Augusto Cury este psihiatru, psihoterapeut, om de stiinta si scriitor.
Sustine conferinte si este cercetator in domeniul calitatii vietii
si al dezvoltarii inteligentei.
Cartile sale sunt publicate in diferite tari ale lumii,
au fost adoptate in universitati si folosite in cercetari
si teze de cursuri post-universitare, in psihologie,
sociologie si stiinte ale educatiei.
Este autorul bestsellerului" Parinti straluciti, profesori fascinanti" ,
cu care Dr. Augusto Cury a revolutionat modul in care
milioane de parinti si profesori din toata lumea
abordeaza sarcina deosebit de importanta
de a forma oameni fericiti, realizati si cu solide principii etice.
ŞAPTE DEPRINDERI ALE PĂRINŢILOR BUNI
Şl ALE PĂRINŢILOR INTELIGENŢI(capitolul 1)
Copiii nu au nevoie de părinţi extraordinari,
ci de fiinţe umane care să vorbească limba lor
şi care să fie capabili să pătrundă în inima lor.
Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria lor fiinţă.
Această deprindere a părinţilor inteligenţi, contribuie ca în copiii lor,
să se dezvolte auto-stima, capacitatea de a face fata pierderilor si frustrarilor ,
de a filtra stimulii care produc stres, de a dialoga şi de a asculta.
Părinţii buni au grijă să satisfacă,în măsura posibilităţilor,dorinţele copiilor lor.
Fac petreceri pentru aniversări,le cumpără pantofi, haine,produse electronice,
organizează excursii.
Părinţii inteligenţi dau copiilor ceva incomparabil mai valoros.
Ceva ce nu se poate cumpăra cu toţi banii din lume: fiinţa lor, povestea vieţii lor,
experienţele lor, lacrimile lor, timpul lor.
Atunci când pot, părinţii inteligenţi le fac daruri materiale copiilor lor,
dar nu-i stimulează să fie materialisti,
căci ştiu că asta poate zdrobi stabilitatea emoţională si genereaza tensiune.
Părinţii care le fac în permanenţă daruri copiilor lor
sunt păstraţi în amintire doar pentru un moment.
Părinţii care se preocupă să le dăruiască copiilor lor,
exemple şi povestiri din viaţa lor, rămân de neuitat.
Vreţi să fiţi un tată sau o mamă strălucită?
Aveţi curajul să vorbiţi cu copiii voştri despre zilele cele mai triste din viaţă.
Aveţi îndrăzneala să povestiţi greutăţile prin care aţi trecut.
Vorbiţi de aventurile voastre, de visele şi momentele
cele mai fericite din existenţa voastră.
Umanizaţi-vă. Transformaţi relaţia cu copiii voştri într-o aventură.
Fiţi conştienţi că a educa înseamnă pătrunderea fiecăruia în lumea celuilalt.
Mulţi părinţi muncesc ca să le dea copiilor tot ce e mai bun pe lume,
dar uită să deschidă pentru ei, cartea vieţii lor.
Din nefericire, copiii îi vor admira doar în ziua în care vor muri.
De ce este fundamental pentru formarea personalităţii copiilor,
ca părinţii să se lase cunoscuţi?
Pentru că aceasta este unica modalitate de a educa
emoţia şi a crea legături solide şi profunde.
Legăturile definesc calitatea relaţiei
Ce anume înregistrează copiii despre parinti?
Imaginile negative, sau pozitive? Pe toate.
Ei arhivează zilnic comportamentele parintilor,
fie ele inteligente, sau prosteşti.
Nu vă daţi seama, dar ei vă fotografiază în fiecare clipă
Ceea ce generează legăturile inconştiente nu este numai ceea ce le spuneţi,
dar şi ceea ce ei văd la voi.
Mulţi părinţi spun copiilor lucruri minunate,
dar au reacţii dintre cele mai rele în faţa lor:
sunt intoleranţi, agresivi, părtinitori .
Cu timpul, se creează o prăpastie emoţională între părinţi şi copii.
Există puţină afecţiune, dar multe fricţiuni şi critici.
Tot ceea ce s-a înregistrat nu se poate şterge, poate doar să fie reeditat,
prin intermediul noilor experienţe apărute peste cele vechi.
Reeditarea este un proces posibil, dar complicat.
Imaginea pe care copilul şi-a construit-o despre parinti,
nu poate fi ştearsă, ci doar rescrisă.
Construirea unei imagini excelente,stabileşte bogăţia relaţiei
pe care o veţi avea cu copilul vostru.
Un alt rol important al memoriei este acela că
emoţia defineşte calitatea înregistrării.
Toate experienţele care implică un nivel emoţional înalt,
provoacă o înregistrare privilegiată.
Iubirea şi ura,bucuria şi neliniştea
provoacă o înregistrare intensă.
Mijloacele de informare au descoperit,că prezentarea suferinţei umane
captează emoţia şi generează concentrare.
De fapt, accidentele, moartea, bolile , generează un grad înalt de tensiune,
conducând la un grad înalt de arhivare privilegiată a acestor imagini.
Nu e întâmplător că omul modern este o fiinţă neliniştită,
care suferă anticipând ce va fi şi se teme de ziua de mâine.
Dacă aveţi un duşman, este mai ieftin să-l iertaţi.
Faceţi asta pentru voi înşivă.
In caz contrar, fenomenul RAM îl va arhiva în mod privilegiat.
Duşmanul va dormi cu voi şi vă va tulbura somnul.
Inţelegeţi-i slăbiciunile şi iertaţi-l, pentru că
acesta este unicul mod de a vă elibera de el.
Invăţaţi-vă copiii să facă din scena minţii lor un teatru al bucuriei
şi nu unul algroazei. Faceţi-i să-i ierte pe cei care îi decepţionează.
Explicaţi-le acest mecanism.
Agresiunile, respingerile şi atitudinile noastre negândite,
pot crea un nivel înalt de tensiune emoţională în copii,
generând cicatrice pentru totdeauna.
Trebuie să înţelegem cum se organizează
caracteristicile maladive ale personalităţii.
Mecanismul psihic funcţionează în felul următor:
o experienţă dureroasă e înregistrată automat în centrul memoriei.
Din acest moment, ea este citită continuu, generând mii de alte gânduri.
Aceste gânduri sunt înregistrate la rândul lor, generând în subconştient,
aşa numitele zone de conflict.
Daca aţi procedat greşit cu copilul vostru, nu este suficient
să fiţi drăguţ cu el, în secunda următoare.
Ba chiar şi mai rău este să încercaţi să compensaţi agresivitatea,
cumpărându-i sau dându-i cadouri.
In felul acesta, vă va manipula şi nu vă va iubi.
Veţi putea repara răul făcut şi veţi reface filmul din subconştient,
numai dacă veţi pătrunde în lumea lui,
dacă veţi recunoaşte că aţi întrecut măsura,
şi dacă veţi vorbi cu el despre atitudinea voastră.
Spuneţi copiilor voştri că ei nu sunt simple note de subsol,
ci paginile centrale ale poveştii vieţii voastre.
In cazul divorţurilor este obişnuit ca tatăl să promită copiilor
că nu-i va părăsi niciodată.
Dar când scade nivelul de vinovăţie, unii taţi divorţează şi de copiii lor.
Copiii pierd prezenţa lor,uneori nu numai pe plan fizic, ci şi emoţional.
Taţii nu mai surâd, nu-i mai laudă pe copii
şi nu mai petrec momente plăcute cu ei.
Când se întâmplă astfel, divorţul generează enorme consecinţe psihice.
Dacă puntea este trainică, dacă relaţia continuă să fie caldă şi afectivă,
copiii vor supravieţui mâhnirii provocate de despărţirea părinţilor
şi se vor putea maturiza.
Copiii voştri nu au nevoie de părinţi extraordinari.
Individualitatea trebuie să existe, căci ea este baza identităţii personalităţii.
Nu există omogenitate în procesul de învăţare şi în dezvoltarea copiilor .
Nu există doi oameni identici în Univers.
Dar individualismul face rău.
O persoană individualistă vrea ca lumea să se învârtească în jurul orbitei sale.
Satisfacţia sa se află pe primul plan, chiar dacă asta înseamnă suferinţa celorlalţi.
Una dintre cauzele individualismului printre copii,
este aceea că părinţii nu-şi încrucişează parcursul vieţii
cu cel al copiilor lor.
Chiar dacă munciţi mult, faceţi din puţinul timp disponibil,
mari momente de convieţuire cu copiii voştri.
Rostogoliţi-vă cu ei pe podea.Faceţi poezii. Jucaţi-vă,
zâmbiţi, faceţi ce vă vine în minte.
Faceţi totul cu plăcere.
Odată, un băieţel de opt ani, l-a întrebat pe tatăl său, care era medic,
cât primea pentru o consultaţie.
Tatăl îi spuse valoarea.
După o lună, copilul se apropie de tatăl său,
scoase câteva bancnote din buzunar,
îşi goli puşculiţa şi-i spuse cu ochii plini de lacrimi:
"Tată, de mult vreau să vorbesc cu tine, dar tu nu ai niciodată timp.
Am reuşit să strâng contravaloarea unei consultaţii.
Poţi să stai de vorbă cu mine?"
Copiii voştri nu au nevoie de fiinţe extraordinare, au nevoie de fiinţe umane.
Nu au nevoie de magistraţi, medici, patroni, administratori de firme,
ci de voi, de ceea ce sunteţi ca om.
Formaţi-vă deprinderea de a vă deschide inima pentru copiii voştri
şi lăsaţi-i să înregistreze
o imagine excelentă a personalităţii voastre.
Ştiţi ce se va întâmpla?
Se vor îndrăgosti de voi. Le va face plăcere să vă caute, să fie aproape de voi
Există ceva mai bun decât asta?
Criza financiară, pierderile sau greutăţile vor putea ataca relaţia voastră,
dar, dacă ea are o bază solidă, nimic nu o va distruge.
Din când în când, chemaţi-l pe copilul vostru şi, în doi,luaţi masa
sau faceţi programe deosebite cu el.
Spuneţi-i cât de important este el pentru voi.
Întrebaţi-l despre viaţa lui. Vorbiţi-i despre munca
şi provocările pe care le aveţi.
Lăsaţi-vă copiii să participe la viaţa voastră.
Nici o tehnică psihologică nu va funcţiona, dacă iubirea nu va fi prezentă.
Dacă treceţi printr-un război la serviciu,
ar aveţi pace când veniţi acasă, veţi fi un om fericit.
Isă dacă veţi avea bucurii în afara casei,
dar veţi trai un război în familie, nefericirea vă va fi prietenă.
Mulţi copiii recunosc valoarea părinţilor lor,
dar nu suficient pentru a-i admira,respecta
şi a vedea în ei îndrumători sau modele.
Părinţii care au dificultăţi cu copiii lor nu trebuie să se simtă vinovaţi.
Vinovăţia întemniţează sufletul,
în personalitatea umană nimic nu e definitiv.
Puteţi şi trebuie să răsturnaţi acest tablou.
Aveţi multe şi bogate experienţe care vă pot transforma povestea vieţii,
într-un film mai interesant decât cele de la Hollywood.
Dacă vă îndoiţi de asta, este pentru că, probabil nu vă cunoaşteţi,
ba, mai rău, nici măcar nu vă apreciaţi.
Eliberaţi copilul fericit din voi.
Eliberaţi tânărul vesel care trăieşte în emoţia pe care o trăiţi,
chiar dacă părul vi s-a albit.
E posibil să recuperaţi anii.
Lăsaţi-i pe copiii voştri să vă descopere lumea.
Plângeţi şi îmbrăţişaţi-i.
E mai important să plângeţi şi să-i îmbrăţişaţi,
decât să le daţi averi sau să-i criticaţi de nenumărate ori.
Părinţii buni alimentează corpul,
părinţii inteligenţi alimentează personalitatea.
Această deprindere a părinţilor inteligenţi face ca,
în copiii !or, să se dezvolte spiritul de observaţie,
sentimentul că sunt în siguranţă, curajul, optimismul capacitatea de a fi lider,
de a depăşi teama şi de a preveni conflictele.
Părinţii buni au grijă de hrănirea fizică a copiilor lor,
îi stimulează să aibă un regim alimentar bun,
cu alimente proaspete şi sănătoase.
Părinţii inteligenţi merg mai departe.
Ei ştiu că personalitatea are nevoie de o
hrană psihică excelentă şi se îngrijesc
de alimentele care îmbogăţesc inteligenţa şi emoţia.
Astăzi, părinţii buni cresc copiii zbuciumaţi, înstrăinaţi,autoritari şi angoasaţi.
Mulţi copii de medici, judecători sau oameni de afaceri
traversează conflicte grave.
Societatea s-a transformat într-o fabrică de stres.
Nu avem control asupra procesului formării personalităţii copiilor noştri.
Noi le dăm naştere şi îi punem de foarte devreme în contact
cu un sistem social care îi controlează.
De exemplu, părinţii îşi învaţă copiii să fie înţelegători
şi să consume numai cât le este necesar,
dar sistemul îi învaţă individualismul şi să consume fără rost.
Cine câştigă această dispută? Sistemul social.
Cantitatea de stimuli şi presiunea emoţională
pe care acesta o exercită asupra tinerilor sunt intense.
Aproape că nu există libertate de alegere.
Faptul că aveţi cultură, o situaţie financiară bună, relaţii familiale excelente
şi oferiţi copiilor o şcoală bună
nu e suficient pentru a construi sănătate psihică.
Pregătiţi-vă copiii pentru a supravieţui în apele învolburate ale emoţiei
şi pentru a-şi dezvolta discernământul.
Numai aşa vor putea filtra stimulii stresanţi
şi vor fi liberi să aleagă şi să hotărască.
Părinţii care nu-şi învaţă copiii să aibă o viziune critică asupra publicităţii,
a emisiunilor de televiziune şi a discriminării sociale
îi transformă într-o pradă uşoară pentru sistemul acaparator.
Pentru acest sistem, oricât de etic pretinde că este,
copilul vostru este doar un potenţial consumator
şi nu o fiinţă umană.
Pregătiţi-vă copilul pentru „a fi",
căci lumea îl va pregăti pentru „a avea".
Alimentaţi Inteligenţa
Părinţii buni îşi învaţă copiii să se spele pe dinţi,
părinţii inteligenţi îi învaţă să aibă si o igienă psihică.
Numeroşi părinţi îşi imploră zilnic copiii să aibă grijă de igiena bucală.
Dar cum e cu igiena emoţională?
La ce foloseşte să previi cariile,dacă emoţia copiilor
se transformă într-o ladă de gunoi,
plină de gânduri negative,mofturi, temeri, reacţii impulsive
şi atracţie către capcanele sociale?
Invăţaţi-i pe tineri să-şi protejeze emoţia.
Tot ceea ce atinge frontal emoţia, atinge drastic memoria
şi le va forma personalitatea.
Odată, un excelent jurist mi-a spus în cabinet că,
dacă ar fi ştiut să-şi protejeze emoţia încă de când era mic,
viaţa lui nu ar fi fost o dramă.
Pe când era copil fusese respins de cineva apropiat
pentru că avea un defect pe faţă.
Acea respingere i-a limitat bucuria de a trai.
Defectul nu era mare, dar memoria subconstienta ,
fenomenul RAM, l-a înregistrat şi realimentat.
Nu a avut copilărie. Se ascundea de lume.
Trăia singur în mijlocul mulţimii.
Ajutaţi-vă copiii să nu fie sclavii problemelor lor.
Alimentaţi amfiteatrul gândurilor
şi teritoriul emoţiei lor cu curaj şi îndrăzneală
Nu le acceptaţi timiditatea şi nesiguranţa.
"Eu"-ul, care reprezintă voinţa conştientă, sau libertatea de a hotărî,
trebuie antrenat pentru a deveni lider şi nu o marioneta.
A fi lider nu însemna a avea capacitatea de a rezolva toate problemele din jur.
Problemele vor exista întotdeauna.
Dacă pot fi rezolvate, trebuie rezolvate .
Dacă nu avem condiţii să le rezolvăm, trebuie să acceptăm limitele.
Dar niciodată nu trebuie să gravităm pe orbita problemelor..
Dacă aţi avea capacitatea de a intra pe scena minţii tinerilor,
aţi constata că mulţi sunt chinuiţi de gânduri de anxietate.
Unii sunt neliniştiţi din cauza testelor şi examenelor şcolare.
Alţii, din pricina fiecărei curbe a trupului pe care o detestă.
Alţii încă mai cred că nimeni nu-i iubeşte.
Mulţi tineri au foarte puţin respect de sine.
Când respectul de sine scade, moare bucuria
Odată, un tânăr de şaisprezece ani m-a căutat după o prelegere.
Mi-a spus că, zilnic, îşi distrugea liniştea gândindu-se că,
într-o zi, va îmbătrâni şi va muri.
El abia îşi începea viaţa, dar îl tulbura gândul sfârşitului său.
Câţi tineri nu suferă,fără ca nici proprii părinţi sau profesori
să ştie ce e în inima lor?
Închisoarea emoţiei ţine prizonieri milioane de tineri.
Ei suferă în tăcere. După ce veţi închide paginile acestei cărţi, staţi de vorbă cu ei.
Ce educaţie este aceasta, care vorbeşte despre lumea în care ne aflăm
şi nu spune nimic despre lumea care suntem?
întrebaţi-vă mereu copiii: „Ce sepetrece cu tine?",
„Ai nevoie de mine?", „Ai avut vreo dezamăgire?",
„Ce pot face ca să fii mai fericit?"
Ce sens are să aveţi zilnic grijă de hrănirea a bilioane de celule
din corpul copiilor voştri,dacă neglijaţi să-i hrăniţi psihic?
La ce foloseşte că au un corp sănătos, dacă sunt nefericiţi
instabili, fără protecţie emoţională,
daca fug de problemele lor, dacă le e frică de critici,
dacă nu le place să li se spună „nu"?
Nici un părinte din lume nu le-ar da alimente stricate copiilor lor
dar fac asta cu hrana psihică.
Nu ne dăm seama că tot ceea ce înmagazinează,
le va controla personalitatea.
Hrăniţi personalitatea copiilor voştri cu înţelepciune şi linişte.
Vorbiţi de peripeţiile voastre, de momentele de ezitare,
de căderile emoţionale pe care le-aţi traversat.
Nu lăsaţi ca memoria lor să se transforme într-un ţinut de coşmaruri.
Transformaţi-o într-o grădină de vise.
Nu uitaţi niciodată că ne împiedicam de pietrele mici şi nu de munţi.
Micile pietre din subconştient se transformă în stânci uriaşe.
Pesimismul este cancerul sufletului
Puteţi să nu aveţi bani, dar, dacă sunteţi dotaţi din plin cu bun simţ,
veţi fi un tată sau o mamă strălucit/ă
Dacă vă veţi molipsi copiii cu visele şi entuziasmul vostru,
viaţa va fi înălţată.
Dacă sunteţi un specialist în a vă plange mereu de orice,
dacă vă e frică de viaţă, de ziua de mâine,
dacă sunteţi preocupaţi excesiv de boli, le veţi paraliza inteligenţa şi emoţia.
Ştiţi cât timp îi trebuie unui conflict psihic netratat, până să intre în remisie?
Uneori, trei generaţii.
De exemplu, dacă un parinte ,are o fobie pentru boli,
si copilul va înregistra acea obsesie
şi o va reproduce în mod continuu.
Nepotul s-ar putea s-o aibă si el ,cu mai mică intensitate.
Abia strănepotul se va putea elibera de ea.
Arătaţi copiilor voştri că aveţi forţă şi siguranţă.
Spuneţi-le frecvent: „Adevăratalibertate se află în tine",
„Nu fi slab în faţa grijilor tale!",
jnfruntă-ţi fricile şi neliniştile", „Alege să fii liber! "
Fiecare gând negativ trebuie combătut, ca să nu fie înregistrat.
Adevăratul optimism se construieşte prin confruntarea cu problemele
şi nu prin negarea lor.
Pesimismul este cancerul sufletului.
Mulţi părinţi sunt vânzători de pesimism.
Pe lângă gunoiul social pe care mass-media îl depozitează
pe scena minţii tinerilor,mulţi părinţi le prevăd un viitor sumbru,
(totul este greu şi periculos),si isi pregatesc copiii,
să se teamă de viaţă.
Alimentaţi-vă copiii cu un optimism solid!
Nu trebuie să formăm supra-oameni, aşa cum preconiza Nietzche.
Părinţii inteligenţi nu formează eroi, ci fiinţe umane ,
care îşi cunosc limitele şi forţele.
