Invataturile unui calugar

Din pacate, nu stiu cine este autorul acestei consemnariAm primit textul de mai jos prin e-mail.

si nici cine este calugarul cel intelept.

Dar textul contine invataturi atat de frumoase si speciale
incat m-am gandit sa-l  trimit  si eu mai departe.

In aceasta lume complicata in care traim,
am intalnit zilele trecute un calugar ortodox de 85 de ani,

considerat cu har..vindecator..

L-am intrebat cum se produc vindecarile,
ce se intampla cand cineva vine la el, pentru a fi vindecat.

Eu, omul, nu ma gandesc ca as avea ceva de facut,
eu ma deschid si las Sfantul Duh sa curga prin mine.

Nu intreb niciodata omul de ce a venit la mine, ce problema are,

ii simt doar sufletul cat de greu ii este si apoi ma rog.

Atat fac, ma rog impreuna cu el.

Si ii spun ca este o mare bucurie atunci cand doi se strang in numele Lui,

ca atunci,El este cu noi.

Pentru mine este o binecuvantare cand cineva imi deschide usa chiliei.

Eu nu privesc omul intrand la mine,
ci pe Dumnezeu in om patrunzand in chilie.

La sfarsit simt cum omul este mai usor, mai senin.

Eu nu trebuie sa stiu ce greutate purta el, Dumnezeu stie,

imi pastrez doar sufletul deschis si ma rog din toata inima mea.

Deci totul este rugaciunea  catre Dumnezeu.

Uneori ii tin mainile in ale mele, alteori le pun pe crestetul capului.

Uneori simt ca este nevoie sa mai vina, alteori stiu ca lucrarea s-a facut.

Si miracolul pentru mine nu il numesc vindecare,
il numesc trezirea omului in Dumnezeu

L-am intrebat de ce intr-o multime agitata, tensionata, nervoasa
e mai greu sa te rogi  si mi-a raspuns :

Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta,

o sa gasesti si  motive tot in afara ta. 

Cauza nu sunt cei din jur, ci cum il privesti tu pe Dumnezeu.

Daca ai credinta nestramutata ca El este in tine, iti dai seama ca

nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu. 

Ca sa te rogi cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta vei  gasi   linistea.

Acolo te asteapta Dumnezeu.

Mintea este prima care fie se deschide si prin gandurile tale
ii lasa pe El sa se manifeste in tine,

fie,  tot mintea este cea care te impiedica. 

Mintea tese labirinturi si uneori se pierde in propria ei tesatura.

Daca lasi iubirea din inima ta sa iti scalde mintea,vei vedea 

cum gandurile tale isi gasesc singure drumul catre Cer.

L-am intrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca sa ajunga sa ia Lumina:

Te lupti sa ajungi mai aproape de Dumnezeu,
cand ai o teama in tine, o neliniste,

in ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu. 

Atunci mereu  gasesti ca mai ai ceva de facut, ca nu ai facut destul,

ca acel lucru care a ramas de facut, 
iti va aduce apropierea,de Dumnezeu ,si cauti si cauti neincetat.

Dar, daca te opresti din  framantare, din cautare,
iti dai voie sa IL  descoperi in tine.

Poti trai o intreaga viata preocupat sa il cauti in afara ta,
dar nu cauti unde trebuie.

Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul  oamenilor ,
aspiratia lor,nazuinta lor, cautarea lor necurmata..

L-am intrebat cum dupa ore in sir petrecute in picioare,
intr-o pozitie in care nu puteai nici sa te intorci,

el nu dadea nici un semn de oboseala dar si oamenii din jurul lui  ,
erau foarte linistiti, calmi.

Raspandea o vibratie de pace in jur care linistea multimea.

Oboseala vine din lupta fiintei cu viata.

Cand te opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te,
 pierzi viata din tine si obosesti,

si este si normal pentru ca mergi contra curentului.

Iubirea este curgerea vietii.

Pacea, linistea se obtin cand lasi viata sa curga prin tine

si nu mai opui rezistenta la ceva.

Si m-a intrebat: - ai obosit vreodata in timp ce te bucurai,
 in timp ce iubeai, in timp ce te rugai?

Atunci te lasai purtat de curgerea vietii, nu opuneai rezistenta.

Atunci te deschideai prin inima. 

Obosesti cand cauti cu mintea, inima nu te oboseste vreodata.

Si mintea cauta neincetat, mereu gaseste altceva de care sa se agate,

dar, in esenta, mintea isi cauta linistea.

Deci lupta nu este intre noi si cei din jur sau intamplarile din viata,

ci este intre noi si noi, acea lupta interioara este cea care epuizeaza.

L-am intrebat cum poti sa iesi din aceasta zbatere, pendulare:

Nu trebuie sa te zbati ca sa iesi pentru ca te afunzi si mai rau.

Si vine o vreme cand intelegi ca nu e necesar sa te zbati,

ca totul se intampla de la sine, intelegi ca viata curge lin, nu este o stradanie.

Lupta are loc pana cand se coboara aceasta intelegere, aceasta pace.

Nu fugi dupa Dumnezeu, stai linistit si lasa-l sa se exprime prin tine.

L-am intrebat cum a ajuns el la aceasta stare de pace, de iluminare, si mi-a spus ca

s-a rugat catre Dumnezeu sa il lumineze ca sa poata darui celor din jur,

si apoi s-a lasat purtat de valurile vietii, s-a deschis

si i-au venit rugaciunile pe care le simtea cu sufletul.

Nu s-a indoit nici un moment si rugamintea sa la Dumnezeu era sa ii dea acest har,

de a darui atat timp cat traieste pe acest pamant.

El  considera ca cea mai mare binecuvantare, este  bogatia inimii.

I-am spus ca in opinia mea biserica s-a indepartat de credinciosi, 

si, intr-un fel, a intrerupt legatura intre Cer si Pamant.

Biserica este o institutie alcatuita tot din oameni. 

Si omul s-a indepartat de aproapele sau.

Si aceasta din teama. Teama de a nu se pierde invataturile,

i-a determinat sa-si   concentreze atentia

doar pe invatatura si au uitat ce este mai important

cei carora li se  adreseaza  Christos prin invataturile sale.

Iisus nu a vorbit ascuns, doar Apostolilor, EL  a iesit in lume.

Dar si in Biserica sunt oameni si oameni.

Ce poti face tu ca om, este sa studiezi Cuvantul , sa il simti, sa citesti si sa alegi,

acele rugaciuni pe care le simti cu Sufletul,

pentru ca, daca doar le rostesti fara suflet, ele sunt doar sunete goale.

Prin rugaciune omul se inalta prin Cuvant,  prin gand si prin traire. 

Acestea trei trebuie sa mearga impreuna ca sa te inalte.

Mi-a spus ca este foarte important sa asculti  tacerea.

Cauta tacerea, nu urmari sirul cuvintelor mele,
asculta-l pe Dumnezeu in tacerea mea.

Si, de cate ori se oprea din vorbit, stateam cu ochii inchisi si auzeam,

simteam sunetul unui falfait de aripi

si vedeam ca un glob imens de lumina deasupra capului lui.

Aceasta fiinta se adresa cu un respect deosebit pentru toti cei din jur, cu  veneratie.

L-am intrebat ce simte el cand vorbeste cu alt om .

Eu cand vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in el.

Sa fii lipsit de respect la adresa unui om este ca si cum 

ai fi lipsit de respect in fata tronului lui Dumnezeu.

Nu e suficient sa il vezi pe Dumnezeu intr-un inger sau in Fiul Sau,

uita-te in jur si descopera-l aici.

Rosteste fiecare cuvant cu respect, rar, nu te grabi sa vorbesti.

Cuvintele sunt alcatuite din Duhul Sfant si, cand vorbesti cu un om,

vorbeste rar si cu respect,

stiind ca in acel moment Duhul Sfat se manifesta prin tine in lume.

Lasa ca fiecare cuvant sa vina din sufletul tau,

simte-l inainte sa il rostesti, doar asa el va atinge sufletul
celui caruia i te adresezi.

Ceea ce spui tu, daca este lipsit de lumina sufletului tau,

va trece intr-un cotlon al mintii si mintea va uita.

Daca ceea ce rostesti vine din suflet,

acel om va pastra in sufletul lui nu ceea ce  tu ai  rostit,

ci amintirea bucuriei sufletului lui.

La plecare doream din suflet sa ii daruiesc ceva, nu stiam ce, ma framantam

si mi-a raspuns la intrebarea mea nerostita, 

spunandu-mi sa fac asupra lui semnul crucii si sa il binecuvantez.

Ma gandeam cum pot eu omul sa fac acest gest asupra lui,

aflat parca in aceasta lume dar neapartinand ei si  mi-a explicat:
Cand faci ceva cu toata inima, lasi puterea celesta a Sfantului Duh,

sa coboare prin tine.

Omul nu binecuvanteaza cu puterea omului,

ci cu cea a Duhului si in fata Sa toti suntem egali.

Fiintele iluminate pasesc printre noi, nestiuti, simpli,

se simte doar adierea lumilor celeste la trecerea lor prin viata noastra.