Proiectul Montauk –Experimente în Timp

Proiectul Montauk si experimentul Philadelphia au început

în anul 1943,unde grupul de cercetători de la Biroul Naval

a adoptat Teoria Câmpului Unificat enuntată de Albert Einstein 

în încercarea de a face distrugatorul USS Eldridge invizibil la radar.

În mod uluitor, vasul a devenit  invizibil nu doar pe monitoarele radarelor,

el a dispărut chiar din timpul si spatiul cu care fiinta umană

este familiarizată, fiind teleportat inclusiv echipajul de la bord.

Experimentul Philadelphia s-a dovedit a fi un dezastru total

pentru membrii echipajului de pe Eldridge.

Efectele experimentului au fost perturbări psihologice grave,

traume fizice si chiar decese. Au urmat apoi patruzeci de ani

de cercetări intense, culminând cu misterioasele experimente 

de la Montauk Point, din statul New York, prin care

au fost accesate forte si energii extraordinare,

însusi timpul fiind manipulat.

„Proiectul Montauk" este relatarea lui Preston Nichols, care a lucrat

ca director tehnic în cadrul proiectului. El a supravietuit

nenumaratelor amenintari si încercarilor de spalare a creierului.

Relatarea fascinanta a acestor cercetari,contine descrieri

ale unor aplicatii tehnice proiectate pentru operarea directa

asupra timpului, notiuni prezentate pentru prima data; 

Proiectul Montauk, un proiect de cercetare majora,a fost efectuat 

cu scopul de a întelege ce s-a întâmplat cu exactitate în timpul

Experimentului Philadelphia si de a descoperi secretele functionale

ale Teoriei Câmpului Unificat. Cercetarile avansate si foarte secrete

au culminat cu construirea actualului avion invizibil Stealth.

Simultan, s-a realizat însa un studiu asupra fiintei umane care a condus

la rezultate mult mai uimitoare. Pentru a întelege cum pot supravietui 

fiintele umane în alte dimensiuni decât cele ale planului fizic,

savantii au supus numerosi oameni unor experimente prin care

acestora le-au fost bombardate mintile cu unde radio

si programe virtuale prin intermediul computerului.

ExperimentulPhiladelphia ,este 

cel mai controversat experiment si primul caz de teleportare ,

cu rezultate demne de filmele horor.

ARBORELE SACRU PE ÎNTINSUL LUMII

"Nu exista un cult al arborelui însusi; sub aceasta
descriere se ascunde intotdeauna o entitate spirituala”,
Nell Parrot

Arborele este,unul dintre ele mai vechi,simboluri ale
umanitatii,cultul sau având o larga raspândire în lume.
Cea mai timpurie atestare a sa, datând din 4000 î. C.,
se gaseste inscriptionata pe cilindrii din Caldeea.
Se pare ca deja în acea perioada venerarea copacului
trecuse  printr-un proces de idealizare, arborele sacru
devenind unul dintre cele mai importante simboluri ale
religiei caldeene.

Pe monumentele asiriene din jurul anului 1000 î. C.,
reprezentarea copacului e din ce în ce mai conventionala
si apare între doua personaje care stau fata în fata,
care sunt uneori preoti sau regi într-o atitudine de
adoratie.Alteori personajele sunt creaturi fantastice:
sfincsi, grifoni, unicorni, etc.
Deasupra,e suspendat cercul înaripat,personificând
zeitatea suprema.
Dupa o cosmogonie feniciana, citata de Eusebius,
“primii oameni au vazut ca plantele cresteau din pamânt
si le-au considerat zeitati, asa ca le-au adus ofrande
din carne si bautura.”
De altfel, în Fenicia, Egipt, Babilonia, în Frigia, a
existat venerarea zeitatilor asociate cu viata vegetala,
care s-a extins apoi în Grecia si Italia.
Dupa mitologia egipteana, marele Osiris a fost la origine
un zeu al copacului.

Se spune ca, dupa ce a fost ucis, sicriul sau a fost
descoperit într-un trunchi de copac,iar de atunci
s-a vorbit despre el ca despre “cel din copac” sau
“singuraticul din salcâm”.
În India, cultul arborelui sacru reiese din referirile
din Vede,dar si din declaratia lui Curtius, dupa care
ostasii lui Alexandru cel Mare au observat ca indienii
considerau copacii drept zei,iar a rani un copac însemna
moarte.Ficus religiosa,identificat cu suprema zeitate
(Brahma),a ajuns sa fie cel mai venerat copac datorita
lui Gautama (Buddha), care a ajuns la adevarata
cunoastere lânga acest copac.
De altfel, în reîncarnarile sale anterioare, Gautama
insusi pare sa fi fost un spirit al copacului de 43 de
ori.Aceasta reprezentare primitiva a zeitatii copacului
a evoluat în doua directii:
-în primul caz, s-a trecut spre o forma de zeitate
asemanatoare omului,copacul fiind îmbracat sau sculptat
în forma omeneasca.
-in cel de-al doilea caz, pe masura ce zeul si-a extins
teritoriul absorbind alte zeitati locale, s-a considerat
ca el traieste doar într-un anumit tip de copac,care a
devenit apoi sfânt si simbolic pentru el.
La greci, arborele a fost cel mai timpuriu simbol al
divinitatii, fiind reprezentat astfel pe vazele antice,
pe tablele de marmura, pe vasele de argint si pictat
pe pereti.
La Dodona, Zeus era invocat în stejarul sau sacru.
La fel, în Roma antica, Jupiter a fost initial venerat
în forma unui stejar maret care a crescut pe Capitoliu.
Artemis era considerata în Arcadia zeita nucului si
cedrului, iar cultul ei s-a dezvoltat din obiceiul de a
atârna de copac o masca sau o imagine a spiritului
vegetatiei.
Emblema lui Apolo a fost laurul.
Nici un sanctuar nu putea fi întemeiat acolo unde solul
nu era bun pentru cresterea laurului,iar participantii
la rituri trebuiau sa poarte o cununa de lauri pe cap
si o creanga în mâna.
Arborele Afroditei a fost mirtul,care avea puterea de
a crea si de a perpetua dragostea, folosindu-se la
casatorii.
Atena avea ca arbore special al sau,maslinul.
Folosirea coroanelor, florilor si frunzelor avea si ea
o semnificatie religioasa.
În Grecia, aducatorul de vesti bune era recompensat cu
o coroana,iar invitatii ospetelor erau încoronati cu
flori.
Textele sacre caldeene mentioneaza folosirea crengilor
verzi în ceremoniile religioase.
La Sarbatoarea Tabernacolelor, israelitilor li se cerea
sa se înfatiseze în fata Domnului cu crengi.
La fel, în Persia si Armenia se obisnuia sa se poarte
o creanga la apropierea de zeitate.
În Egipt, la înmormântari se foloseau crengi de palmier
iar la sarbatori coroane de lotus.
În cazurile în care copacul venerat a murit si imaginea
zeului a fost sculptata în trunchiul si crengile sale
dupa aceea,se credea ca bucata moarta de lemn retinea
o parte  din puterea atribuita originar spiritului ce
locuia în el.
Druizii obisnuiau ca, atunci când un stejar murea,
sa-i dea forma unui stâlp,sau cruci si sa continue
sa-l venereze, ca pe o emblema a zeului.
În aproape toate partile lumii si în toate perioadele
istoriei,exista evidente ale credintei în existenta
spiritelor padurii sau a spiritelor copacului.
Desi acestea nu sunt întotdeauna clar diferentiate de
zei se recunosc prin faptul ca sunt neprietenoase fata
de de om,legând aliante cu copacii,plantele si animalele.
Atitudinea lor fata de oameni, este direct proportionala
cu  înfatisarea lor, care este mai mult sau mai putin
omeneasca.Se stie ca o mare parte dintre demoni au fost
la început spirite ale padurii sau ale copacului.
În Arabia, jinni erau niste monstri parosi,asemanatori
fiarelor si care puteau lua diferite înfatisari.
Jinni traiau în apropierea râurilor, sub copaci sau în
lacuri.Duhurile fantastice ale desertului egiptean traiau
în copaci sau în obiecte neînsufletite si erau temute de
pastori si vânatori.
În mitologia greaca si romana, exista o galerie de creaturi
salbatice ale padurilor, asociate îndeaproape cu viata
vegetala :
centauri,ciclopi,satiri,sileni,fauni,nimfe,zâne,driade,etc.
Poetii greci din vremea lui Pericle vorbesc despre un
întreg trib de demoni ai padurii numiti Panes ,din care
s-a ivit « Marele Pan »,reprezentat de obicei cu coarne si
picioare de capra, stând lânga un stejar sacru,sau lânga
un pin si tinând în mâna o creanga.
Uneori, spiritul vreunui arbore intra într-o fiinta umana
fiind atunci nevoie de serviciile exorcistului pentru
a fi eliberat de el..
Taranii care traiau lânga Muntele Etna nu adormeau
niciodata sub copaci în ajunul Sfântului Ioan de teama
ca spiritele copacilor ar putea intra în cel care doarme.
Duhurile padurii din Germania, Rusia si Scandinavia
aveau adesea proportii gigantice si forma unui animal.
Demonul rusesc al padurii, Ljeschi, putea lua multe forme,
îsi putea modifica si statura,dar aparea cel mai des ca
un barbat îmbracat în piele de oaie, uneori cu un singur
ochi,caruia îi placea sa însele calatorul si sa-l puna la
grele incercari.
Ideea salbaticului padurilor apare si în Brazilia, dar si
în India,sub numele Curupira,în timp ce în Peru,exista
traditia fantomei padurii.
Exista si mituri sau traditii în care copacul intra
într-o relatie speciala cu omul.In aceste mituri, copacul
este considerat sursa din care s-a ivit rasa umana , sau
este considerat locul în care sufletul se retrage dupa
moarte.
O alta credinta derivata din relatia dintre om si arbore
este conceperea copacului ca legat de soarta unui individ,
a unei familii sau a unei comunitati.
În unele traditii,viata persoanei e atât de conectata de
cea a plantei,încât vestejirea acesteia e imediat urmata
de moartea omului.
Relatia mistica dintre om si copac e ilustrata si într-o
veche credinta germana dupa care un copil bolnav pus în
gaura facuta într-un copac se va vindeca îndata ce se
vindeca si rana copacului.Daca moare copilul si arborele
supravietuieste,sufletul copilului va locui în el.
În multe sate nemtesti exista câte un copac pe care
satenii îl priveau ca pe copacul vietii ce  reprezenta
întreaga comunitate.
De la astfel de conceptii, tranzitia catre perceperea
arborelui ca simbol al prosperitatii si fecunditatii
a fost usoara.

Având radacinile adânc înfipte în lumea de jos,lacasul
misterios al sufletelor plecate în care se afla
cunoasterea viitorului si fiind adesea locuit de zei
sau de fiinte demoniace,copacului i s-au atribuit
virtuti de oracol.Puterile profetice speciale atribuite
stejarului care crestea la Dodona erau explicate prin
faptul ca radacinile sale se afundau mai adânc in pamant
decât ale oricarui alt copac,raspunsurile sale fiind
interpretate din freamatul crengilor si din murmurul
izvorului sacru din care se hranea.

Arabii care venerau arborii sacri ca lacasuri în care
coboara îngerii sau jinni,credeau ca un bolnav care
adoarme sub un astfel de copac primeste sfaturi în vis
pentru îmbunatatirea sanatatii.
Una dintre cele mai interesante credinte referitoare la
acest subiect este conceptia larg raspândita a copacului
-lume sau a copacului cosmogonic care apare la caldeeni,
egipteni, persi, hindusi, chinezi, japonezi,la rasele din
Europa de Nord, Noua Zeelanda si America.

Un imn de origine acadiana prezinta un copac care creste
în gradina din  Eden ,langa Eridu,un oras care a înflorit
între anii 3000 si 4000 î. C.
Este vorba despre un arbore înaltat în centrul pamântului,
ale carui radacini patrund în adâncimea abisala a apelor
unde îsi are lacasul Ea, zeita întelepciunii si al carui
frunzis sustine cerurile primordiale, umbrind pamântul.
Traditia indiana, înca în cele mai vechi texte înfatiseaza
Cosmosul ca un arbore urias. În Upanisade,Universul este
un „arbore rasturnat”,având radacina împlântata în Cer si
ramurile deasupra întregului Pamânt.
In Mahabharata,arborele cosmic ajunge sa exprime nu numai
universul,ci si pozitia omului în lume.
În toate aceste legende,se remarca supravietuirea ideii
despre suflet si acceptarea imortalitatii acestuia .
Dar,întotdeauna a existat înclinatia,de a inchide sufletul,
într-un lucru viu.
Orice articol având ca subiect mitul arborelui sacru ar
fi incomplet daca nu ar aminti traditia paradisului,a
gradinii ideale care se regaseste la toate popoarele
antichitatii,si si care reprezinta lacasul zeilor,taramul
spiritelor binecuvântate si locul în care s-au aflat
parintii omenirii .
Traditiile timpurii leaga paradisul de un copac sfant sau
de un munte legendar..
În traditia indiana, gradina Indrei, situata pe Muntele
Meru,continea cei cinci copaci care se iveau din ape,sub
care zeii se bucurau de florile luminoase,de fructele ce
confereau nemurirea si de cântecele pasarilor.
A doua conceptie a paradisului ca loc al primilor oameni
se regaseste în legenda gasita pe un sigiliu babilonian
stravechi a unui alt cuplu originar,cea a lui Maschia si
Maschiâna,care s-au ivit dintr-un copac în Heden,un loc
incântator unde crestea copacul vietii,ale carui fructe
confereau putere si imortalitate.
Cei doi copaci mistici ai paradisului biblic îsi gasesc
corespondentul în cedrul sacru al caldeenilor care,pe
lânga faptul ca era copacul vietii,fiind utilizat în
riturile magice pentru readucerea fortei si vietii corp,
era, de asemenea considerat"revelatorul oracolelor
pamântului si cerului”. In miezul sau era scris numele
zeitei întelepciunii, Ea.

Cuplului primordial Adam si Eva,care a cazut din Paradis,
biserica timpurie i-a dedicat ziua de dinaintea Craciunului.

Astfel,pomul de Craciun a devenit reprezentarea copacului
primordial ce poarta în fructe luminile raiului si acopera
cu crengile lumea întreaga.In felul acesta pomul de Craciun
contine în el întreaga istorie a venerarii arborelui sacru.
Nu am amintit aici decât câteva din liniile de interpretare
si din exemplele care fac din arborele sacru un simbol care
trezeste constiinta totala a omului, deschizând-o catre
universal.

BIBLIOGRAFIE:
Eliade Mircea: Sacrul si profanul
Frazer James George: Creanga de aur
Emile Durkheim: Formele elementare ale vietii religioase.

Tandemul Telocite-Celule Stem ,Veriga Lipsa in procesul de Regenerare Naturală a Organelor.

O descoperire revoluţionară a cercetătorilor români,

tratata cu indiferenta de autoritati,
face furori in SUA si China: telocitele,
celulele care actioneaza in procesul de
regenerare naturală a organelor.
Ar putea ajuta la vindecarea inimii după infarctul miocardic,
la tratarea psoriazisului şi a bolilor cronice de plămâni.
China şi SUA alocă, mai nou, milioane de dolari pentru cercetarea lor.
Este vorba despre telocite, celulele cu un corp extrem de mic,
dar cu prelungiri extrem de lungi, descoperite de cercetătorii români
de la Institutul Naţional “Victor Babeş”.
"Specialişti redutabili, cunoscuţi pe plan mondial,
au lucrat împreună cu cercetatorii romani
pentru a arăta cât de importante sunt telocitele,
iar rezultatele sunt spectaculoase”, spune Laurenţiu Popescu,
preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România,
cel care a condus echipa de  cercetare.
Pentru Xiandong Wang, profesor la Universitatea de Medicină din Shanghai,
descoperirea făcută în România a fost un punct de cotitură.
“În timpul a 20 de ani de studii mi-am dat seama că este ceva care lipseşte
în ceea ce priveşte interacţiunea dintre celule.
Nu ştiam ce. Acesta este unul dintre motivele pentru care
am vrut să-l întâlnesc pe profesorul Popescu, pentru a vedea
cum comunică celulele unele cu altele”, a declarat profesorul chinez
care a inceput acum  cercetările  în domeniul telocitelor.
Telocitele ,acţionează împreună cu celulele stem în procesul
de regenerare naturală a organelor.
Telocitele, descoperite ce cercetătorii români, sunt prezente
în aproape toate organele corpului şi au un rol extrem de important:
in coordonarea activitatii  celorlalte celule.
Tandemul telocite-celule stem acţionează împreună în procesul
de regenerare naturală a organelor, spune profesorul Popescu.
În prezent echipa de cercetători români, dar şi alte echipe din lume
caută prezenta telocitelor în cât mai multe organe ale corpului.
S-a descoperit deja prezenta telocitelor in inimă, în tubul digestiv,
în uter, în trompele uterine, în plămâni,rinichi în glandele mamare,
meninge,în pleură,în pericard şi în peritoneu..
Speranţa academicianului Popescu este aceea că telocitele
vor putea fi folosite în tratamente alături de celulele stem,care
deşi sunt utilizate în medicină de 10 ani, nu dau rezultatele scontate.
Astfel, telocitele ar putea fi “veriga lipsă” din tratamentul cu celule stem.
Cercetările au pus în evidenţă faptul că telocitele sunt esenţiale
pentru regenerarea inimii după infarctul miocardic, contribuind la
revascularizarea inimii.Telocitele coopereaza cu celulele stem,
fie preexistente în inimă ,fie injecte.
Alte studii arată rolul benefic pe care telocitele îl au în
regenerarea tesutului pulmonar şi în refacerea muşchiului scheletic.
Guvernul chinez a alocat deja fonduri cercetării în domeniul telocitelor
iar în SUA urmează să se deschidă două institute de cercetare
care să facă studii în acest sens.
În România însă guvernul  nu alocă fonduri pentru studierea telocitelor.
Profesorul Laurenţiu Popescu spune că a primit cateva sponsorizări
de la niste companii private, şi ajutor financiar din partea
unor institute de cercetare din străinătate, în special din China si SUA.
Când se investesc milioane de dolari într-un domeniu,
e evident că cercetarile vor avansa rapid.

"România ,va ramane  doar cu mulţumirea  că cercetatorii ei,au descoperit
 telocitele”, spune academicianul Laurenţiu M. Popescu.
Sursa: Gândul

Lectie de Viata

De ce o lectie de viata cand viata in sine este o lectie?.
Pentru ca viata nu inceteaza niciodata sa-si arate suprematia.
Pentru ca atunci cand te  crezi stapan pe viata ta ,
constati ca viata este stapana ta .
Pentru ca...iti dai seama ca viata in sine este un miracol
abia atunci cand esti la un pas de a-i spune adio.
Traind in captivitatea indatoririlor zilnice ,
ratacind pe cararile nestiute ale vietii,
mi-a luat ceva timp sa inteleg
ca adevarata calatorie a vietii ,inseamna nu a cauta taramuri noi,
ci a vedea cu ochi noi.
Am vazut viata cu ochi noi destul de tarziu.
I-am descoperit sensul prin cuvintele pe care mi le-a adresat
o persoana la care am tinut foarte mult
si care peste ceva timp spunea adio vietii.
Cu resemnare, in tacere, fara revolta, cu un zambet bland,
multumind lui Dumnezeu sau vietii in sine, pentru ca a existat.
Sunt bucuroasa pentru ca viata m-a invatat lectia ei tainica.
Si cu toate acestea, cat de dureros este zambetul unei persoane
in sufletul careia s-a prabusit nu un univers,ci o galaxie intreaga.
S-a prabusit o viata... au ramas in schimb
niste cuvinte intiparite in amintire.
Peste care nu este deloc exclus ca la un moment dat
timpul sa depuna uitare.
Acum insa, pentru ca imi aduc aminte cuvintele  ei,
cred ca timpul a incetat sa curga.
“Viata are clipele ei tainice ,pe care le lasi sa treaca
neobservate  pe langa tine.
Nu vreau sa fug de viata si sa nu las niciun semn in urma.
Vreau sa te fac sa apreciezi miracolul care ti-a fost dat
si care o sa-ti fie refuzat la un moment dat.
Stii, faptul ca te afli in fata mea, ca te straduiesti sa zambesti ,
cand niciodata nu ai avut ochii atat de umezi,
faptul ca eu vorbesc si ca tu ma asculti, ma face sa iubesc viata.
Tu sa nu uiti nicicand sa alegi viata.”..
Si asa am si facut. Am optat pentru viata si am invatat sa-i multumesc
pentru fiecare fleac care are puterea de a-mi reda zambetul pe buze.
Am invatat ca viata are niste granite precise
peste care nimeni nu poate trece.
Am invatat ca poti sa nu ai nimic, iar in secunda imediat urmatoare
sa ai mai mult decat poti duce.
Am invatat ca drumurile comode sunt de cele mai multe ori si infundate.
Am invatat ca in cel mai adanc intuneric exista o sclipire de speranta.
Am aflat ca o viata poate crea viata prin mai multe forme:
dand nastere unui pui de om,
alimentand-o cu optimism si mesaje pozitive,
cultivand frumosul in tine insuti , in lucrurile care te inconjoara,
in cei din jur, in tot ceea ce te face sa vibrezi si sa te  bucuri .
Am invatat ca micile intamplari zilnice fac viata spectaculoasa.
Am invatat ca ignorand faptele,
situatia nu se schimba; mai mult,nici nu se rezolva.
Am invatat ca cea mai usoara cale de a te implini ca persoana,
este sa iti urmezi chemarea sufletului.
Am invatat ca dragostea, nu timpul, vindeca toate ranile.
Am invatat ca toti oamenii noi pe care-i intalnesti,
merita sa fie salutati cu un zambet.
Am invatat ca pana nu te indragostesti,nimeni nu-ti pare perfect.
Am invatat ca ocaziile nu sunt niciodata pierdute...
Altcineva le va lua pe cele pe care tu le-ai omis.
Am invatat ca daca nutresti amaraciune in suflet,
Fericirea se ascunde de tine.
Am invatat ca nu poti schimba unele lucruri,
dar poti schimba felul in care le privesti.
Am invatat ca cu cat ai mai putin timp,
cu atat infaptuiesti mai multe.

GANDURI PENTRU SUFLET

Cateva ganduri pentru suflet
De ce Ganduri pentru suflet?
Cred ca în tumultul vietii de zi cu zi,ai nevoie de un gand bun,
de un cuvant frumos spus din inima...
Astfel,  poate ramane fiecare dintre noi ,cu ceva frumos in suflet...
Două gânduri să nu te părăsească niciodată:
acela de a-ţi îmbogăţi mintea şi sufletul
şi gândul că suntem trecători în lume.(Ileana Vulpescu)    
Esenta vietii nu este sa fii fericit ci sa stii ca esti fericit.
Fericirea vine singura la tine, nu trebuie s-o cauti  ,
dar ii place sa  te gaseasca acasa,nu-i place sa astepte in drum.
Si pentru a fi gasit acasa, trebuie sa traiesti
fiecare moment la maximum,
sa-ti asumi infrangerile la fel de usor ca si victoriile,
dar sa le consideri punctul de plecare pentru
viitoarele tale fapte,sa nu existe presul constiintei
sub care sa ascunzi greselile pe care le faci ,
sa daruiesti cat mai mult, fara sa astepti nimic in schimb,
sa fii om pentru tine si pentru ceilalti.
Trateaza orice persoana pe care o intalnesti,
ca fiind un Dumnezeu deghizat.
Stii de ce iti  este foarte greu sa evoluezi ?
deoarece iti  e greu sa renunti ,la imaginea
despre tine  insuti ,in care ai  investit mereu.
Definitiile tale conceptuale,
selecteaza realitatea in care traiesti.
Si tu si eu putem exista in cadrul aceluiasi spatiu fizic,
dar fiecare dintre noi il vedem cu totul altfel.
Exista gratie divina in viata ta,
dar trebuie sa ai credinta pentru a o vedea..
E vorba de un contract intre Divinitate  si om,
gratie divina pe de o parte,credinta omului pe de alta parte.
Tu si cu mine suntem forta care poate transforma lumea..
Noi suntem constiinta ce va defini
natura realitatii in care intram.

Increderea in Sine

 In vremurile atat de agitate si mereu surprinzatoare pe care le traim,
 Increderea in Sine a devenit un instrument de supravietuire.
 Asa cum e lanterna in mijlocul intunericului,
 sau bricheta intr-o padure rece si intunecata.
 Increderea in Sine este colacull de care ne agatam
 intr-o viata ce curge vijelios fara sa ne lase sa ne dumirim,
 sa ne instalam confortabil, pentru ca un val nou de evenimente
 ne obliga in permanenta sa ne adaptam, sa ne verificam reperele.
 Repere inghitite adesea de vartejurile vietii.
 Si stai si te intrebi ce mai este sigur si stabil in aceste vremuri,
 pe ce mai poti conta,ce este peren, real, profund si garantat?
 Nimic in afara de propria ta fiinta. In care trebuie sa te increzi.
 Cand toate celelalte repere dispar, cand contextele, oamenii, notiunile,
 convingerile si credintele se naruie, singura certitudine care ramane
 este fiinta ta. Pe care trebuie s-o cunosti extrem de bine,
 pentru a sti exact pe ce contezi. Increderea in Sine este inceputul.
 De unde incepe increderea?
 Increderea in Sine nu are legatura cu reusitele tale,
 cu performantele sau cu capacitatile tale.
 Acestea sustin increderea, dar nu sunt cauza lor.
 Pentru ca performantele sunt efectele existentei Sinelui.
 Increderea in Sine vine din relatia constiintei tale cu Sinele tau,
 cu scanteia ta divina, cu spiritul tau, cu Viata.
 Increderea in Sine este credinta ta in divinul launtric.
 Divinul nu are atribute. El exista, pur si simplu.
 Divinul, revelat sau ascuns, genereaza atribute.
 El este insa lipsit de atribute pentru ca
 El este in afara oricarei descrieri, a oricarei definitii.
 De aceea, increderea in Sine vine de undeva de dincolo de calitati,
 de trasaturile de succes, de reusite, de pregatire,de educatie,
 dincolo de parerile tale despre tine si de parerile celorlalti
 referitoare la tine.
 Increderea in Sine, ESTE. Sinele ESTE. Scanteia divina ESTE.
 Dumnezeu ESTE. Si ca urmare a acestei prezente
 si  constienizarii acestei prezente in tine,
 apare increderea in Sine.
 Nu calitatile tale determina increderea in tine insuti.
 Ci natura ta divina. Cand ai incredere in natura ta divina,
 totul devine posibil.
 Si din acest posibil, Sinele te ghideaza sa iti doresti
 in mod particular in viata ta, acele lucruri care te ajuta sa traiesti
 la cel mai inalt nivel experienta de a fi tu ,ca persoana.
 De-a fi Sine intr-o persoana, cu trup, cu identitate sociala,
 cu aspiratii, cu un destin.
 Sinele,este  mai presus de defintiile tale.
 Cand increderea ta este ancorata in calitatile tale,
 in frumusetea si tineretea corpului tau,in sanatatea ta,
 in abIlitatile tale, in relatiile tale, in contexte favorizante,
 ce faci cand incepi sa pierzi toate acestea?
 Spui gata, am pierdut increderea in MINE,odata cu instalarea batranetii,
 odata cu aparitia cheliei, cu pierderea danturii,
 cu pierderea pozitiei sociale,
 odata cu pierderea partenerului sau cu plecarea copiilor?
 Atat a fost? Unde mai este increderea in Tine
 cand ea este ancorata in lucruri exterioare?
 Pentru ca si propriile tale calitati si trasaturi sunt exterioare TIE.
 Ele sunt ale tale, ale trupului tau, dar nu sunt TU.
 Ca dovada ca paradontoza (desi erai atat de mandru de dantura alba,
 ce credeai ca este atuul tau definitoriu),
 nu te opreste sa continui sa existi.
 Asa cum continui sa existi si dupa divort, desi credeai ca mariajul
 sau partenerul te definea.
 Continui sa existi chiar si cand pierzi slujba sau simpatia sefilor
 desi aveai incredere in acestea si credeai ca te definesc profesional.
 Asa cum continui sa existi chiar daca pierzi
 sanatatea si te ameninta moartea.
 Sinele, este  eu-l tau  divin.
 Ceva mai presus de tine si mai profund in tine te insufleteste.
 Se  afla in tine inca din primul moment al existentei tale
 in aceasta viata si chiar de dincolo de viata.
 Este ceva mai presus de om si mai aproape de esenta divina a vietii.
 Divinul din tine nu ai voie sa il tradezi niciodata.
 Pentru ca este sursa vietii,a intregii tale fiinte,
 a tuturor definitiilor tale,a tuturor actiunilor tale.
 A avea incredere in Sine insemna,
 sa iti ancorezi increderea in Dumnezeu.
 De aceea increderea in Sine nu are legatura cu ce ai,
 cu ce ai dovedit ca poti, ci cu ce ESTI.
 De aceea cand nu ai nimic, cand nu stii ce sa faci,
 cand nu stii cum te vei descurca,
 cand nu stii ce raspuns vei da,
 cand nu stii cum sa rezolvi o problema,
 SA NU ITI LIPSEASCA INCREDEREA IN TINE.
 In divinul din tine. Pentru ca numai divinul din tine
 il poate auzi pe Dumnezeu cand sta la taifas cu TINE.
 Dincolo de ceea ce ai, exista un TU mai profund,Sinele tau.
 Iar increderea trebuie ancorata in Sinele tau.
 Calitatile tale reflecta doar apropierea ta de Sinele tau
 Defectele si slabiciunile arata separarea de Sine .
 Uneori, chiar slabiciunile tale sunt calea prin care ,te apropii
 de  sursa ta divina.
 Cand increderea ta  este in Sine, nimic nu te  poate clinti din tine
 insuti. Iar aceasta statornicie nu e incapatanare.
 Este puterea de a te lasa mereu respirat de viata si prin asta,in Viata.

Kymatica

 Kymatica este un film excelent, care încearcă să arate
 conceptiile fundamentale gresite cu care omenirea se confruntă  azi,
 si care au dus la un dezechilibru între planetă, natură şi specii.
 Kymatica se concentrează asupra omului şi a conştiinţei universale,
 subliniind boala psihicului pe care omenirea a indus-o,si care
 crează iluzia. Acest film discută aspecte metafizice
 şi conectează mituri vechi  dar si  istoria,
 cu metode moderne de societate şi politică.
 Explică shamanismul, dualitatea şi realitatea din spatele
 convingerilor moderne false.

Tudor Gheorghe - Cantecul strainatatii

Azi foarte mulţi  romani  se află departe de casa şi ţara natală.
Unii îşi găsesc plăcerea şi satisfacţia  acolo unde sunt,
alţii sunt mistuiţi de dorul de casă,dar nu se pot întoarce ,
unii sînt mai ataşaţi de locurile natale, alţii  se simt bine oriunde.
Cuvîntul “dor” este unul specific pentru limba romana,
el nu se mai întîlneşte în alte limbi si daca e  tradus, nu este exact
şi îşi pierde conotaţia. El este definit astfel:
DOR =  Dorintă puternică de a vedea sau de a revedea
pe cineva sau ceva drag,de a reveni la o îndeletnicire preferată;
nostalgie.

