Le ofera un regim alimentar bun, cu alimente proaspete şi sănătoase.
Parintii cei mai multi,vor sa dea copiilor lor tot ce e mai bun. Au vise mari pentru ei.
Le dau cele mai bune jucării, haine, plimbări şi şcoli. Nu vor ca ei să umble prin ploaie,
să li se întâmple ceva pe stradă, să se rănească cu jucăriile,
să treacă prin dificultăţile prin care au trecut ei .
Unii părinţi, cu posibilităţi, au luat câte un televizor şi un calculator
în camera fiecărui copil.
Altii au umplut timpul copiilor lor cu multe activităţi, înscriindu-i la :
cursuri de limbi străine,informatică, muzică, sport.
Intenţia este excelentă, doar că aceşti copii au nevoie şi de copilărie,
au nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri,să sufere decepţii,
ă aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă.
Multi parinti nu inteleg ca televizorul, jucăriile cumpărate,
internetul şi excesul de activităţi,blocheaza copilăria copiilor lor..
Dar si personalitatea copiilor are nevoie de o hrană psihică excelentă,
care sa le îmbogăţeasca inteligenţa şi emoţia.
Înainte, o familie bine structurată era o garanţie că si copiii
vor dezvolta o personalitate sănătoasă.
Astăzi, multi părinţi cresc copiii zbuciumaţi, înstrăinaţi, autoritari şi angoasaţi.
Mulţi copii de medici, judecători profesori sau oameni de afaceri,
trec prin situatii conflictuale grave.
Societatea moderna s-a transformat într-o fabrică de stres.
Nu mai avem control asupra procesului formării personalităţii copiilor noştri.
Noi le dăm naştere şi îi punem de foarte devreme în contact cu un sistem social care îi controlează.
De exemplu, părinţii îşi învaţă copiii să fie înţelegători şi să consume numai cât le este necesar,
dar sistemul social îi învaţă individualismul şi să consume fără rost.
Cine câştigă această dispută? - Sistemul social.
Cantitatea de stimuli şi presiunea emoţională pe care sistemul social
o exercită asupra tinerilor este intensa .
Aproape că nu există libertate de alegere.
Faptul că parintii au cultură, o situaţie financiară bună, relaţii familiale excelente
şi ofera copiilor o şcoală bună ,
nu e suficient pentru a construi sănătatea psihică a copiilor..
Orice animal reuşeşte să scape din gheara unui prădător,
numai dacă dispune de mari abilităţi.
Copiii trebuie pregatiti pentru a supravieţui în apele învolburate ale emoţiei ,
şi pentru a-şi dezvolta discernământul.
Numai aşa vor putea filtra stimulii stresanţi şi vor fi liberi să aleagă şi să hotărască.
Părinţii care nu-şi învaţă copiii să aibă o viziune critică asupra publicităţii,
şi a discriminării sociale,
îi transformă într-o pradă uşoară pentru sistemul social acaparator.
Pentru sistemul social, oricât de etic pretinde că este,
copilul vostru , nu este decat un potenţial consumator şi nu o fiinţă umană.
Pregătiţi-vă copilul pentru „a fi”,
căci lumea îl va pregăti pentru „a avea”.
Invatati copiii să aibă o igienă psihică.
Numeroşi părinţi îşi imploră zilnic copiii să aibă grijă de igiena bucală.
Dar cum e cu igiena emoţională?
La ce foloseşte să previi cariile, dacă emoţia copiilor se transformă
într-o ladă de gunoi,plină de gânduri negative, mofturi, temeri, reacţii impulsive
şi atracţie spre capcanele sociale?
Invăţaţi-i pe tineri să-şi protejeze emoţia.
Tot ceea ce atinge frontal emoţia, atinge drastic memoria şi le va forma personalitatea.
Odată, un pacient, spunea că, dacă ar fi ştiut să-şi protejeze emoţia încă de când era mic,
viaţa lui nu ar fi fost o dramă.
Pe când era copil fusese respins de cineva apropiat pentru că avea un defect pe faţă.
Acea respingere i-a limitat bucuria de a trai . Defectul nu era mare,
dar subconstientul lui l-a înregistrat şi realimentat.
Nu a avut copilărie. Se ascundea de lume. Trăia singur în mijlocul mulţimii.
Ajutaţi-vă copiii să nu fie sclavii problemelor lor.
Alimentaţi amfiteatrul gândurilor şi teritoriul emoţiei lor cu curaj ,cu indrăzneală.
Nu le acceptaţi timiditatea şi nesiguranţa.
Voinţa conştientă, si libertatea de a hotărî, trebuie antrenate continuu,
pentru ca ei sa devina lideri şi nu marionete.
A fi lider nu înseamna a avea capacitatea de a rezolva toate problemele din jurul nostru.
Problemele vor exista întotdeauna.
Dacă pot fi rezolvate, trebuie rezolvate .
Dacă nu se pot ezolva , trebuie să ne acceptăm limitele.
Dar niciodată nu trebuie să gravităm pe orbita problemelor.
Dacă aţi avea capacitatea de a intra pe scena minţii tinerilor,
aţi constata că mulţi sunt chinuiţi de gânduri de anxietate.
Unii sunt neliniştiţi, stresati ,din cauza testelor şi examenelor şcolare.
Alţii, din pricina fiecărei curbe a trupului pe care o detestă.
Alţii,pentru ca inca mai cred că nimeni nu-i iubeşte.
Mulţi tineri au foarte puţin respect de sine.
Când respectul de sine scade, moare bucuria.
Odată, un elev de şaisprezece ani mi-a spus că, e foarte nelinistit
gândindu-se că, într-o zi, va îmbătrâni şi va muri.
El abia îşi începea viaţa, dar îl tulbura gândul sfârşitului său.
Câţi tineri nu suferă, fără ca nici proprii părinţi
sau profesori să ştie ce e în inima lor?
Închisoarea emoţiei ţine prizonieri milioane de tineri.
Ei suferă în tăcere.
După ce veţi citi aceste randuri, staţi mai des de vorbă cu ei.
Ce educaţie este aceasta, care vorbeşte despre lumea în care ne aflăm,
şi nu spune nimic despre lumea care suntem?
Intrebaţi-vă mereu copiii:
"Ce se petrece cu tine?","Ce simti ? "Ce gandesti?"
"Ai nevoie de mine?","Pot sa fac ceva pentru tine?"
"Ai avut vreo dezamăgire?,"Ce pot face ca să fii mai fericit?"
Ce sens are să aveţi zilnic grijă de hrănirea bilioanelor de celule
din corpul copiilor voştri,dacă neglijaţi să-i hrăniţi si psihic?
La ce foloseşte că au un corp sănătos, dacă sunt nefericiţi, instabili,
fără protecţie emoţională,daca fug de problemele lor, dacă le e frică de critici,
dacă nu le place să li se spună „nu”?
Nici un părinte din lume nu ar da alimente stricate copiilor lui,
dar multi fac asta cu hrana psihică.
Nu ne dăm seama că tot ceea ce înmagazinează in subconstient,
le va controla personalitatea.
Hrăniţi personalitatea copiilor voştri cu înţelepciune şi linişte.
Vorbiţi de experientele voastre, de momentele de ezitare,
de căderile emoţionale pe care le-aţi traversat.
Nu lăsaţi ca mintea lor să se transforme într-un ţinut de coşmaruri.
Transformaţi-o într-o grădină de vise frumoase.
Ideal ar fi fost ca în secolul al XXI-lea, tinerii să fie întreprinzători,
să-i ajute pe ceilalţi,şi să iubească arta de a gândi.
Dar mulţi tineri trăiesc azi înstrăinaţi, nu se gândesc la viitor,
nu sunt entuziaşti şi nu au proiecte de viaţă.
Ei nu stiu cum sa vorbească despre ei înşişi, le e teamă să se deschidă
şi trăiesc încorsetaţi în propria lor lume.
Părinţi şi copii trăiesc izolaţi, rareori plâng împreună,
sau vorbesc despre visele, mâhnirile, bucuriile şi frustrările lor.
In şcoală, lucrurile stau şi mai rău.
Ani în şir, profesori şi elevi trăiesc împreună în sala de clasă,
dar sunt străini unii faţă de alţii.
Se ascund în spatele cărţilor, caietelor, calculatoarelor, programelor scolare.
Este oare vina profesorilor?
Nu! Vina aparţine, sistemului educaţional nesănătos, care persistă de secole.
Copiii şi tinerii învaţă cum să opereze cu fapte logice,
dar nu ştiu cum să abordeze eşecurile şi insuccesele.
Invaţă să rezolve probleme de matematică,
dar nu ştiu să-şi rezolve conflictele existenţiale.
Sunt antrenaţi să facă calcule fără să greşească,
dar viaţa este plină de contradicţii,
iar problemele emoţionale nu pot fi calculate .
Sunt tinerii pregătiţi pentru a se confrunta cu o deepţie?
Nu! Ei sunt antrenaţi doar pentru succes.
Este imposibil să trăieşti fără probleme.
Suferinţa te poate construi, sau distruge.
Trebuie să te folosesti de suferinţă, pentru a construi înţelepciunea.
Dar cui îi pasă de înţelepciune, în era informaticii?
Generaţia de azi a produs mai multă informaţie ca oricare alta,
dar nu ştim ce să facem cu ea.
Rareori folosim această informaţie pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Memoria copiilor noştri s-a transformat intr-o o bancă de date.
Are memoria această funcţie? Nu!
Timp de secole, şcoala a folosit memoria într-un mod greşit.
Există amintire?
Nu există amintire pură a trecutului, trecutul este în permanenţă reconstruit!
Trecutul este în permanenţă reconstruit în prezent, cu micro sau macro diferenţe.
In ştiinţă, există diferite concepte eronate asupra modului de funcţionare
a minţii şi memoriei umane.
Am convingerea, că blocăm inteligenţa copiilor şi bucuria lor de a trăi,
cu excesul de informaţie pe care îl oferim.
Memoria s-a transformat într-un depozit de informaţie inutilă.
Cea mai mare parte a informaţiei acumulate nu va fi organizată în memorie
şi utilizată în activităţile intelectuale.
Imaginaţi-vă un zidar care a adunat toată viaţa pietre, să construiască o casă.
După ce a construit-o, nu ştie ce să facă cu grămezile de pietre care i-au rămas.
Şi-a consumat cea mai mare parte a timpului, în mod inutil.
Cunoaşterea s-a amplificat şi numărul de şcoli a crescut ca în nici o altă epocă,
dar nu produc tineri care gândesc.
Majoritatea tinerilor, inclusiv studenţii, acumulează grămezi de „pietre”,
dar construiesc foarte puţine idei strălucite.
Nu e întâmplător că au pierdut plăcerea de a învăţa.
Şcoala a încetat să mai fie o aventură plăcută.
In paralel, mediile de informare i-au sedus cu stimuli rapizi şi gata preparaţi.
Au devenit iubitori de fastfood emoţional.
Televiziunea , computerul, îi transportă pe tineri, fără ca ei să facă vreun efort,
în mijlocul unei incitante partide sportive, în interiorul unei aeronave,
în miezul unui război sau în mijlocul unui conflict politic.
Acest bombardament de stimuli nu e inofensiv.
El acţionează asupra unui aspect al subconştientului, numit psiho-adaptare,
mărind nevoia de plăceri în viaţa reală.
Cu timpul, copiii şi tinerii nu mai găsesc plăcere în micii stimuli ai rutinei zilnice.
Ei trebuie să facă multe lucruri ca să aibă un pic de plăcere,
ceea ce generează personalităţi,instabile, nemulţumite.
Avand o industrie complexă de petrecere a timpului liber,
ar trebui să avem cea mai fericită generaţie de tineri,
care a trait vreodată pe Pământ. Dar am creat o generaţie de nemulţumiţi.
Nici parintii, nici scoala nu educă emoţia şi nici nu stimuleaza
dezvoltarea celor mai importante funcţii ale inteligenţei,
cum ar fi: contemplarea frumosului, deprinderea de a gândi înainte de a acţiona,
de a expune şi nu de a impune ideile, administrarea gândurilor, spiritul întreprinzător.
Tinerii sunt informati, dar nu li se formeaza personalitatea.
Ei cunosc tot mai mult lumea în care se află,
dar nu ştiu aproape nimic despre lumea care sunt ei înşişi.
Cel mult, cunosc salonul de primire al propriei lor personalităţi.
Nu-mi pot imagina o singurătate mai mare ca aceasta.
Fiinţa umană este o străină pentru ea însăşi!
Educaţia a devenit seacă, rece şi fără ingredientul emoţional.
De cele mai multe ori tinerii nu ştiu să ceară iertare, să-şi recunoască limitele,
să se pună în locul celorlalţi.
Care este rezultatul?
Desi cunoaşterea medicală şi psihiatrică nu a fost niciodata
atât de dezvoltată ca azi,
oamenii nu au avut atâtea tulburări emoţionale şi atâtea boli psihosomatice,
ca in prezent.Depresia rareori atingea copiii.
Astăzi sunt mulţi copii deprimaţi şi fără bucuria de a trăi.
Preadolescenţii şi adolescenţii dezvoltă obsesii, sindroame de panică, fobii, timiditate,
agresivitate şi alte tulburări anxioase.
Milioane de tineri se droghează.
Nu înţeleg că drogurile pot să ardă etape din viaţa lor,
să-i facă să îmbătrânească rapid pe plan emoţional.
Plăcerile de moment ale drogurilor distrug emoţia care oferă atât de multe trăiri.
Şi stresul? Nu este ceva neobişnuit să intalnesti azi adulţi stresaţi,
dar întâlnesti tineri şi copii copleşiţi de stres.
Ei au în mod frecvent dureri de cap, gastrite, dureri musculare,
transpiraţie excesivă, oboseală constantă pe fond emoţional.
În acest secol, rolul psihiatrieise pare ca va fi cu atât mai important,
cu cât este mai slabă calitatea educaţiei.
Poti privi pasiv cum industria anti-depresivelor şi tranchilizantelor a devenit
una dintre cele mai puternice afaceri ale secolului al XXI-lea?
Ce e de făcut în această problemă?
Trebuie sa devenim părinţi inteligenţi şi profesori fascinanţi!
Trebuie să cunoaştem câte ceva despre modul de funcţionare a minţii
şi să schimbăm unii dintre pilonii educaţiei.
Multe teorii nu mai sunt bune. Profesorii buni sunt stresaţi
şi formeaza elevi nepregătiţi pentru viaţă.
Părinţii buni sunt derutaţi şi cresc copii care trăiesc stări conflictuale.
Există totuşi o mare speranţă, dar nu există soluţii magice.
în ziua de azi, nu ajunge să fii un părinte bun,
căci criza educaţiei ne impune să căutăm perfecţiunea.
Ca să revoluţioneze educaţia, părinţii trebuie să se comporte
ca nişte părinţi inteligenţi.
Profesorii trebuie să acţioneze în mod eficient
în mica şi infinita lume a personalităţii elevilor lor.
Fiecare deprindere asimilată şi pusă în practică de educatori
va putea contribui la dezvoltarea de caracteristici fundamentale
ale personalităţii copiilor si tinerilor.
Sunt peste 50 de astfel de caracteristici.
Cu toate acestea, rareori un tânăr are cinci dintre ele bine dezvoltate.
Dacă vrem să formăm fiinţe umane inteligente şi fericite,
capabile să supravieţuiască într-o societate stresantă,
trebuie să fim educatori mult deasupra mediei.
Un educator excelent nu e o fiinţă umană perfectă,
ci o persoană care are suficientă pace lăuntrică pentru a se goli,a se darui,
si motivatie continua pentru a învăţa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu