa realizărilor din viaţa ta…
Conştientizează azi că
este imposibil să lupţi cu un duşman,
care locuieşte în capul tău.
Dar iertându-te pe tine, elimini toate îndoielile,
frica şi frustrarea care ţi-au menţinut
trecutul în prezent
Dacă alegi să ai această atitudine
iertătoare,de astăzi,
istoria personală nu-ţi va mai controla destinul.
Viaţa ta tocmai acum începe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu