Blog ce cuprinde imagini, prezentari si video-uri din lumea intreaga. Vizitand acest blog poti afla lucruri interesante care te vor relaxa si, de ce nu, care te pot face sa vezi altfel viata de zi cu zi.
Cauta
luni, 28 februarie 2011
Cateva notiuni utile despre organismul omenesc.
Azi, afli cate ceva extrem de folositor despre ficat
Puţin mai mare decât o carte obişnuită,
ficatul ştie totuşi să realizeze simultan
mai multe operaţii şi reacţii chimice
decât ar fi capabile cele mai moderne laboratoare,
calculatoare sau uzine chimice.
Acţiunile biologice ale ficatului,
ca şi participarea sa la manifestările vitale
sunt ceva mai importante chiar decât cele ale inimii.
În numai o zecime de secundă, ficatul efectueaza
fără greşeală câteva sute de transformări chimice simultan.
De el depind în mod direct digestia ,
calitatea sângelui, capacitatea de memorare, şi forţa musculară.
Ficatul are un rol foarte important în viaţa corpului fizic,
care este un adevarat microcosmos.
De acţiunile sale complexe ,depind atât sănătatea cât şi viaţa ta.
Cele 9 proprietăţi ale ficatului:
1. Ficatul secretă zilnic între 0,5 şi 1l de bilă.
Acest lichid amar, de culoare galbenă,
iti permite în primul rând să digeri grăsimile ;
pe de altă parte, el iti dezinfectează intestinele
şi te protejează împotriva diareei şi constipaţiei.
Un ficat deficient nu secretă în cantitate suficientă
bila,acest lichid miraculos .
Consecinţe: digestia materiilor grase devine dificilă,
insuficient digerate ,
substanţele nocive stagnează în intestine,
expunând organismul la tulburari de tranzit ,
cum sunt diareea sau constipaţia .
2. Ficatul transformă şi "adapteaza " toate substanţele care intră în corp
(el este acela care le face perfect compatibile cu structura ta,
modificându-le prin trasmutaţie şi sublimare frecvenţa de vibraţie
pentru ca aceasta să fie la unison cu aceea a organismului tau.
Numai astfel aceste substanţe devin parte integrantă din corpul tau ,
si iti pot hrăni celulele fără a le agresa.
Un ficat deficient lasă să treacă în organism
substanţe străine netransformate
(prin transmutaţie şi sublimare) sau insuficient asimilate,
care te vor îmbâcsi în cel mai scurt timp cu toxine.
3. Ficatul primeşte totalitatea materiilor digerate
şi le controlează riguros ,
eliminand excedentele şi reziduurile alimentare,
interceptand , neutralizand şi expulzand către intestin
toate substanţele toxice.
Ficatul distruge bacteriile,
si permite doar elementelor nutritive transformate
sub actiunea enzimelor si fermentilor
să treacă în sânge.
Un ficat obosit asigură imperfect apărarea şi imunitatea corpului.
In aceste conditii, el lasă să treacă în sânge substanţe
neverificate,
încărcate de toxine şi bacterii nocive.
Ca urmare a acestui fapt, apar în timp diverse boli ,
si intoxicarea organismului;
4. Ficatul neutralizează la fel de eficient otrăvurile
datorate activităţii celulare cât şi pe cele provenind din exterior:
alcool, tutun, medicamente, carne conservanti, coloranti etc.
Un ficat obosit se află în incapacitate de a face eforturi suplimentare,
si de aceea, el va elimina insuficient aceste otrăvuri .
Pe de altă parte, un mare număr de celule hepatice
sunt distruse în contact cu alcoolul, tutunul, cu anumite medicamente
sau cu unele substanţe chimice.
Dacă această distrugere este cotidiană, ficatul se va micşora
şi se va rigidiza gradat,
riscând să fie atins de ciroză.
5. Ficatul normalizează circulaţia sanguină
în acelaşi mod în care un baraj dirijează cursul unui fluviu.
Asemenea unui burete, el reduce congestiile sanguine
care tulbura funcţionarea inimii.
(el poate absorbi până la 1,5l de sânge , restabilind o ciculaţie normală).
Atunci când congestia a fost eliminată,
ficatul restituie acest depozit de sânge organismului.
Unui ficat obosit nu mai are supleţea necesară "înghiţirii" temporare
a unei asemenea cantităţi de sânge.
Din această cauză, organismul pierde un preţios normalizator
al volumului circulaţiei sanguine.
6.Ficatul dozează totodată armonios cantitatea de hormoni din sânge,
metabolizează grăsimile şi proteinile,
stochează vitaminele şi zahărul în aşa fel
încât acestea să fie oricând gata să fie intrebuintate de organism.
Printre altele, ficatul fixează materialele de construcţie
necesare consolidării acelor părţi ale corpului
care au fost uzate sau lezate .
De asemenea, ficatul elimină excesul de colesterol.
Un ficat obosit va lăsa corpul să îmbătrânească repede
fără a-i aduce hormonii care îi sunt indispensabili.
Proteinele si grasimile necesare organismului nu vor mai fi digerate
de catre ficatul deficient.
Vitaminile şi zahărul nu mai ajung să fie stocate,
părţile afectate sau uzate ale corpului ,nu se mai consolidează ,
iar colesterolul invadează vasele sanguine.
7. Ficatul ne asigură constanţa temperaturii interne.
Un ficat deficient nu-şi mai poate îndeplini funcţia termică,
si astfel vei suferi de frig sau de căldură.
8. Ficatul produce un anumit număr de substanţe
esenţiale pentru sange , printre care :
protrombina şi fibrina care coaguleaza sangele,
heparina, care fluidifica sangele
gobulina, care protejează sau imunizează sangele
faţă de diverse infecţii.
Un ficat deficient ,nu mai produce suficiente substanţe
necesare coagulării sângelui,
expunandu-te pericolului de hemoragie,
şi permite ca sangele să devină dens, vâscos,
afectand vasele sanguine şi inima .
9. Ficatul este de asemenea direct răspunzător de
echilibrul sanguin,
el normalizează procentul de fier conţinut de globulele roşii.
Un ficat deficient nu mai poate interveni
pentru prevenirea anemiei prin deficit de fier.
O întreagă carte n-ar fi de ajuns ca să descrie cu precizie
toate reactiile , transmutările, transformările,
reconstituirile, fixările şi sintezele
efectuate de ficat, care este un organ unic .
A-i pătrunde complet misterele tuturor acţiunilor sale
ar echivala cu descifrarea miracolului vieţii.
Eenumerarea maladiilor rezultând direct sau indirect
dintr-o dereglare a ficatului ,te face mult mai responsabil
faţă de acest organ esenţial al vieţii corpului tau .
Printre aceste maladii se numără:
-digestie dificilă;
-constipaţie şi diaree;
-apendicită;
-diabet;
-obezitate sau slăbire excesiva a corpului;
-anemie;
-colibaciloză, si alte infectii ale aparatului renal si digestiv;
-infectii respiratorii,bronsite cronice;tuberculoză;
-astm, boala fânului şi alte manifestări alergice;
-inflamatie intestinala , fermentaţii putrede
şi spasme la nivel intestinal;
-demineralizare osoasa;
-incapacitate de a suporta frigul;
-diverse tulburări auditive şi vizuale;
-boli de piele , celulită, şi tulburări de pigmentare a pielii;
-arteroscleroză;
artite si artroze;
-platfus;
-slăbiciune oboseala musculară;
-paralizie datorată sclerozei neuro-musculare;
-picioare umflate sau roşii(limfedem);
-hipertensiune arterială;
-varice, hemoroizi;
-fragilitate capilara, epistaxis(hemoragie nazala)
- astenie nervoasa ,depresii;
-dezechilibru hormonal ;
-tulburări menstruale;
-sterilitate şi impotenţă;
-cancer.
Din fericire însă, organismul
furnizează întotdeauna indicii sau semnale
care avertizează cănd sănătatea ficatului este în pericol
Graţie acestor semne,
poti identifica o eventuală oboseală hepatică.
Aceste semne sunt următoarele:
- limba foarte încărcată şi miros urât al respiraţiei;
- ameţeli dese
-senzaţii de sfârşeală, oboseala constanta, inexplicabila ;
- balonări şi gaze de fermentaţie în exces;
- migrene şi dureri de cap, chiar dimineata la trezire;
- insomnii, somn agitat;
- urină încărcată tulbure, intens colorata sau prea limpede;
- culoare galbenă ,palida a pielii şi o privire obosită;
- nas roşu, pete de culoare închisă, maronii pe faţă, si pe corp
-stelute vasculare pe palme.
Pentru a evita ca aceste semne de rău augur
să se instaleze în organism
trebuie să acţionezi din timp,
mai înainte ca ficatul, să se degradeze.
Ştiind toate acestea, trebuie, cu alte cuvinte,
să-ti cunosti "prietenii" şi "duşmanii",
în special printre alimentele pe care le consumi zilnic.
Astfel, într-o alegere conştientă
şi pe deplin responsabilă, ar trebui să spunem cu hotărâre:
NU: zahărului alb rafinat, care agresează ficatul şi pancreasul
prin simpla sa concentraţie.
Neconţinând nici unul dintre fermenţii necesari
bunei sale asimilări, zahărul alb
constrânge ficatul să acopere această carenţă
cu preţul unui efort suplimentar
care îl face să furnizeze el însuşi substanţele deficitare.
In locul zaharului alb poti utiliza (doar la mare nevoie),
mai curând ca un condiment decât ca un aliment,
zahărul roşu de trestie.
DA: mierii naturale, fructelor proaspete
(în special lămâile) şi fructele uscate dulci,
care pot înlocui foarte avantajos zahărul alb.
Ele amelioreaza tulburările hepatice
şi favorizează funcţionarea normala a ficatului.
(în special lămâile, care îl drenează
şi îl stimulează în mod deosebit);
NU: sării recristalizate şi rafinate,
care este un element chimic pur (clorura de sodiu).
Întocmai ca şi în cazul zahărului şi făinii albe,
rafinarea artificială îl privează de orice element viu.
Din nefericire, acest tip de sare
este folosit în exces în alimentaţie.
DA: sării marine nerafinate, purtătoare de viaţă
şi transportatoare a unor subtile fluide benefice;
NU: uleiurilor rafinate, margarinei şi grăsimilor animale,
nefaste pentru sănătate.
Primele, după cum se ştie, sunt fabricate
prin intermediul unor procedee
care distrug complet enzimele şi vitaminele,
lăsând diverse urme de catalizatori
şi compuşi chimici utilizaţi deja,
foarte periculoşi pentru ficat.
În ceea ce priveşte grăsimile animale,
ele accelerează necroza celulelor hepatice.
DA: uleiurilor obţinute prin presare la rece,
fără solvenţi chimici,
care sunt eficiente împotriva colesterolului;
îndeosebi uleiul de măsline
care este extraordinar de benefic pentru ficat
şi care, fiind emulsionat cu lămâie,
elimina în timp record calculii biliari.
NU: conservelor.
Pentru a se păstra fără să se altereze,
alimentele sunt fierte de mai multe ori,
adăugându-li-se şi
diverse substanţe chimice de sinteză (conservanţi).
În urma acestui tratament,
ele nu mai au nici o valoare alimentară biologică.
DA: legumelor şi plantelor crude sau fierte in abur :
morcovii, sfecla, varza, anghinarea, ţelina,
păpădia, prazul sau usturoiul
care fluidifică secreţiile bilei, vindecă hepatita restabilind
pe cale naturală funcţiile hepatice.
NU: pâinii albe, pastelor făinoase şi produselor de patiserie.
Diversele lor forme şi preparări, adeseori foarte apetisante,
ascund în realitate
absenţa substanţelor vii, enzimelor şi a vitaminelor,
datorita absentei
grâului integral şi a tărâţei intens revitalizante.
Aceste produse sunt bogate în
coloranţi, arome chimice şi diverse alcooluri.
Prezenţa atâtor elemente nocive , combinată cu
carenţa în vitamine, enzime şi săruri minerale
suprasolicita intens ficatul,
care nu mai poate asigura digestia şi neutralizarea lor.
DA: pastelor alimentare şi pâinii integrale,
care ar trebui să constituie baza alimentaţiei noastre.
Într-adevăr, toate vitaminele şi aminoacizii
pe care îi putem găsi în făina necernută
protejează în mod natural celula hepatică
împotriva agresiunii toxinelor.
NU: mezelurilor.
Să ne reamintim că ele sunt pline de proteine de proastă calitate,
"de mâna a doua", cum s-ar spune,
fiind deja folosite de animalele din care provin.
Aceste proteine sunt însoţite de toxine şi deşeuri
a căror asimilare epuizează organele digestive.
Mezelurile (dar şi carnea, in proportie mai mica)
conţin diverse substanţe chimice
care obosesc şi atrofiaza ficatul.
Să nu uiti de asemenea, că tocmai ca şi bazele azotate,
carnea acidifică PH-ul sângelui şi că un organism acidifiat
devine un teren propice dezvoltării unor maladii
cum ar fi chiar cancerul.
DA: cerealelor complete (cum ar fi soia),
ciupercilor, legumelor uscate,
brânzeturilor naturale şi ouălelor,
care în viitor vor înlocui cu succes cărnurile şi mezelurile,
proteinele lor pure sunt de primă calitate,
ele îi permit ficatului să se refacă fără să-l polueze cu toxine.
NU: alimentelor sintetizate chimic,
medicamentelor alopate ,
(daca pot fi înlocuite cu remedii naturiste, total nenocive),
tutunului şi alcoolului.
În contact cu aceste veritabile otrăvuri,
un mare număr de celule hepatice mor,
iar vasele sanguine se rigidizează, si
devin mai fragile.
Totodata, pierd şi o parte din capacitatea lor circulatorie.
Insuficient energizat, oxigenat şi hrănit,
ficatul suferă şi se sclerozează.
El nu mai are suficientă forţă vitală
pentru a reface celulele deteriorate,
pentru a elimina colesterolul în exces,
pentru a sintetiza vitaminele,enzimele, hormonii
şi a filtra substanţele nocive.
Încetul cu încetul, se instalează o intoxicaţie generală a organismului.
DA: alimentelor naturale care ajută dezintoxicarea .
Dacă înlocuiesti otrăvurile alimentare cu elementele de construcţie
conţinute în alimentaţia biologică,
ficatul se va regenera şi va funcţiona din nou la parametrii normali.
NU: surmenajului şi sedentarismului,
suprasolicitării fizice şi intelectuale,
angoasei şi fricii, care constituie tot atâtea otrăvuri
ce intoxică celulele corpului.
Lipsa mişcării sau exerciţiului fizic,
( cum ar fi mersul pe jos , sau gimnastica)
este parţial răspunzătoare de apariţia constipaţiei,
ca şi de insuficienţa respiratorie.
În aceste condiţii, ficatul nu mai poate elimina din organism
o cantitate suficienta de noxe si deşeuri.
Acumularea lor poate afecta măduva spinării,
durificănd-o,conducând la paralizie.
DA: exerciţiilor fizice în aer liber
Atunci când ficatul dispune de
timpul necesar eliminării substanţelor nocive ,
organismul se dezintoxică mai uşor.
Exercitiile fizice , cresc capacitatea respiratorie,
debarasadu-te de aerul viciat, rezidual din plămâni.
Unele dintre aceste principii de bază
pot părea prea severe sau limitative.
Dar ele constituie baza unei cunoaşteri care iti este vitală.
Este o prostie crasă să neglijezi aceste reguli pline de bun simţ
sub pretextul că esti interesat în primul rând de spirit
şi mai puţin de trup,
pentru că un trup bolnav se va aşeza implacabil
de-a curmezişul spiritualizării tale forţate.
Nu uita acel înţelept dicton latin "MENS SANA IN CORPORE SANO"
(Minte sănătoasă în corp sănătos");
bolile handicapează, frânând dezvoltarea spirituală.
De fapt, orice boală trădează un anumit dezechilibru în fiinţă.
Cunoaşterea mecanismelor prin care sănătatea se poate deregla
iti permit să înveti şi să folosesti nenumărate metode ,
pentru a o restabili.
La fel cum un bun meşteşugar lucrează cu unelte bune, şi tu
trebuie să ameliorezi starea
principalului tau instrument: corpul.
Redobândind sau păstrând nealterată starea de sănătate,
eliberezi forţele binefăcătoare ascunse în tine ,
pe care le poti folosi inteligent
pentru realizarea ideilor tale creatoare.
Instrumentul este deci corpul,
iar o piesă esenţială a acestuia este ficatul,
care îndeplineşte atât funcţia "de triaj" cât şi
cea de centru distribuitor, uzină chimică
şi centru anti-otrăvuri în organismul tau .
Trebuie să reţii următoarele 10 precepte de aur care,
dacă vor fi cu adevărat respectate,
iti vei menţine mereu ficatul într-o condiţie excelentă:
1) Nu iti obosi ficatul aducându-i o alimentaţie
plină de deşeuri şi toxine;
2) Nu iti otrăvi ficatul lipsindu-l de alimentele bogate în celuloză,
care accelerează evacuarea deseurilor;
3) Nu iti deteriora sau agresa ficatul cu alcool sau cu tutun;
4) Nu iti slăbi puterea de apărare a ficatului consumând
doar alimente acide şi azotate( carne si mezeluri);
5) Nu iti distruge ficatul printr-un abuz de medicamente chimice.
6) Nu iti surmena ficatul printr-un exces de hrană;
7) Nu cere ficatului eforturi suplimentare
administrându-i alimente greu digerabile;
8) Nu iti atrofia ficatul pritr-o circulaţie sanguină deficitară
care nu-i aduce sânge proaspăt;
9) Nu iti axfixia ficatul privându-l de suficient oxigen;
10) Nu iti congestiona ficatul prin absenta unei diete hidrice
care sa-i permite odihna si regenerarea.

Cele 9 tipuri de inteligenta
si exercitii pentru dezvoltarea lor
De multe ori vezi abilitati deosebite, la oamenii ,
care nu au rezultate prea bune la testarile clasice ale IQ-ului.
Afla care sunt cele noua tipuri de inteligenta, propuse de Dr. Howard Gardner.
Profesor la Universitatea Harvard, Gardner
a criticat notiunea traditionala de inteligenta bazata pe IQ.
Cele opt tipuri de inteligenta initiale
au fost completate apoi cu un al noualea, cel mai controversat dintre ele:
inteligenta spirituala sau existentiala.
Afla care sunt cele noua tipuri de inteligenta si cum le poti dezvolta.
1 Inteligenta verbala
Abilitatile de a citi, scrie, de a invata limbi noi
si de a stapani gramatica, sintaxa si talentul narativ, formeaza inteligenta verbala.
Pentru a-ti intari aceasta inteligenta,
studiaza o limba straina, imbunatateste-ti vocabularul si scrie mai mult.
Tine un jurnal pentru a-ti stimula dezvoltarea abilitatilor de scris.
2 Inteligenta logica
Inteligenta logica sau matematica
este atuul celor care se simt minunat printre numere si deductii logice.
Marirea capacitatilor logice poate fi obtinuta prin
rezolvarea unor jocuri logice,
invatarea unui limbaj de programare
sau chiar tricotat.
3 Inteligenta muzicala
Talentul muzical este de fapt un tip de inteligenta,
dezvoltat la cei sensibili la sunete, ritmuri, note muzicale si structura muzicala,
fie ca e vorba de strofe si refrenuri sau de simfonii.
Pentru a-ti stimula inteligenta muzicala,
mareste-ti orizonturile muzicale, ascultand genuri cat mai diverse,
si exerseaza-ti calitatile vocale la karaoke.
De ajutor pot fi si momentele de liniste,
cand nu faci nici un zgomot dar asculti cu atentie toate sunetele ambientale .
4 Inteligenta spatiala
Cei care au inteligenta spatiala dezvoltata
isi pot imagina, pot intelege si pot reprezenta vizual
cu mai multa usurinta concepte geometrice si spatiale.
Acest tip de inteligenta poate fi descoperit in diferite forme,
de la un simt al directiei dezvoltat,
pana la o coordonare foarte buna a miscarilor
si memorie vizuala deosebita.
Pentru a-ti exersa aceste calitati,
porneste de la rezolvarea unor puzzle-uri, labirinturi si modelarea plastilinei,
iar apoi aplica ce ai invatat in activitatile cotidiene:
aranjeaza mai bine cumparaturi in sacosa,
ofera-te sa fii responsabil cu traseul atunci cand pleci la un drum lung.
5 Inteligenta cinetica
Modul in care iti controlezi miscarile corpului
tine si el de un tip de inteligenta.
Atletii, actorii, chirurgii si pilotii au cel mai mult. dezvoltate aceste capacitati .
Dansul, mersul pe bicicleta, dar si sporturile sau yoga,
te pot ajuta sa dezvolti capacitatile legate de inteligenta cinetica.
6 Inteligenta interpersonala
Calitatile detinute de un bun lider,
capacitatea de a organiza si motiva oamenii,
tin de inteligenta interpersonala.
Comunicarea este elementul cheie al al acestui tip de inteligenta,
ce este absolut necesar pentru a purta negocieri cu succes.
Pentru a-l dezvolta, incearca sa-i "asculti activ" pe cei din jur.
Roaga-ti un prieten sa-ti explice un concept nou
sau sa-ti povesteasca o intamplare,
apoi repet-o incercand sa pastrezi fiecare nuanta,
chiar daca folosesti un vocabular usor diferit.
7 Inteligenta intrapersonala
Folosita de scriitori, filosofi, psihologi si teologi,
inteligenta intrapersonala este capacitatea de a-ti explora
propriile emotii si motivatii, intr-un mod obiectiv.
Ca sa-ti imbunatatesti acest tip de inteligenta,
cunoaste-te mai bine.
Incepe prin a face cateva teste de personalitate,
apoi scrie un jurnal si mediteaza
pentru a fi mai aproape de propriile sentimente si ganduri.
8 Inteligenta naturista
Talentul la gradinarit
sau capacitatea de a comunica foarte bine cu animalele
sau chiar de a le imblanzi
fac parte din inteligenta naturista.
Pentru a-ti creste sensibilitatea la natura,
apuca-te de gradinarit, chiar daca e vorba doar de cateva ghivece
sau ofera-te voluntar la un centru de ingrijire a animalelor abandonate.
Aprofundeaza-ti cunostintele despre clasificarea speciilor de plante si animale
si apropie-te de ele, pentru stimularea acestor capacitati.
9 Inteligenta spirituala
Cea mai controversata dintre tipurile de inteligenta
este cea spirituala sau existentiala.
Spre deosebire de primele opt, acest tip de inteligenta
nu este asociat cu o specializare anume a creierului.
Studiile medicale arata ca rugaciunea si meditatia
imbunatatesc comunicareaintre partile componente ale creierului,
dar diminueaza fluxul sanguin catre lobii parietali,
lucru ce duce la perceptii subiective
asupra timpului si spatiului.
Pentru a-ti stimula inteligenta spirituala,
familiarizeaza-te cu cele mai raspandite sisteme filosofice si religioase
si discuta descoperirile tale
cu alti oameni interesati de aceste subiecte.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)