Fenomen ciudat în China - un miraj cu un oraş întreg a apărut la orizont deasupra unui râu

Un miraj deosebit a apărut la orizontul oraşului Huanshan
din estul Chinei, scrie Daily Mail.
Case, blocuri, lumini şi copaci alcătuiau peisajul
ca din filme ce plutea desupra râului Xin'an.

Mirajul a apărut după apusul soarelui în urma ploilor torenţiale din zonă.
În mod normal, în locul unde s-a zărit mirajul se vede numai cerul.
Locuitorii oraşului au fost uimiţi de ciudata apariţie a oraşului-fantomă,
iar unii chiar au crezut că este o fereastră în timp spre o civilizaţie pierdută.
Imaginile i-au nedumerit pe experţi care au vizitat oraşul,
să vadă cu ochii lor că respectivele clădiri apărute la orizont
nu sunt cumva adevărate, dar acestea nu există în realitate acolo.
Se crede că fenomenul a fost un miraj creat de umiditatea foarte mare din atmosferă ,
în urma ploilor torenţiale. 

Fenomenul are loc atunci când umiditatea din aer este mai mare
decât cea din solul de dedesubt,iar razele soarelui ,
au fost refractate putând crea imagini cu un oraş la orizont.
Un martor spune că au mai fost văzute şi alte miraje deosebite
în China, însă acesta este cel mai ciudat dintre toate.

Lumea ca o realitate virtuala

Inteleptii din vechime proclamau “irealitatea” lumii fizice in care traim,
exprimand conceptul “maya” (lumea era perceputa ca pe o iluzie)..
Oare descoperisera ei ceva ce ne scapa tuturor acum?
Cu siguranta – si nu intamplator, fizica cuantica valideaza acum
conceptia straveche despre modul in care functioneza viata si universul.
Cum se face insa ca intreaga omenire aplica un alt model, unul depasit?
Setarea implicita pe care creierul o suporta inca inainte de nastere
este cea “inventata” de Newton, Darwin si Descartes.
Teoriile lor au fost deja dovedite ca fiind incomplete (in cel mai bun caz)..
Newton vedea fiinta umana ca pe o “masina” biologica
iar universul ca pe o adevarata “masinarie” complexa formata din obiecte materiale.
Darwin ne-a vazut ca pe fiinte separate programate genetic
sa se lupte pentru supravietuire.
Descartes a proclamat suprematia gandirii rationale ca “dovada” a existentei.
Si iata cum magia Creatiei a fost redusa la o formula cel putin “insipida”.
Dar una care, in mod neintamplator, continua sa ne tina in inchisoare,
desi in ultimele decenii stiinta a facut progrese considerabile
in descoperirea unui nou model al universului.
In lumea cuantica nu functioneaza legile fizicii stabilite de Newton
intrucat nu exista o particula fizica primara.
Dincolo de ultima granita a fizicului incepe un univers fascinant,
ce reprezinta cauza esentiala a ceea ce noi consideram a fi lumea noastra.
Din acest punct de vedere corpul fizic nu exista
asa cum am fost invatati sa ne raportam la el
este o “iluzie”.
Nu in sens relativ. Daca ne ranim sau ne imbolnavim, simtim imediat asta.
Dar cauza nu este “solida”, problemele cu care ne confruntam nu au natura fizica
ci energetica – iar solutiile, la randul sau, isi au originea
in acelasi univers interior infinit.
La acest nivel cuantic nimic nu e independent de altceva.
Universul exista ca o retea interconectata de relatii invizibile
si nimic nu are un inteles-scop prin el insusi
e ca o suma nesfarsita de sincronicitati si “eteric” precum un vis.
Nimic nu e solid sau real, exista doar un camp de energie si potential.
Iar intentia, actul de a “observa” al mintii materializeaza
o varianta din infinitul potential etern.
Daca tot ce ne inconjoara este energie in diferite stari de vibratie,
materia fiind doar energie condensata in forma vizibila,
atunci noi, cu ajutorul mintii, o putem “organiza”.
Mintea , imaginatia cu ajutorul careia intram in domeniul cuantic, eteric,
reprezinta doar o mica fractiune din imensa Constiinta cosmica.
Iar scopul materiei (lumina ce se misca mai incet decat viteza luminii)
ste sa “incetineasca” viteza infinita a mintii, oferindu-i o “inertie”
prin care sa ia nastere spatiul, timpul, intregul univers fizic observabil.
Constiinta infinita realizeaza Creatia –
iar noi, in acelasi mod, suntem creatori ai propriei existente in forma.
Acum putem intelege de ce, Newton, Darwin si Descartes au redus magia Creatiei
la o formula insipida.
Universul poseda “calitati” ce nu pot fi masurate
ganduri, suflet, visuri, emotii, inspiratii
poate mai reale decat elementele fizice observabile.
Traindu-le, integrandu-le, avem ocazia sa privim realitatea cu alti ochi
si sa construim in moduri benefice pentru noi, pentru oameni si pentru universul insusi.
Sursa Iluzie si realitate de Marius Stan

Iubirea nu ia ostatici

Posted on 27 iunie 2011 by Solarris

Ai învăţat iubirea condiţionată de la nişte oameni

a căror iubire pentru tine a fost compromisă ,

de către propria lor vină şi frică.

Ei ţi-au fost modele. Nu trebuie să disperi din aceasta cauza,

ci numai să fii conştient.

Încă de când erai un prunc, ai fost condiţionat să te preţuieşti,

doar atunci când oamenii reacţionează pozitiv faţă de tine.

Ai învăţat că valoarea ta era stabilită în exterior.

Aceasta a fost eroarea fundamentală ce s-a perpetuat de-a lungul vieţii tale.

Nici experienţa părinţilor tăi şi nici cea a copiilor tăi,

nu a fost diferită de a ta. 

Toate abuzurile şi erorile trebuie conştientizate,

iar emoţia ataşată lor trebuie eliberată.

Aceasta este calea prin care toate fiinţele rănite ,

trec de la experienţa iubirii condiţionate la experienţa iubirii fără condiţii.

În cadrul procesului vindecării înveţi să-ţi oferi ţie însuţi

iubirea necondiţionată pe care nu ai primit-o niciodată de la părinţii tăi biologici,

în acest proces eşti „născut din nou” şi înfiat din nou,

dar nu de alte figuri autoritare, ci de însăşi Sursa lubirii dinăuntrul tău.

Când înveţi să dai iubire fiinţei lăuntrice rănite,

începi să-ţi schimbi complet convingerea că valoarea de sine,

trebuie să se bazeze pe modul în care alţii reacţionează faţă de tine.

Încetul cu încetul te antrenezi să te preţuieşti aşa cum eşti

– aici şi acum – fără condiţii.

Nimeni altcineva nu poate face asta pentru tine!

Oamenii te pot susţine şi încuraja, dar nimeni nu te poate învăţa,

cum să te iubeşti pe tine însuţi. 

Aceasta este lucrarea fiecărui suflet individual.

Fiecare suflet vine în experienţa fizică, dornic să se confrunte

cu aceste probleme ale valorii de sine.

Însă, încă de la începutul calatoriei sufletului aici,

capacităţii sale naturale de a iubi 

şi de a-i include pe alţii în trăirea acestei iubiri,

i se impun tot felul de conditii.

Este absolut esenţial ca aceste condiţii să fie modificate total.

Dacă sufletul părăseşte lumea fizică,

crezând că este victima experienţei sale de aici,

el va fi tras din nou înapoi pentru a se dezvăţa de această convingere.

Încercarea de a găsi iubire în afara ta eşuează mereu,

pentru că nu poţi primi de la altul ceva, ce tu nu ţi-ai dat ţie însuţi.

Când te privezi de iubire, îi atragi în viaţa ta pe alţii care fac acelaşi lucru.

Experienţa iubirii necondiţionate începe în inima ta, nu în inima altcuiva!

Nu condiţiona capacitatea de a te iubi pe tine însuţi ,

de capacitatea altcuiva de a te iubi.

Nu-ţi pune încrederea în condiţiile impuse iubirii

sau în forma în care ea se prezintă, căci acestea sunt tranzitorii 

şi supuse vicisitudinilor vieţii de zi cu zi.

Iubirea reală nu se schimbă.

Ea există independent de forma prin care se exprimă.

Sursa acestei Iubiri eterne, omniprezente, lipsite de formă, este înăuntrul tău.

Acolo trebuie să-ţi pui încrederea, căci această Iubire este mai certă 

decât orice vei cunoaşte vreodată;

atunci când Ea este ferm aşezată în inima ta,

nu vei mai avea nevoie să cauţi fericirea în afara ta.

În viaţa ta, oamenii vor veni şi vor pleca.

Unii se vor purta frumos cu tine.

Alţii se vor purta urât.

Vei accepta iubirea care ţi se oferă 

şi vei privi lipsa de iubire drept ceea ce este:

un strigăt de ajutor al cuiva care suferă.

Îi vei încuraja pe alţii să găsească şi ei Sursa Iubirii înăuntru

– aşa cum ai făcut şi tu – ştiind prea bine că nu  poţi rezolva problemele lor.

Tragedia vieţii lor nu poate fi abordată decât prin bunăvoinţa lor,

de a privi în propriile lor inimi şi minţi.

Iar cel ce dăruieşte ,ştie întotdeauna când şi cui să dea darul.

Nu e nimic complicat în actul iubirii.

Totul devine complicat numai atunci când cineva începe să tină iubirea doar pentru el

– iar atunci, ceea ce oferă nu se mai poate numi iubire.

Cel ce se iubeşte pe sine însuşi nu se teme să fie singur.

Căci a fi singur este un prilej de a te iubi şi de a te accepta tot mai profund.

Se simte el mai putin valoros ,dacă cel iubit îl respinge?

Se autocompătimeşte şi se retrage din lume,

sau se adânceşte el în căutarea unui înlocuitor? Nu.

El continuă, pur şi simplu, să respire şi să-şi extindă iubirea,

la fiecare pas al experienţei sale.

Cel care se iubeşte necondiţionat nu iubeşte pe fragmente şi cu intenţii ascunse.

El nu caută pe cineva special pe care să-l iubească,

ci iubeşte pe oricine care se află în prezenta sa.

O persoană nu este mai demnă sau mai nedemnă de iubirea sa decât alta.

Când trăieşti Iubirea reală, nu te mai simţi separat de alţii.

Pierzi orice aspect al identităţii tale care îi respinge pe alţii.

Te deschizi spre o realitate mai vastă – pe care o creezi împreună cu alţii,

prin încredere reciprocă. Judecata încetează şi acceptarea domneşte!

Cel ce iubeşte fără condiţii nu impune nici o limită libertăţii sale

şi nici libertăţii altcuiva.

El nu încearcă să păstreze iubirea

– întrucât a încerca să o păstrezi, înseamnă a o pierde.

Iubirea este un dar care trebuie oferit în mod constant,

întrucât este cerut în fiecare clipă.

Iubirea nu ia ostatici, nu se târguieşte şi nu poate fi compromisă de frică!

Orice obstacol în calea iubirii sălăşluieşte în inimă

– şi acolo trebuie el dizolvat.

Nu aştepta că cerul să vină că să-ţi răspândească iubirea.

Fă-o tu acum! Asta pentru că cerul este în ochii tăi,

atunci când priveşti cu acceptare şi compasiune.

Este în mâinile tale, atunci când le întinzi ca să ajuţi.

Este în mintea ta, atunci când vezi “bine” în loc de “rău”.

Felul în care vezi lumea ,determină ce va fi lumea pentru tine.

Aşadar, nu căuta să-i schimbi pe ceilalţi sau lumea din jurul tău!

În schimb, uită-te la tine! Priveşte-ţi convingerile şi vei vedea ,

unde e nevoie să te deschizi.

Priveşte în inima ta şi vei şti unde anume e nevoie să aduci Iubire.

Adevărul este că nu putem fi fericiţi alături de o altă persoană,

dacă nu suntem fericiţi cu noi înşine.

Dacă îţi place cine eşti, a fi cu altcineva nu este decât o extensie a propriei fericiri.

Însă, dacă nu te placi pe tine însuţi,

a fi cu cineva nu face decât să îţi exacerbeze starea de nefericire.

Decizia de a intra într-o relaţie de parteneriat,

nu trebuie să se bazeze pe dorinţa de a evita să te priveşti pe tine însuţi,

ci pe consimţirea de a intensifica acest proces.

Atunci când trăieşti lângă alţi oameni este foarte probabil

să aibă loc o declanşare reciprocă a rănilor nevindecate.

Nu este nici plăcut şi nici simplu să devii conştient de părţile nevindecate.

Oricum, este o etapă necesară a călătoriei către reîntregirea psihică.

O relaţie seamănă cu o uriaşă gaură neagră. 

Săpa în straturile superficiale ale conştientului până ce scoate la lumina ,

cele mai adânci temeri şi nesiguranţe.

Cine nu este dispus la o confruntare în profunzime cu ele,

îşi pune sub semnul întrebării dorinţa de a fi într-o relaţie apropiată cu cineva.

Nu te poţi apropia de cineva fără să te confrunţi cu tine însuţi!

Paul Ferrini