Cauta

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Increderea in Sine


 In vremurile atat de agitate si mereu surprinzatoare pe care le traim,
 Increderea in Sine a devenit un instrument de supravietuire.
 Asa cum e lanterna in mijlocul intunericului,
 sau bricheta intr-o padure rece si intunecata.
 Increderea in Sine este colacull de care ne agatam
 intr-o viata ce curge vijelios fara sa ne lase sa ne dumirim,
 sa ne instalam confortabil, pentru ca un val nou de evenimente
 ne obliga in permanenta sa ne adaptam, sa ne verificam reperele.
 Repere inghitite adesea de vartejurile vietii.
 Si stai si te intrebi ce mai este sigur si stabil in aceste vremuri,
 pe ce mai poti conta,ce este peren, real, profund si garantat?
 Nimic in afara de propria ta fiinta. In care trebuie sa te increzi.
 Cand toate celelalte repere dispar, cand contextele, oamenii, notiunile,
 convingerile si credintele se naruie, singura certitudine care ramane
 este fiinta ta. Pe care trebuie s-o cunosti extrem de bine,
 pentru a sti exact pe ce contezi. Increderea in Sine este inceputul.
 De unde incepe increderea?
 Increderea in Sine nu are legatura cu reusitele tale,
 cu performantele sau cu capacitatile tale.
 Acestea sustin increderea, dar nu sunt cauza lor.
 Pentru ca performantele sunt efectele existentei Sinelui.
 Increderea in Sine vine din relatia constiintei tale cu Sinele tau,
 cu scanteia ta divina, cu spiritul tau, cu Viata.
 Increderea in Sine este credinta ta in divinul launtric.
 Divinul nu are atribute. El exista, pur si simplu.
 Divinul, revelat sau ascuns, genereaza atribute.
 El este insa lipsit de atribute pentru ca
 El este in afara oricarei descrieri, a oricarei definitii.
 De aceea, increderea in Sine vine de undeva de dincolo de calitati,
 de trasaturile de succes, de reusite, de pregatire,de educatie,
 dincolo de parerile tale despre tine si de parerile celorlalti
 referitoare la tine.
 Increderea in Sine, ESTE. Sinele ESTE. Scanteia divina ESTE.
 Dumnezeu ESTE. Si ca urmare a acestei prezente
 si  constienizarii acestei prezente in tine,
 apare increderea in Sine.
 Nu calitatile tale determina increderea in tine insuti.
 Ci natura ta divina. Cand ai incredere in natura ta divina,
 totul devine posibil.
 Si din acest posibil, Sinele te ghideaza sa iti doresti
 in mod particular in viata ta, acele lucruri care te ajuta sa traiesti
 la cel mai inalt nivel experienta de a fi tu ,ca persoana.
 De-a fi Sine intr-o persoana, cu trup, cu identitate sociala,
 cu aspiratii, cu un destin.
 Sinele,este  mai presus de defintiile tale.
 Cand increderea ta este ancorata in calitatile tale,
 in frumusetea si tineretea corpului tau,in sanatatea ta,
 in abIlitatile tale, in relatiile tale, in contexte favorizante,
 ce faci cand incepi sa pierzi toate acestea?
 Spui gata, am pierdut increderea in MINE,odata cu instalarea batranetii,
 odata cu aparitia cheliei, cu pierderea danturii,
 cu pierderea pozitiei sociale,
 odata cu pierderea partenerului sau cu plecarea copiilor?
 Atat a fost? Unde mai este increderea in Tine
 cand ea este ancorata in lucruri exterioare?
 Pentru ca si propriile tale calitati si trasaturi sunt exterioare TIE.
 Ele sunt ale tale, ale trupului tau, dar nu sunt TU.
 Ca dovada ca paradontoza (desi erai atat de mandru de dantura alba,
 ce credeai ca este atuul tau definitoriu),
 nu te opreste sa continui sa existi.
 Asa cum continui sa existi si dupa divort, desi credeai ca mariajul
 sau partenerul te definea.
 Continui sa existi chiar si cand pierzi slujba sau simpatia sefilor
 desi aveai incredere in acestea si credeai ca te definesc profesional.
 Asa cum continui sa existi chiar daca pierzi
 sanatatea si te ameninta moartea.
 Sinele, este  eu-l tau  divin.
 Ceva mai presus de tine si mai profund in tine te insufleteste.
 Se  afla in tine inca din primul moment al existentei tale
 in aceasta viata si chiar de dincolo de viata.
 Este ceva mai presus de om si mai aproape de esenta divina a vietii.
 Divinul din tine nu ai voie sa il tradezi niciodata.
 Pentru ca este sursa vietii,a intregii tale fiinte,
 a tuturor definitiilor tale,a tuturor actiunilor tale.
 A avea incredere in Sine insemna,
 sa iti ancorezi increderea in Dumnezeu.
 De aceea increderea in Sine nu are legatura cu ce ai,
 cu ce ai dovedit ca poti, ci cu ce ESTI.
 De aceea cand nu ai nimic, cand nu stii ce sa faci,
 cand nu stii cum te vei descurca,
 cand nu stii ce raspuns vei da,
 cand nu stii cum sa rezolvi o problema,
 SA NU ITI LIPSEASCA INCREDEREA IN TINE.
 In divinul din tine. Pentru ca numai divinul din tine
 il poate auzi pe Dumnezeu cand sta la taifas cu TINE.
 Dincolo de ceea ce ai, exista un TU mai profund,Sinele tau.
 Iar increderea trebuie ancorata in Sinele tau.
 Calitatile tale reflecta doar apropierea ta de Sinele tau
 Defectele si slabiciunile arata separarea de Sine .
 Uneori, chiar slabiciunile tale sunt calea prin care ,te apropii
 de  sursa ta divina.
 Cand increderea ta  este in Sine, nimic nu te  poate clinti din tine
 insuti. Iar aceasta statornicie nu e incapatanare.
 Este puterea de a te lasa mereu respirat de viata si prin asta,in Viata.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu