Emil Cioran despre munca Oamenii muncesc in general prea mult  pentru a mai putea fi ei  insisi.    Munca este un blestem.   Iar omul a facut din acest blestem o voluptate.  A munci din toate fortele  numai pentru munca,  a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce  decit la realizari irelevante,  a concepe ca te poti realiza numai  printr-o munca obiectiva si  neincetata,  iata ceea ce este revoltator si  ininteligibil . Munca sustinuta si neincetata tampeste,  trivializeaza si impersonalizeaza.   Ea deplaseaza centrul de preocupare si interes  din zona subiectiva intr-o zona obiectiva  a lucrurilor, intr-un plan fad de obiectivitate.  Omul nu se intereseaza atunci de  destinul sau personal, de educatia lui launtrica , de intensitatea unor fosforescente interne  si de realizarea unei prezente iradiante,  ci de fapte, de lucruri.  Munca adevarata, care ar fi o activitate  de continua transfigurare,  a devenit o activitate de  exteriorizare,  de iesire din centrul fiintei..  Este  caracteristic ca in lumea moderna  munca indica o activitate exclusiv exterioara.  De aceea, prin ea omul nu se realizeaza,  ci realizeaza.  Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera,  sa intre intr-o forma de viata care aproape niciodata  nu-i convine,  este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin munca. Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate  care la om e mai dureroasa decit la animal.  Caci la acesta activitatea este atat de organica,  incat el n-o separa de existenta sa proprie,  pe cind omul isi da seama de plusul considerabil  pe care-l adauga fiintei sale  complexul de forme al muncii.  In frenezia muncii, la om se manifesta  una din tendintele lui de a iubi raul,  cind acesta este fatal si frecvent.  Si in munca omul a uitat de el insusi. Dar n-a uitat ajungand la naivitatea simpla   ci la o exteriorizare vecina cu imbecilitatea.  Prin munca a devenit din subiect obiect,  adica un animal, cu defectul de a fi mai putin salbatic.   In loc ca omul sa tinda la o  prezenta stralucitoare in lume,  la o existenta solara si  sclipitoare,  in loc sa traiasca pentru el insusi -  nu in sens de egoism, ci de crestere interioara  - a ajuns un rob pacatos si impotent  al realitatii din afara.  Ideea din  spatele citatului este ca  munca in exces diminueaza personalitatea umana,  cu cat muncesti mai mult,  cu atat te transformi mai mult intr-un automat,  robot.  Ti se diminueaza sau chiar dispare timpul  sa-ti pui intrebari, sa gandesti,  timpul destinat contemplatiei,  artei, amicilor, persoanei iubite,  adica exact ceea ce ne defineste ca oameni. Viata ti se petrece intr-o rutina obositoare  (de la a da cu sapa, pana la a aduna cifrele  intr-un cabinet de contabil si chiar pana la  a preda aceeasi materie, ani de-a randul,  elevilor de aceeasi varsta),  pe care cand o termini, nu mai poti face altceva  decat sa dormi, pentru a o putea lua  de la cap a doua zi.                                Munca in exces dezumanizeaza si de aceea  e imperativ sa vedem munca cel mult  ca pe un rau necesar, ce trebuie evitat  sau scurtat ori de cate ori avem ocazia,  daca vrem sa ne pastram integritatea fizica  si sanatatea mintala.  In consecinta, repet ca cei care umbla dupa  placeri scumpe,  chiar daca au, uneori, un mic plus  de satisfactie dintr-o mancare  luata la un restaurant de lux,  fata de cea luata acasa per total sunt  in  in pierdere, daca au facut nesabuinta  sa munceasca din rasputeri  pentru  a avea banii pt. respectiva distractie.