Despre  dor e vorba in  Cantecul strainatatii, cantat de Tudor Gheorghe,

pe versuri de  George Creţeanu

Tudor Gheorghe si-a  dedicat existenţa culturii
şi rafinamentului românesc.
El s-a angajat în slujba marii poezii prin
maniera inedită de tratare a elementului folcloric .
Tudor Gheorghe este cel mai mare căutător
de cântec popular românesc,de tradiţie,
de poezii şi de iubire de ţară.
Vocea lui caldă picură bucurie în sufletele oamenilor
prin cântecele sale care se regăsesc
în fiecare moment al vieţii românilor.
Muzica sa, descrie un sentiment cu totul aparte,
cu parfum de poezie românească.
Trubadurul cântecului românesc , face o lume întreagă să vibreze,
să verse o lacrimă pe obrazul brăzdat de greutăţile vieţii
prin rostirea cuvintelor de dor de ţară.
Inimile românilor înstrăinaţi bat însetate de dorul de acasa,
de dorul celor ramasi acasa, de mormintele celor plecati
carora nu le pot aprinde o lumanare la capatai,
de aerul tare al Carpaţilor,
de valurile învolburate ale Dunării sau ale marii.

Iubirea... o traire ce te poarta pe aripi de vis..

MITURILE IUBIRII
„De ce m-am îndragostit de tipa aia super,care e cu altul?”
„De ce? Cu ce-am gresit!”
Am auzit poate prea des astfel de întrebari ca sa le mai ignor,
fapt pentru care scriu acest articol.
Problemele „de iubire” nu se vindeca citind un articol
dintr-un site de pe net,dar întelegerea,
e primul pas spre eliberarea de suferinta.
Aceste întrebari si le pun tinerii,
aflati la primele întalniri cu... dragostea.
Dar uneori nu le dau pace nici celor
ce au trecut de prima tinerete.
De aceea ,incerc sa  aduc un pic de Lumina în aceste suflete,
aflate în cautarea fericirii, ce merg deseori spre directii gresite,
spre locuri unde se vor rataci prin tenebre.
A fi îndragostit si a iubi nu sunt cuvinte,
nici sentimente  sinonime!
Desi la prima vedere par asa.
A FI INDRAGOSTIT –este un sentiment ce presupune atractie fizica,
dorinta de a fi mereu împreuna, iar uneori si admiratie,
în fata unor calitati morale sau aptitudini ale celui în cauza.
Dintr-o astfel de relatie nu lipseste nici pasiunea,
dependenta si deseori posesivitatea.
A IUBI – e un sentiment ce se refera
a orice tip de relatie între oameni,
dar si la relatia omului cu celelalte vietuitoare ale pamatului,
cu natura si cu Dumnezeu.
Presupune empatie, daruire, întelegere,
altruism, iertare, non-dependenta, acordarea libertatii
in orice situatie,respectarea personalitatii celuilalt,
dorinta de a-l sti fericit.
Numai o fiinta ce este deja împlinita si echilibrata,
o fiinta aflata în  armonie  cu sine si cu Universul
poate experimenta acest sentiment.
Nu depinde de ceilalti.
Iubirea depinde de nivelul de constiinta.
Exista o mare confuzie între a fi îndragostit si a iubi.
Cat de usor le confudam.
Indragostirea are într-adevar ceva comun cu iubirea.
Dar adesea numai pentru putin timp.
Starea de fericire, de plutire, de vis,de bucurie,
de unire cu infinitul si cu divinitatea
este comuna ambelor sentimente.
Durata acestei stari si modul de a reactiona
în momentele dificile fac diferenta.
Iubirea spre deosebire îndragostire,
nu se stinge o data cu prima atitudine negativa,
o data cu o alegere nepotrivita,sau plecarea celui iubit.
Iubirea e întotdeauna neconditionata.
Atunci cand o relatie este numita iubire,
dar e conditionata de ceva,
ea poate fi orice, dar nu iubire.
Poate fi admiratie, dorinta, ori atasament...
Iubirea este o stare a sufletului.
Iubirea nu poate fi dezamagita, nici înselata.
Admiratia însa da. Pasiunea se poate stinge,
dorinta se poate înlocui cu o alta necesitate.
Iubirea însa... nu piere niciodata.
Iubirea nu depinde de nimic.
Iubirea e un „grad spiritual”,o caracteristica a omului
dobabdita în ani, sau secole de evolutie.
Iubirea are anumite grade de existenta în sufletul unui om.
Ea se afla in  anumite..cantitati in fiecare om, chiar daca
sentimentul în sine e perfect.
Omul face doar pasi spre perfectiune.
Numai un om perfect, poate iubi perfect.
Eu personal am auzit doar de unul, si anume Isus Hristos,
probabil ca mai sunt si altii...
Cine iubeste iubeste si atat!
Îndragostirea este o provocare din partea iubirii.
Ne îndragostim pentru a învata sa iubim.
Iubirea cand se naste, trezeste în suflete
cea mai puternica emotie ce poate exista pe Pamant.
Emotie pozitiva. O forta.
Cand ne îndragostim ne întalnim cu propriul sine,
cu ce e mai frumos în noi si aratam acest lucru .
Nu e falsitate! Cand suntem îndragostiti,
devenim într-adevar mai buni.
Iar asta e... o lectie de iubire.
Problemele încep cand vraja iubirii se estompeaza
si ne trezim la realiate.
Uneori e bine, alteori... nu ne place.
Aici încep lectiile de adevarata iubire.
Aici trebuie sa facem apel la maturitate si echilibru
între binele propriului eu  si binele celuialalt.
Iar cine stie acest lucru va sti si  sa iubeasca.
Un om ce are iubire în suflet în relatia sa de cuplu,
va sti ca atat cunoasterea celuilalt, cat si grija fata de el
îi sunt necesare pentru a fi fericit.
De asemenea va sti ca atunci cand celalalt vrea  sa plece,
trebuie sa-i daruiasca libertatea,
va sti ca fericirea sa e fericirea celuilalt.
Va sti sa faca compromisuri, va sti sa ierte,
sa astepte, sa uite, sa rada,
sa cante, sa daruiasca si sa primeasca în dar.
Iubirea e un cuvant foarte des folosit,
însa pentru a denumi cu totul alte emotii , ce nu sunt iubire.
Iubirea nu e un sentiment prea des întalnit.
Pot spune ca este o floare superba dar, foarte rara.
Iubirea e perfecta, iar noi ne putem apropia de ea încet, încet,
crescandu-ne cantitatea de iubire din suflet.
Pentru ca misterele si frumusetea iubirii se învata toata viata.
Dincolo de relatiile ce implica atractia fizica,
uneori chiar si parintii fac confuzii sub acest aspect,
confundand posesivitatea, instinctul, ambitia lor
de a-si vedea propriile vise împlinite prin copii
cu... iubirea.
Iluziile cu care le place anumitor oameni sa se amageasca
cand se îndragostesc sunt multe si toate la fel de eronate.
Atunci cand "fiinta minunata" pe care abia am cunoscut-o
ne face sa ne spunem în taina urmatoarele fraze,
vom sti cu siguranta ca ne-am îndragostit.
Dar suntem înca imaturi emotional si mai avem de lucru
sub aspectul întelesului real al cuvantului iubire.
Frazele de mai jos de altfel nu sunt invetia mea,
dar fiind întru totul de aceeasi parere cu autorul lor,
le-am preluat aproape nemodificate.
Ele sunt din cursul de psihologia cuplului, al lui Adrian Nuta,
psihoterapeut excelent si profesor(la Universitatea Bucuresti)
foarte iubit de studenti si.. fosti studenti.
- daca el/ea nu ma iubeste nu reprezint nimic, sunt un nimeni.
- daca îl/o pierd nu voi mai iubi niciodata pe nimeni.
- este sufletul meu pereche, unica persoana potrivita pentru mine.
- dragostea la prima vedere e cea adevarata, o recunosc din prima.
- daca ne iubim nu va conta niciodata ca... nu...
- imi apartii, esti al meu/a mea.
- partenerul perfect imi va satisface toate dorintele.
- daca ne simtim bine in pat atunci sigur e iubire.
- vom îmbatrani impreuna.
- nu ma va însela niciodata
- îl cunosc ca pe propria persoana sau chiar mai bine.
- are numai calitati.
ERORI LA ÎNCEPUTUL UNEI RELATII :
- ignoram semnalele ce ar indica anumite probleme.
- credeam ca el/ea se va schimba.
- inventam scuze pentru el/ea.
- ne ascundem dupa deget nepunand anumite întrebari,
de frica unui raspuns.
- facem prea repede compromisuri renuntand la valori
si credinte personale în favoarea celuilalt.
- renuntam la anumite preocupari ce înainte ne faceau placere,
pentru ca vrea el/ea.
- credem ca sunt suficiente doar anumite calitati,
precum  frumusetea fizica sau banii.
IUBIRE SAU DEPENDENTA?
În timp adevarata personalitate a partenerului iese la iveala,
fie ca a ascuns-o cu dibacie, fie ca am ignorat-o cu naivitate.
Cu toate astea ne vine greu sa ne despartim de el/ea.
Uneori nici comportamentul agresiv
nu ne determina sa punem capat unei relatii.
De ce? Pentru ca ne-am obisnuit cu ea, am devenit dependenti.
Însa deseori confundam dorinta de a nu mai fi singuri,
nevoia de a fi admirati,
sau multe alte necesitati atat de firesti , cu iubirea.
Din astfel de relatii se nasc drame, povesti cu final trist, depresii,
sinucideri, sau chiar dezicerea de cel mai frumoas lucru din lume,
dezicerea de... iubire.
Poti dori sa fii cu cineva, dar sa nu fii dependent de el.
Poti avea nevoie de el/ea, dar daca el/ea e din “n” motive dispare,
viata e necesar sa continue.
IUBIREA SI ÎNCREDEREA
Acordand încrederea  cuiva pe care îl iubim sau doar credem ca îl iubim,
ne deschidem subconstinetul catre acea persoana.
Astfel îi dam putere asupra sufletului nostru,
îl lasam deseori sa ne conduca soarta.
IUBIREA SI COMPROMISUL
Compromisul e necesar si inevitabil într-un cuplu,
dar numai pastrand un grad de libertate convenabil,
un mod de exprimare deschisa a propriei personalitati,
si posibilitatea de a alege sa mergi pe propriul drum,
indiferent ce aspect al vietii ai în vedere.
IUBIREA NU ESTE UN MIT, ea ESTE.
Eu o caracterizez astfel:
- iubirea nu e romantica, dar contine în ea
toate atributele romantismului.
- iubirea  contine în ea multa sensibilitate.
- iubirea  contine în ea multa putere si forta.
- iubirea nu e întotdeauna fermecatoare, dar contine în ea divinitatea.
Iar ceea tocmai am enumerat  mai sus, nu sunt mituri, nu-s povesti,
sunt adevaruri despre iubire,
pe care toti o dorim în suflet fie  constient sau nu.
La ce foloseste totusi aceasta distinctie dintre iubire si îndragostire?
La acordarea importantei cuvenite fiecarui sentiment din viata noastra.
Ne place sa ne îndragostim si este bine, însa de fapt, în secret,
toti dorim SA IUBIM.

Alege sa fii fericit !

Iata aici un gand bun pentru tine si pentru mine.
Daca-l vei citi sau nu, e alegerea ta.
Daca vei dori sa ti-l insusesti… la fel.
Eu l-am creat sau l-am primit de undeva, iar azi ti-l daruiesc.
Despre asta e viata – despre a primi si a darui.

Omul care are un sentiment acut al dreptatii interioare,
vede in jur numai vinovati.
Acestia sunt, de obicei,cei apropiati, familia.
In consecinta,el doreste sa-i pedepseasca pe vinovati.
Sentimentul ca ai mereu dreptate,
este incompatibil cu iubirea.
Vrei sa ai mereu dreptate, sau sa fii fericit?
O relatie tensionata cu parintii este, de regula,
un maestru pe calea desavarsirii tale  spirituale.
Oricat ai incerca sa evadezi din cercul suferintei trecute,
vindecarea nu se va produce decat atunci,
cand te intorci in familie, cu inima.
Cand esti dispus sa stergi , prin iubire si iertare,
toata suferinta pe care o porti cu tine.
Abia atunci poti vedea darurile din acele experiente.
In fond nu ar trebui sa te afecteze atat,ce fac ceilalti,
pentru ca de fapt,
"totul e intre tine si Dumnezeu", dupa cum spune Maica Tereza.
Oricat te vei indeparta fizic de familie,pana la urma
te vei apropia cu inima.
Cat mai esti dispus sa astepti? Cat mai esti dispus sa suferi?
Vrei sa ai dreptate in privinta experientelor trecute
sau sa fii fericit? Este exclusiv alegerea ta.
Pana nu faci aceasta alegere, nici un curs din lume, nici o carte,
nici o filozofie nu te va ajuta.
Insa, daca esti gata sa arunci povara sufletului tau,,
iti vor aparea solutiile mult asteptate.
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le ai de facut ,
este sa-ti ierti parintii. Total si complet, pentru tot.
Iertarea e împacarea cu trecutul si acceptarea prezentului asa cum este.
Ea te va elibera pe tine si ii va elibera si pe ei.
Nu mai incerca sa-i intelegi prin prisma propriei tale experiente,
renunta sa doresti sa-i schimbi sau sa-i  convingi de „dreptatea ta".
N-are nici un sens. Nu e menirea ta sa le explici legile universului,
sau sa-i ridici spiritual.
Renunta la “de ce?”, nu mai cauta explicatii.
Doar iarta-i si iubeste-i. Accepta-i asa cum sunt,
inceteaza sa-i mai judeci. Pur si simplu accepta ca
n-ai de unde sa stii ce ar fi fost mai bine si ce nu.
Pur si simplu nu ai cum sa stii.
Pe scena vietii vezi doar efectele,
nu si cauzele, nu si scenariile de culise.
Parintii tai au facut alegeri. De unele sunt mandri.
Pentru altele se invinovatesc.
Nu au primit manual de utilizare la venirea ta pe lume.
Au avut experientele lor, povestile lor, ranile lor.
I-ai intrebat vreodata despre asta?
Apoi, venirea ta in aceasta familie,crezi ca a fost intamplatoare?
Crezi ca a fost o coincidenta?sau alegerea propriului destin?
Exista o dreptate universala.
Exista un echilibru perfect al lucrurilor.
La nivel cosmic nu exista greseli,
ci numai lectii de viata, în scopul evolutiei spirituale.
Fericirea e o stare interioara care se naste din
ascultarea vocii inimii tale, din implinirea datoriei
fata de visul tau.
Maiestria de a armoniza  vocea inimii cu  vocea ratiunii,
este arta fericirii.
Nimeni nu-si poate construi fericirea pe suferinta.
Iar suferinta este alegerea ta.
Cat o mai porti cu tine? Crezi ca nu esti special si fara suferinta?
Incearca, vei fi uimit sa descoperi ca viata poate arata si altfel.
Ca exista viata dincolo de drama.
Exista viata dincolo de minte, dincolo de ego,  in inima.
Si inca ce viata!

Despre Oameni

"Scara valorilor umane contine: sfantul, eroul, geniul si omul obisnuit,
dincolo de acestia situandu-se infractorul.
Sfantul, eroul si geniul sunt fara voia societatii,
care e obligata sa-i recunoasca.
Nimeni nu-ti contesta dreptul la existenta daca esti om obisnuit,
dar nimeni nu trebuie sa faca confuzie intre tine, sfant, erou si geniu.
Oamenii sunt egali in fata legii, adica trebuie respectati ca atare,
dar nu confundati, nu facuti identici, asta e o gogoasa.
Nimeni nu-ti contesta dreptul la o viata normala daca porti masca de om.
Numai ca, daca esti mediocru, nu trebuie sa te instalezi in varf,
pentru ca nu e nici in interesul tau.
Acolo trebuie sa stea cei dotati.
Sfantul sta in fruntea tablei valorilor,
pentru ca el face posibila trairea absolutului la scara umana.
Eroul se consuma facand istorie si nedepasind sfera laicului.
Eroul este admirat- asa cum este si geniul-,
dar nimeni nu i se inchina, chiar daca fapta lui aduce foloase reale omului.
In vreme ce sfantul se situeaza dintru inceput in eternitate,
eroul moare in istorie, pentru ca urma pe care o lasa el, ca om implinit,
este fixata doar in timp si spatiu."
(Citat din Petre Tutea, desi stiati asta)
O alta clasificare a oamenilor pe care am auzit-o de curand si mi-a placut,
mult mai clara si cu mai putine categorii,
deci mult mai usor de raspandit , este urmatoarea:
oameni buni, oameni rai si oameni multi.
Oamenii multi se uita cand la unii, cand la altii. Ca la meciurile de tenis.
Oamenii rai nu se uita pe unde calca dar sunt de multe ori eficienti
in atingerea scopului propus.
Oamenii buni sunt admirati dar calca cu atat de multa grija,
incat isi ating scopurile cu intarziere de cele mai multe ori.
Iar oamenii multi sunt in dilema continua.
Se vorbeste cam mult si cam insistent despre eficienta.
Eu sunt atrasa irezistibil de oamenii buni ,dar uneori vrajita de iluzia eficientei...
Ma tem ca-mi voi inventa propria categorie.

Puterea de a-ti asuma propria poveste

Frica de schimbare,de a păşi într-o noua realitate ,
este atât de adâncă, încât te legi cu disperare
de lumea pe care o cunosti .
Adeseori confunzi familiaritatea cu siguranţa.
Confortul perceput a ceea ce este familiar te face
să trăiesti  iluzia propriilor poveşti.
Însă întrebarea asupra căreia ar trebui să meditezi este:
Esti oare cu adevărat în siguranţă, în cadrul acestor poveşti?
În loc să risti,te opui incertitudinii necunoscutului
si te legi tot mai strans de ceea ce ai .
Am citit cândva o poveste despre o femeie care a înnotat
de-a lungul unui lac, ţinând o piatră în mână.
Când a ajuns in mijlocul lacului, a început să se scufunde
din cauza greutăţii pietrei.Femeia părea că nu mai are putere.
“Aruncă piatra!”, i-au strigat oamenii care priveau de pe mal.
Însă femeia a continuat să înnoate, dispărând din când în când sub apă.
“Aruncă piatra!”,  strigau mai puternic cei care priveau.
În clipa în care femeia a dispărut sub apă pentru ultima oară,
au auzit-o strigand : “Nu pot. Este a mea.”
Majoritatea dintre noi am petrecut prea mult timp
împotrivindu-ne dramelor şi nu am căutat înţelepciunea
din fiecare aspect  şi circumstanţa nedorita.
Împotrivirea te închide în interiorul durerii emoţionale
a unei situaţii, în realitatea pe care vrei cel mai mult să o schimbi .
Rezistenţa apare din dorinţa ca circumstanţele din prezent
să fie diferite. Până şi cea mai mică năzuinţă ca lucrurile
să se schimbe poate crea stări de împotrivire interioară.
Fie că te opui întregii poveşti sau doar unei anumite părţi,
această rezistenţă iti creează dezechilibre lăuntrice.
Actionează ca un magnet, ataşându-te chiar de
sentimentele şi credinţele de care vrei cel mai mult să scapi .
Deşi pare o acţiune inversă, primul lucru pe care trebuie să-l faci
pentru a te vindeca este să accepti tot ce ai respins.
Persistă ceea ce respingi.Dacă intelegi aceasta frază cu inima,
vei avea puterea sa  faci schimbări permanente şi sănătoase
în toate domeniile existenţiale.
Aşadar, în cazul în care alegi să respingi ceva în viaţă
( dacă critici,urasti sau dispreţuiesti acel aspect),
iti garantez că problema va persista.
Împotrivirea iti neagă linistea interioară şi finalul fericit
pe care ti-l doresti.Este motivul pentru care rămâi mereu la fel.
A te opune mersului mai departe şi  înfruntarii problemelor,
reprezintă cauza comportamentelor tale  repetitive.
Respingerea a ceea ce este, te goleşte de energie vitală
şi iti blochează fluxul natural al evoluţiei.
Cand respingi ceea ce este, crezi că ceva nu este în regulă
cu tine insuti,cu ceilalţi şi cu lumea în care trăiesti.
Credinţa interioară care iti fixează împotrivirea spune:
N-ar trebui ca lucrurile să arate aşa.
Iti cheltuiesti apoi toată energia străduindu-te
să  modifici realitatea circumstanţelor.
Pot spune cu siguranţă un singur lucru:
respingerea a ceea ce este nu va face ca problemele să dispară.
Pentru a-ti transcende suferinţa, trebuie să iti depăşesti
instinctul de a ţine strâns şi, totodată, să te predai alternativei
de a nu mai opune rezistenţă.
Orice vrei să schimbi , lucrurile de care iti este frică,
care te supără sau refuzi să le accepti, te vor menţine
legat  de trecut,  ataşat de poveştile tale
şi de credinţele umbrei care le conduc.
Abandonarea în faţa a ceea ce este iti cere să iti
despietresti  inima , să renunţi la aşteptările care subzistă
în poveştile tale şi să accepti orice iti aduce viaţa.
Numai atunci când vei accepta faptul că te sprijini pe confortul
poveştilor tale, vei putea renunţa la a mai opune rezistenţă
şi vei obândi înţelepciunea provenită din experienţele de viaţă.
Doar  folosindu-ti  poveştile ca să te iubesti pe tine însuti
mai degrabă decât să te pedepsesti prin intermediul lor, vei reuşi
să te eliberezi si le vei utiliza în scopul în care au fost create.
Dacă nu mai opui  rezistenţă, dacă iti dai demisia
din poziţia de Director General al Universului şi renunţi
la rolul principal al dramei tale , viaţa ti se va simplifica
şi vei reuşi să iti auzi chemarea profundă a sufletului.
Dacă aş putea schimba doar una dintre problemele omeneşti,
aş izbăvi  lumea de suferinţa de nesuportat de a fi victimă.
Problema la această dorinţă este că nu am puterea de a elibera
pe nimeni de nimic, inclusiv de starea de a fi o victimă.
Numai tu  te  poti  elibera pe tine insuti .
Orice persoană pe care am întâlnit-o are o poveste despre
cum a fost cândva victimizată.
Mulţi dau  vina pe părinţii lor, în timp ce alţii îi învinuiesc pe profesori,
pe foştii parteneri,pe liderii religioşi, pe prieteni sau pe bunici.
Mulţi considera  că au  fost trataţi rău la serviciu,
că familia a profitat de ei , că au  fost defavorizati
de viata in general si abandonaţi de către Dumnezeu.
Povestea de a fi victimă  spune că undeva pe parcursul drumului
ai  suferit o nedreptate,şi că aceasta este cauza durerii.
Acesta este un scenariu care te va limita şi te va lipsi
de puterea personală, atât timp cât vei continua să crezi în el.
De cele mai multe ori, ai adunat dovezi serioase
pentru a-ti valida percepţia că esti o victimă a vieţii.
Aceasta este, insa, una dintre modalităţile prin care iti
poti  percepe  existenţa.
Dacă privesti viata din perspectiva că nu esti co-creatorul
propriei realităţi, atunci ti s-a creat o nedreptate.
Însă, dacă iti schimbi viziunea, descoperi o realitate
mai amplă care iti arata ca esti co-creatorul existenţei proprii.
Prin această nouă perspectivă, poti accepta tot ce ti s-a întâmplat
ca fiind exact ceea ce ai  avut nevoie pentru a valorifica
adevăratul tau potenţial şi a merge mai departe în viaţă..
A considera că ceilalţi greşesc şi a nu renunţa la durerea
din trecut te fac să te condamni singur la o viaţă de limitări
şi de nefericire.
Atâta vreme cât dai vina pe alţii pentru ceea ce ti se întâmplă,
nu ai libertate, deoarece resentimentele te ţin legat de acei oameni
şi de acele circumstanţe care nu iti plac.
Atâta timp cât vei  purta resentimente în inimă,
va trebui să iti inventezi un fel de durere, dramă sau nemulţumire
în viaţă pentru a menţine jocul vinei.
Atâta vreme cât esti hotărât  să fii victima altei persoane,
va trebui să găsesti o cale de a te autosabota,
pentru a-ti justifica resentimentele.
Singura ieşire din această capcană este să iti asumi responsabilitatea.
La un nivel mai profund, eviti să  iei întreaga răspundere
pentru întâmplările din viaţă.
Faci acest lucru deoarece,daca iti asumi responsabilitatea ,
simţi adesea că absolvi de vină pe cineva care te-a rănit.
In realitate insa ,asumarea responsabilităţii este unica modalitate
prin care te  poti  absolvi tu insuti de acea vină.
De fapt, vei constata că aptitudinile pe care ti le-ai dezvoltat,
ca şi durerea acută, au fost părţi necesare ale procesului
prin care ai trecut. Asumarea adevăratei responsabilităţi
constituie un proces şi e unica modalitate de a ieşi
din postura de victimă.
Presupune să recunosti că esti co-creatoul dramelor
pe care le-ai trăit.
Asumarea responsabilităţii iti cere să extragi înţelepciunea
din experienţele de viaţă ,să descoperi darurile oferite
şi să învăţi lecţiile dureroase din fiecare experienţă.
Responsabilitatea este destinaţia supremă,
însă dacă ai resentimente profunde, trebuie să le tratezi .
Altfel, vor continua să iti otrăvească psihicul,
să iti saboteze valoarea de sine şi să iti distugă viaţa visurilor tale .
Vei rămâne în sfera poveştii proprii până când vei extrage
lecţiile şi înţelepciunea de care ai nevoie,
astfel încât să oferi lumii contribuţia ta  unică.
Este important să înţelegi că tu esti cel care si-a creat dramele
– cu toată măreţia şi disperarea lor –
în scopul de a învăţa lecţiile necesare.
Poveştile conţin intreaga înţelepciune de care ai nevoie,
pentru a deveni asa cum doresti sa fii.
Lecţiile fiecăruia diferă. Fiecare a înregistrat diverse eşecuri
şi a avut lecţii distincte de învăţat.
Însă călăuzirea Divină te-a insotit în fiecare etapa  a vieţii,
arătându-ti mai clar cine esti şi oferindu-ti exact ce ai nevoie
pentru a -ti îndeplini scopul unic.
Poveştile experimentate,te-au echipat cu un anumit set de aptitudini
şi cu o anume înţelepciune pe care trebuie să o aduci în lume.
Pentru a trăi în afara poveştilor personale, trebuie să treci
cu îndrăzneală prin viata  plina de drame şi să începi procesul
de acceptare şi de iubire a tot ceea ce esti şi a ceea ce nu esti.
Trebuie să iti faci timp pentru a-ti analiza fiecare capitol din viaţă,
descoperind locurile în care esti încă blocat,rănit sau incomplet.
Trebuie să renunţi la resentimente şi la învinuirea celorlalţi
pentru starea în care se află viaţa ta .
Trebuie să iti asumi responsabilitatea pentru circumstanţele curente
şi să renunti la tot bagajul pe care încă îl mai porti din trecut.
Trebuie să păşesti pe calea dramelor personale
şi sa te împaci pentru totdeauna cu poveştile vietii tale.
Sursa:
“Secretul Umbrei: Puterea de a-ti asuma propria poveste”, Debbie Ford.

Evolutia umana si dezvoltarea spirituala

Posedăm un corp fizic care e compus din organe.
Chiar şi copiii ştiu asta: întrebaţi-i unde le sunt ochii, ei vă vor arăta;
şi gura, urechile, nasul, picioarele vi le vor arăta, de asemenea.
Mai târziu, la şcoală, ei vor învăţa că omul are cinci simţuri
(vederea, mirosul, auzul, gustul şi simţul tactil),
având fiecare funcţii bine determinate:
funcţiile senzaţiilor tactile nu sunt cele ale gustului sau ale vederii, etc.
Toate raporturile omului cu lumea sunt bazate pe cele cinci simţuri,
de aceea el încearcă să profite la maxim de posibilităţile lor şi,
deasemenea, să-şi multiplice senzaţiile pe care le furnizează
ochii, urechile, pielea, etc.
Acestea sunt lucruri pe care le ştii, dar incerc sa-ti  atrag atenţia
asupra concluziilor la care, sigur, nu ai ajuns.
De milenii oamenii exersează cum să-şi multiplice,
cum să-şi amplifice senzaţiile şi percepţiile celor cinci simţuri,
şi acest joc pe claviatura celor cinci simţuri
îl numesc cultură şi civilizaţie.
E puţin cam simplist acest fel de a vedea lucrurile.
Oricare ar fi gradul de fineţe pe care l-ar putea atinge,
cele cinci simţuri rămân oricum limitate,
pentru că aparţin lumii fizice şi nu explorează decât planul fizic.
Natura a prevăzut şi alte clape pe claviatură.
da, un al şaselea, al şaptelea simţ, de o altă intensitate, de o altă putere.
Numai că, pe moment, oamenii s-au limitat la cele cinci simţuri,
nu vor să recunoască că sunt şi alte domenii de explorat,
de văzut, de atins, de respirat.
Nu este deci de mirare că nu pot avea noi senzaţii, mai extinse,
mai bogate, mai subtile.
Cum se poate explica faptul că, fără a-şi hrăni în nici un fel
cele cinci simţuri, anumite fiinţe au percepţii care le duc până la extaz:
o lărgire a conştiinţei, o impresie de plenitudine, de grandoare şi imensitate?
Oamenii trebuie să înţeleagă că, necăutând decât acumularea
şi amplificarea senzaţiilor fizice, vor avea mari decepţii,
deoarece senzaţiile acestea sunt limitate.
De ce? Pentru că fiecare organ este specializat:
el îndeplineşte o funcţie determinată şi nu procură decât senzaţii ,
ce corespund naturii sale.
Pentru a simţi noi senzaţii, trebuie să ne adresăm altor organe,
pe care le posedăm. Observa oamenii:
ei au posibilitatea de a vedea totul, de a gusta şi atinge totul,
de a cumpăra totul, şi totuşi le lipseşte ceva. De ce?
Pentru că ei nu ştiu că, pentru a cunoaşte plenitudinea,pentru
a descoperi senzaţii de o putere şi bogăţie într-adevăr excepţionale,
trebuie să înceapă prin a nu mai conta exclusiv pe cele cinci simţuri.
În acest domeniu orientalii sunt capabili de a face experienţe
absolut de neconceput pentru occidentali.
În India sau în Tibet, de exemplu, anumiţi yoghini,
locuiesc în găuri scobite în pământ.
În această obscuritate, în linişte absolută, nu există nici un fel de hrană
pentru cele cinci simţuri, pe care yoghinul
reuşeşte să le amorţească prin meditaţie.
Iar când simţurile se opresc din funcţiune,
ele nu mai absorb energia psihică destinată centrilor subtili:
atunci, aceştia se trezesc şi yoghinul începe să vadă, să audă şi să simtă,
să atingă elementele fluidice din regiunile superioare.
ată deci scopul pentru care aceste fiinţe excepţionale încearcă,
unii timp de ani de zile, să-şi suprime senzaţiile
vizuale, auditive, olfactive, etc... oprind orice mişcare.
Rămâne doar gândirea; în continuare, ei îşi opresc până şi gândirea,
pentru a trăi în comunitate totală cu Divinitatea.
Dumnezeu a depus în sufletul uman posibilităţi,
pe care o existenţă întoarsă prea mult spre exterior
le împiedică a se trezi.
De altfel, ce faci atunci când meditezi?
Închizi ochii pentru a-ti putea întoarce atenţia spre interior.
Dar aş dori să aduc o precizare la acest subiect.
Când meditezi , nu rămâi prea mult timp cu ochii închişi;
De altfel, de vreme ce nu esti încă yoghin hindus, risti să adormi.
Deschizi din când în când ochii, fără a -ti lăsa atenţia distrasă
de ceea ce te înconjoară, ii închizi , apoi ii  deschizi din nou.
Bineînţeles, pentru a medita se recomandă în general de a închide ochii,

pentru că aceasta ajută la izolare şi concentrare.
Dar dacă îi închizi  prea mult timp, adormi.
Ce se petrece: deschizând ochii, te trezesti , iar închizându-i,
te  pregătesti să dormi. Este un proces înregistrat în creier
de milioane de ani, iar natura, care este fidelă , spune:
“Ai închis ochii? Înseamnă că doresti  să dormi.
Foarte bine, voi aranja asta!”
Şi iată-te , scufundat într- o... “meditaţie” profundă!
Dimpotrivă, când deschizi ochii, este semnalul de trezire:
totul se pune în mişcare, începe să funcţioneze, creierul, braţele, picioarele.
O simpla mişcare, o nimica toată - deschiderea ochilor -
declanşează o lume întreagă!
Această problemă, a închiderii şi deschiderii ochilor, este foarte importantă.
Ti se spune uneori: “Dar deschide ochii!”
E un fel de a vorbi, pentru că ochii tai sunt deschişi;
atunci, despre care ochi este vorba?
Ei bine, despre alţi ochi care sunt mai lucizi, care au
o vedere mult mai profundă, mai spirituală.
Ochii corpului tau sunt deschişi, într-adevăr,
dar mai ai şi alţi ochi, iar aceştia sunt închişi.
Totuşi uneori, observi că ei există, şi că se pot deschide.
Uneori, pentru a putea deschide aceşti ochi spirituali,
care văd aspecte mai subtile ale realităţii,
trebuie închişi ochii fizici.
Alteori, dimpotrivă: închizând ochii fizici
îi închizi pe cei spirituali şi deschizând ochii fizici
Sunt nuanţe foarte subtile. Încet-încet, vei reuşi să distingi
toate acestea şi să te servesti de ele în viaţa cotidiană.
Occidentali au dus la perfecţiune viaţa celor cinci simţuri.
Ei îşi imaginează că în acest fel vor cunoaşte totul
şi vor fi fericiţi. Ei cunosc destule lucruri, e adevărat,
încearcă multe senzaţii, dar cele cinci simţuri
devorează toată energia lor psihică şi nu le rămâne nimic
pentru partea spirituală.
În occident, oamenii trăiesc prea mult senzaţiile fizice
şi nu mai au energie pentru a o concentra spre alte facultăţi,
care se pot trezi. Prea multe senzaţii!
"Trăiesti "... desigur că trăiesti; dar e o viaţă care
ascunde adevărata viaţă. Trebuie să înţelegi aceasta,
şi să te  decizi  să elimini multe senzaţii
care împiedică o reală percepţie a lucrurilor.
La ora actuală, folosirea drogurilor se extinde tot mai mult
Din cauza dorinţei de a scăpa din insipida viaţă cotidiană,
din ce în ce mai mulţi oameni caută evadarea în opiu, marijuana, cocaină etc
Toţi acei care folosesc aceste droguri obţin anumite senzaţii de clarvedere,
de claraudiţie, etc... care le pot da iluzia
de a atinge stări de conştiinţă superioare.
Dar se înşală, şi în timp îşi pierd chiar şi propriile facultăţi intelectuale
şi îşi ruinează sănătatea.
Aceste droguri, deşi sunt utilizate de secole în Orient sau în America de Sud,
sunt foarte nocive pentru sistemul nervos.
Hinduşii şi Tibetanii au o înaltă cunoaştere a ierburilor,
e o ştiinţă care se transmite de milenii.
Unele, se pare, permit când sunt mâncate a trăi săptămâni fără hrană;
altele, de a rămîne zi şi noapte în zăpezile Himalaiei fără a suferi de frig.
Acestea mi s-au spus; nu le-am verificat, dar e posibil.
Eu cred în puterea ierburilor. Există, de asemenea, preparate
foarte puternice graţie cărora poti  să-ti  provoci viziuni şi dedublare.
Citesti , în anumite cărţi, că în Evul Mediu se cunoşteau  unguente,
cu care vrăjitoarele îşi ungeau corpul pentru a merge la Sabat.
În realitate, ele nu mergeau nicăieri cu corpul fizic,
ci cu corpul astral. Anumiţi medici au verificat realitatea acestor fenomene.
Ei au adaptat reţetele, care sunt dificil de reconstituit exact,
pentru că nimic nu era spus clar, şi le-au experimentat.
În toate aceste unguente se introduceau substanţe excitante,
care provoacă dedublarea.
îi deschizi  pe cei spirituali.
Am spus aceste lucruri numai pentru a-ti  arăta că există produse
extrem de puternice care iti dau acces la planurile mai subtile
decât cel fizic, dar aceste produse sunt adesea foarte nocive.
De aceea te sfătuiesc să nu te folosesti niciodată de ele.
Cea mai bună soluţie este de a căuta toate aceste senzaţii
de plenitudine, libertate, bucurie,  prin mijloace spirituale.
Iată, este aici drumul regal.
Adevăraţii discipoli nu contează pe nimic din exterior,
ei ştiu că Dumnezeu a depus toate comorile şi toată bogăţiile,
toate produsele tuturor laboratoarelor şi farmaciilor în ei înşişi,
e suficient să le caute şi să le folosească.
Ar fi păcat ca , după ce ai stat zece, douăzeci de ani
într-o şcoală iniţiatică, să nu fi învăţat să pui in valoare
bogăţiile pe care le ai .
Fiecare organ de simţ  procură o parte din cunoaşterea lumii
şi e interesant de ştiut cum sunt aceste simţuri ierarhizate.
Simţul tactil  e specializat în ceea ce este solid,
nu atingi nici ceea ce este gazos, nici ceea ce este eteric,
un pic lichidele, dar mai ales solidele.
Gustul e specializat pentru lichide.
Vei spune: “Ba nu, când pun o bomboană în gură, ea e solidă,
şi am totuşi o senzaţie de dulce...“
Iti  voi răspunde că n-ai studiat bine problema:
gustul nu funcţionează decât cu o condiţie,
ca ceea ce pui în gură să aibe posibilitatea
de a deveni lichid graţie salivei.
Apoi , mirosul. Este un simţ care percepe mirosurile,
adică emanaţiile gazoase. Nasul are încă raporturi cu materia,
dar cu o materie mai subtilă ale cărei particule plutesc în aer.
Mai departe, în cazul auzului, nu mai e vorba de particule materiale,
ci numai de unde, vibraţii. Şi la fel este pentru văz.
Cu vederea suntem aproape de lumea eterică.
Deci, vezi , cele cinci simţuri sunt ierarhizate,
de la cel mai grosier la cel mai subtil..
Dar dacă vrei acum să pătrunzi în lumea astrală,
nu t mai poti folosi de cele cinci simţuri.
Iti trebuie un alt simţ, care să fie adaptat,
adică in stare sa  perceapa o materie şi mai subtilă.
Toţi aceia care nu au dezvoltat acest al şaselea simţ
nu pot şti că există o altă materie, o altă regiune,
ei nu bănuie că universul e parcurs de alte vibraţii,
care ne pot provoca senzaţii mai vaste şi intense.
Pentru a atinge un obiect, trebuie să te afli lângă el.
Pentru a-l gusta, de asemenea.
Pentru a respira un parfum, poti fi, deja, la o anumită distanţă.
Pentru a capta un sunet, distanţa poate fi puţin mai mare.
Şi pentru vedere, şi mai mare, pentru că ochii sunt astfel alcătuiţi
încât iti permit să primesti informaţii de foarte departe.
Natura a stabilit foarte inteligent această ierarhie între cele cinci simţuri.
Dar ea nu s-a oprit aici, şi acum alte simţuri trebuie
să te  pună în contact cu regiuni mai vaste şi mai îndepărtate.
Cât timp fiinţa umană nu şi-a dezvoltat organele
care pot să o pună în contact cu regiuni şi entităţi  mai elevate,
ea nu va cunoaşte mare lucru.
Ea va scrie, va vorbi, va explica, va critica, va judeca,
dar se va înşela tot timpul, pentru că nu cunoaşte
decât o parte a realităţii.
Dacă vrea să cunoască întreaga realitate, trebuie să exerseze
să trezească în ea alte facultăţi pe care le poseda şi înainte,
dar caresunt inactive , aşteptând să fie utilizate.
Într-o epocă foarte îndepărtată, când omul
nu intrase cu adevărat în posesia corpului său fizic,
tradiţia iniţiatică spune că trăia tot timpul dedublat,
în afara corpului său...
Mai târziu, când spiritul său a început să coboare progresiv în materie,
el şi-a dezvoltat facultăţi care îi permiteau să lucreze asupra materiei
(cele cinci simţuri), în timp ce slăbeau facultăţile sale spirituale .
Dar nu le-a pierdut, le posedă încă.
Priviţi copiii. Până la vârsta de şapte ani
nu sunt complet intraţi în corpul lor fizic:
aceasta reflectă perioada când umanitatea era în acest stadiu de evoluţie.
În acea perioadă, oamenii vorbeau cu spiritele naturii
şi cu sufletele morţilor, comunicau cu ele, le întâlneau,
şi când mureau ei înşişi, nu ştiau dacă sunt morţi sau vii.
Lumea invizibilă, lumea spiritelor era pentru ei cea mai mare realitate;
ei pluteau în atmosferă ca şi cum ar fi fost imateriali,
şi numai din când în când reintrau în corpul lor fizic.
În aceste condiţii, ei nu erau pregătiţi să lucreze asupra materiei.
Ori, în evoluţia lor trebuiau să treacă prin aceasta.
În prezent, oamenii au ajuns să aibă mijloace intelectuale formidabile
pentru a domina materia, dar în acelaşi timp au uitat
de existenţa lumii spirituale, au rupt contactul cu ea.
La unii, desigur, a rămas o amintire, o intuiţie,
dar majoritatea a uitat.
Există două forme de cunoaştere: intelectuală şi spirituală,
deci dacă le-am putea dezvolta pe amândouă,ar fii ideal.
Nu trebuie să uităm că natura însăşi, adică Inteligenţa cosmică
are punctul ei de vedere asupra evoluţiei omului:
ea a plănuit dezvoltarea fiinţei umane în cele două sensuri,
spre materie şi spre spirit.
Dar cum e foarte dificil de dezvoltat cele două părţi în acelaşi timp,
ea a dat omului secole şi milenii pentru a lucra într-o singură direcţie,
lăsând câteva căi deschise în cealaltă,
pentru a nu împiedica evoluţia sa spirituală.
Deci, pentru epoca actuală, Spiritul cosmic permite oamenilor
de a se dezvolta în domeniul senzaţiilor, al vederii, al auzului, etc.
El îi lasă pe oameni să coboare în materie pentru a o poseda, a o atinge,
a o explora, a o cunoaşte, şi mai cu seamă pentru a lucra cu ea.
Spiritul uman e obligat să coboare, din ce în ce mai profund,
în materie pentru a o cunoaşte, fiind pe punctul de a pierde
toate amintirile patriei celeste unde trăia în trecutul îndepărtat.
Dar, cunoscând din ce în ce mai bine materia, el a făcut numeroase achiziţii,
şi mai ales a început să-şi domine materia lui proprie.
Pe moment, desigur, numai o minoritate este capabilă de aceasta,
dar pentru om, scopul existenţei terestre este de a coborî în corpul fizic
ca să intre în posesia facultăţilor sale şi să le utilizeze
pentru a lucra asupra lumii exterioare.
Când spun că spiritul uman “coboară în materie”,
subînţeleg în primul rând în corpul fizic, pentru a se instala,
pentru a-l lua în posesie şi a pentru a-i deveni stăpân.
Apoi, după ce s-a instalat, el lucrează la rândul său
asupra mediului exterior.
Aici, de asemenea, manipulează lucruri: el transformă, construieşte, distruge
E o perioadă de involuţie, de coborâre în materie.
Dar cum Spiritul divin are proiecte grandioase pentru fiinţa umană,
El nu o lasă să coboare la infinit , să se scufunde complet,
să piardă contactul cu Cerul şi să-şi uite originile.
De îndată ce va atinge un stadiu suficient de posesiune de sine,
de stăpânire a propriului creier, a propriilor membre şi tuturor facultăţile sale,
de cunoaştere a tuturor proprietăţilor elementelor,
atunci alte influenţe, alte forţe, alţi curenţi vor începe să o poarte,
să o ridice, şi, progresiv, ea va regăsi facultăţile
pe care le poseda în trecut: va cunoaşte în acelaşi timp
şi materia şi spiritul.
Se spune în Geneză că Adam şi Eva au mâncat
din fructul Arborelui Cunoaşterii Binelui şi al Răului.
Aceasta semnifică că nu au vrut să se mulţumească cu cunoaşterea spiritului,
şi că au vrut de asemenea să coboare în materie;
au început atunci să coboare, şi aici, prin bucurie şi suferinţe,
prin sănătate şi boli, studiază - mai mult răul - de milioane de ani.
Depindea de ei să rămână sus, în Paradis,
să nu fi mâncat decât fructele Arborelui Vieţii eterne,
dar, împinşi de curiozitate, au vrut să vadă ce era jos,
şi atunci au început să sufere de frig, de obscuritate, de boli şi de moarte.
Omenirea îşi continuă, si acum ,coborârea
Anumite religii numesc această coborâre “păcatul originar”.
Dar o putem interpreta, de asemenea, ca un studiu
în care fiinţa umană a vrut să se lanseze.
Da, acest Arbore al Cunoaşterii Binelui şi Răului,
reprezenta nişte studii de făcut, nişte lectii forte dificile,
pentru că omul trebuia să înfrunte o materie din ce în ce mai densă.
Dar ce era rău în asta? El a ales să coboare să se instruiască,
şi a coborât; acum e adâncit în studiile sale până la gât,
pe cale de a-şi da seama în ce infern s-a băgat.
Pentru moment, el studiază răul, dar într-o bună zi,
va urca înapoi pentru a studia binele.
Eu cunosc  planurile Inteligenţei cosmice,
ştiu că atunci când oamenii vor stăpâni şi domina materia
graţie celor cinci simţuri, ei vor începe să se avânte spre înălţimi

pentru a-şi dezvolta simţurile spirituale.
Deci, cei care doresc să avanseze pe drumul evoluţiei,
să înceapă să reducă din senzaţiile pe care le încearcă
prin cele cinci simţuri pentru a căuta de acum înainte în ei înşişi.
Înăuntru e vastitate, bogăţie... trebuie numai să cauti !

Sursa :Centrii si Corpuri  Subtile de  Omraam Mikhael Aivanhov
Despre autor :Filozoful şi pedagogul
Omraam Mikhaël Aïvanhov (1900-1986)s-a născut în Bulgaria.
În 1937 Maestrul se stabileşte definitiv în Franţa
de unde transmite esenţialul învăţământului său.
Ceea ce surprinde, chiar de la început în opera sa,
este multitudinea aspectelor în care este prezentată
această unică problemă: omul şi desăvârşirea sa.
în funcţie de folosul pe care î-l poate aduce omului,
pentru o mai bună cunoaştere de sine,
cât şi pentru o mai bună îndrumare a vieţii sale.
Deşi opera sa abordeaza multiple aspecte ale ştiinţei iniţiatice,
el precizează: "Fiecare trebuie să lucreze

pentru propria sa dezvoltare,
cu condiţia să nu o facă numai pentru sine însuşi,
ci pentru binele colectivităţii.
În acel moment, colectivitatea devine o fraternitate.
O fraternitate este o colectivitate în care domneşte o adevărată coeziune,
fiindcă lucrând pentru sine însuşi, fiecare individ
lucrează totodată conştient pentru binele tuturor."

Poveste de la Polul Nord

Ursul polar se gaseste mai ales in Cercul Arctic,
dar si in regiunea nordica a continentelor
Europa, America si Asia.
Ursul polar este cel mai mare mamifer de pe Terra.

La nastere, puii nu cantaresc mai mult de 700 g,
iar la maturitate femelele ajung la 300 kg si
masculii chiar la 680 kg.
Daca se ridica pe membrele posterioare, ursul 
polar atinge o inaltime de pana la 3m.
Picioarele sunt adaptate mersului pe gheata,
terminandu-se cu 5 gheare incovoiate.El este
perfect adaptat la temperaturi extrem de scazute
prin blana lui  foarte deasa,si stratul de grasime 
de sub piele, de cca 10 cm. 

Desi de cele mai multe ori  ursii polari  traiesc 
singuri ,se formeaza uneori si anumite grupuri,
alcatuite, mai ales, din mame si pui.
Datorita faptului ca este singurul urs cu corpul 
adaptat perfect pentru mediul acvatic,in mod
stiintific este denumit "urs de mare".

Se hraneste cu foci, peste,crabi, morse si uneori
chiar si cu iarba de mare sau mamifere mici,
rozatoare, pasari si ouale lor.Pentru a-si mentine 
greutatea masiva a corpului, ursul polar trebuie
sa consume 2 kg de hrana pe zi,(este recunoscut
ca cel mai mare mamifer carnivor din lume.).si   
poate manca  pâna la 70kg la o singura masa.
Hrana preferata a ursului polar,este foca inelata,
care este si cel mai numeros mamifer mare din
regiunea arctica.     
Avand simtul mirosului foarte dezvoltat ,ursul polar
poate detecta o foca ce se odihneste pe gheata
la o distanta de peste 30km, sau în vizuina sa,sub
o patura de zapada de 1m adâncime.
 
Majoritatea ursilor polari sunt activi tot timpul anului,
construind doar adaposturi temporare în zapada
pentru perioadele cu vremea cea mai aspra.
Femelele care devin gestante în perioada de 
împerechere dintre aprilie si iunie hiberneaza în
bârloguri adânci si largi sapate în zapada, adesea 
pe un versant abrupt,la o distanta de pâna la 10km
de coasta.
.
Femelele ursului polar încep sa se împerecheze 
la vârsta de aproximativ 5 ani;
Perioada de gestatie  este cuprinsa între 195 si
265 de zile.
În decembrie si ianuarie se nasc între unul si patru 
pui ( cel mai adesea doi). 
Puii de urs polar sunt destul de firavi, cântaresc
doar 700g,se nasc cu ochii inchisi si sunt acoperiti
de o blanita fina.Abia in prima luna deschid ochii,

iar capacitatea de a merge apare dupa 2 luni.
Se hranesc cu laptele bogat al mamei,si ies din
bârlog  prin martie-aprilie,când au aproape 12kg.
Puii ramân cu mama lor pâna la vârsta de cel
putin 2 ani când sunt complet întarcati.

Ei o urmaresc peste tot, calcând în urmele ei si
chiar mergând calare pe spatele ei când intra în 
apa .În prima lor vara ea îi învata cum sa vâneze,
iar ei prind gustul sângelui si al grasimii de foca.
Femela nu se va împerechea din nou înainte ca
puii sa o paraseasca.
Specialistii estimeaza ca mai exista in lume intre
20000-25000 de ursi polari . Ursul polar, este  o 
specie pe cale de disparitie.Eschimosii ucideau  
 ursii polari pentru piele ,blana si carnea lor.
Când comerciantii de blanuri si vânatorii de balene 
au patruns tot mai mult în regiunea arctica,în secolul 
al XVIII-lea,populatiile de ursi au inceput sa scada.
În secolul XX  vânatorii de trofee au introdus 
echipamente sofisticate pentru localizarea si
uciderea ursilor polari, iar numarul lor a scazut 
dramatic.


În 1973 cele 5 natiuni din arealul ursilor polari au
facut un proiect de lege pentru limitarea vânatorii,
protectia habitatului si cooperarea în cercetari 
asupra ursilor polari.
Statele care au semnat acest acord pentru a 
contribui  la conservarea acestei specii.sunt:
Canada, Norvegia, Danemarca, SUA si RUSIA.
Din pacate, nu numai vanatoarea sau poluarea 
reprezinta un pericol pentru aceste minunate 
manifere, ci si schimbarile climatice.
Potrivit studiilor efectuate, pana in anul 2050,
peste 40% din ghiata arctica se va topi, iar
una dintre  consecinte a fi disparitia a peste
16000 de ursi polari.   
Ursii sunt vânati si în prezent,(aproximativ 1.000 
de animale pe an) însa exista un sistem strict
de autorizare.
Desi cooperarea natiunilor pentru conservarea 
ursului polar este privita ca un model care ar
trebui aplicat  si pentru alte specii, unii ecologisti 
sunt înca îngrijorati de soarta ursului polar, din 
cauza exploatarii zacamintelor de petrol si gaze
naturale din regiunea arctica.
Continuarea protejarii ursului polar este considerata
vitala pentru supravietuirea sa. 

Dincolo de lumea pe care o cunoaştem noi, oamenii,
există un regat îndepărtat şi străvechi.
Pentru majoritatea, este un pustiu de gheaţă,dar
pentru fiintele sortite să trăiască acolo,este un paradis
pe Pământ.
Acest film documentar, realizat de National Geographic,
este povestea emoţionantă şi plină de aventuri a ursului
polar Nanu şi a morsei Seela, pui nou născuţi care abia
acum descoperă lumea.


O poveste prin intermediul careia afli cum invata puii 
sa supravietuiasca, intr-un mediu atat de ostil vietii.