Părinţii buni corectează greşelile,
părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească.
Această deprindere a părinţilor inteligenţi contribuie la dezvoltarea:
conştiinţei analitice,responsabilitatii sociale
a deprinderii de a gândi înainte de a reacţiona,
a cinstei, a capacităţii de a pune întrebări.
Părinţii buni corectează greşelile,
părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească.
Nu fiţi un specialist în a critica comportamente inadecvate,
fiţi un specialist în a-i face pe copiii voştri să gândească.
Vechile corecţii şi binecunoscutele predici numai funcţionează,
ele nu fac decât să erodeze relaţia
Când deschideţi gura ca să repetaţi acelaşi lucru,
declanşaţi un resort din subconştient
care deschide anumite arhive ale memoriei, ce conţin critici vechi.
Copiii vor şti deja tot ceea ce urmează să spuneţi
şi se vor înarma ca să se apere.
In consecinţă, ceea ce veţi spune nu va avea ecou în interiorul lor,
nu va genera un moment educaţional.
Acesta este un proces inconştient.
Când greşeşte, copilul deja aşteaptă să aveţi o reacţie.
Dacă ceea ce veţi spune nu va produce
un impact emoţional asupra sa,
fenomenul RAM nu va produce o înregistrare inteligentă
şi, în consecinţă, nu se va produce evoluţie, ci suferinţă.
Nu insistaţi în a repeta aceleaşi lucruri
pentru aceleaşi greşeli şi pentru aceleaşi încăpăţânări.
Uneori, continuăm ani la rând să spunem aceleaşi lucruri
şi tinerii continuă să repete aceleaşi greşeli.
Ei sunt încăpăţânaţi şi noi, suntem proşti.
A educa nu înseamnă a repeta cuvinte, ci înseamnă a crea idei
şi a produce o stare de încântare.
La aceleaşi greşeli e nevoie de atitudini noi.
Dacă fii noştri ar fi computere, am putea să repetăm aceeaşi reacţie
pentru a corecta acelaşi defect.
Dar ei au o inteligentă complexă.
Zilnic, cel puţin patru fenomene activează memoria şi,
în cadrul a milioane de opţiuni,
produc mii de înlănţuiri de gânduri
si nenumărate transformări ale energiei emoţionale.
Mă voi limita doar la a le menţiona: ceea ce declanşează memoria,
fereastra memoriei, cursul gândurilor şi imaginilor şi „eu"-ul,
care reprezintă voinţa conştientă.
Personalitatea copiilor şi tinerilor este în continuă transformare ,
pentru că niciodată nu se întrerupe construcţia gândurilor.
Este imposibilă oprirea gândirii.
Nici când dormim nu întrerupem gândurile, de aceea visăm.
A gândi este inevitabil, dar a gândi prea mult,
generează un consum violent de energie cerebrală,
ceea ce prejudiciază calitatea vieţii.
Nu fiţi un manual de reguli.
Computerele sunt nişte biete jucării, în comparaţie cu
inteligenţa oricărui copil.
Dar noi persistăm să ne educăm copiii ca şi cum ar fi
instrumente logice,care trebuie doar să urmărească,
instrucţiunile dintr-un manual.
Fiecare copil este o lume care aşteaptă să fie explorată.
Regulile sunt bune pentru calculatoare.
A spune „fă asta" sau „nu face asta", fără o explicaţie a cauzelor,
fără a stimula gandirea,
produce roboţi şi nu copii care gândesc.
Cred că 99% din criticile şi corecţiile părinţilor sunt inutile.
Ele nu influenţează personalitatea copiilor.
Pe lângă faptul că nu educă, ele generează
mai multă agresivitate şi distanţare.
Ce e de făcut? Uimiţi-i!
Părinţii inteligenţi cunosc modul de funcţionare a minţii
pentru a educa mai bine copiii.
Ei sunt conştienţi că, mai întâi,
trebuie să cucerească teritoriul emoţiei,
pentru ca apoi să cucerească amfiteatrul gândurilor
şi, în cele din urmă,
să cucerească solurile conştiente şi subconştiente ale memoriei,
care este cutia cu secrete a personalităţii.
Ei creează stări emoţionale, făcând gesturi unice.
In acest fel, ei generează momente educaţionale fantastice.
Părinţii pot studia zeci de ani teorii educationale,
ideile lui Piaget, psihanaliza lui Freud,
inteligenţele multiple ale lui Gardner, filozofia lui Platon,
dar, dacă nu reuşesc să ofere stări pline de încântare,
să-i înveţe să gândească şi să acceseze
depozitul memoriei copiilor lor,
nici un studiu nu va fi aplicabil şi valid.
A-şi surprinde copiii înseamnă a spune lucruri
la care ei nu se aşteaptă,
a reacţiona diferit faţă de greşelile lor, a le depăşi aşteptările.
De exemplu: copilul vostru tocmai a ridicat glasul la voi.
Ce e de făcut?El se aşteaptă ca şi voi să ţipaţi şi să-l certati !
Dar, în loc de asta, începeţi prin a tăcea,
si după aceea spuneţi ceva care îl surprinde :
„Nu mă aşteptam să mă superi în felul acesta.
In ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o,
eu te iubesc şi te respect mult."
După ce spune aceste cuvinte, parintele
iese din scenă şi-şi lasă copilul să se gândească.
Răspunsul parintelui, îi va zdruncina temelia agresivităţii.
Dacă vreţi să provocaţi un impact puternic în
universul emoţional şi raţional al copiilor voştri,
folosiţi-vă de creativitate şi sinceritate.
Astfel ii veţi cuceri pe cei de necucerit.
Totuşi, nu veţi avea garanţia cuceririi doar cu un singur gest,
ci printr-un model de viaţă.
Dacă educaţi inteligenţa emoţională a copiilor voştri cu laude,
atunci când ei se aşteaptă la o mustrare ;
cu o încurajare, atunci când se aşteaptă la o reacţie agresivă;
cu o atitudine afectuoasă, atunci când se aşteaptă la un atac de furie,
vor fi încântaţi şi o vor înregistra cu intensitate.
Părinţii vor deveni astfel instrumente de transformare.
Părinţii buni spun copiilor: „Greşeşti."
Părinţii inteligenţi spun: „Ce părereai despre comportamentul tău?"
Părinţii buni spun: „Ai greşit din nou."
Părinţii inteligenţi spun: „Gândeşte înainte să reacţionezi."
Părinţii buni pedepsesc când copiii lor dau greş;
părinţii inteligenţi îi stimulează să facă din fiecare lacrimă o ocazie de a evolua.
Generaţia hamburgerului emoţional
Tinereţea a fost întotdeauna o fază de rebeliune faţă de convenţiile adulţilor.
Dar generaţia actuală a produs un efect unic în istorie:
a ucis arta de a gândi şi capacitatea tineretului de a contesta.
Tinerii de azi ,rareori contestă comportamentul adulţilor.
De ce? Pentru că ei iubesc otrava pe care am produs-o.
Iubesc succesul rapid, plăcerea imediată,
proiectoarele mass-media, chiar dacă trăiesc în anonimat.
Excesul de stimuli a generat o fluctuaţie emoţională,
fără capacitate contemplativă.
Până şi modelele lor de viaţă trebuie să aibă un succes exploziv.
Vor să fie personaje importante, ca de exemplu
artişti sau sportivi care cuceresc, peste noapte, faima şi aplauzele.
Tinerii trăiesc în generaţia „hamburgerului emoţional".
Ei detestă răbdarea.
Nu ştiu să contemple frumosul în micile aspecte ale vieţii.
Nu le cereţi să admire florile, amurgul, conversaţiile simple.
Pentru ei, totul e plictiseală.
Criticile părinţilor şi profesorilor sunt insuportabile
şi rareori le ascultă cu atenţie.
Cum să-i ajutăm să iasă din asemenea tipare?
Unul dintre cele mai importante lucruri în educaţie este
să-l faci pe un copil, să-l admire pe cel care-l educă.
Un tată poate fi un muncitor cu braţele, dar dacă îşi vrăjeşte copilul,
va fi uriaş în inima lui.
Un tată poate fi important în mediul de afaceri,
poate avea mii de funcţionari,
dar dacă nu-şi încântă fiul, va rămâne mic în sufletul acestuia.
Fiţi un maestru al inteligenţei, învăţaţi-i să gândească.
Lăsaţi-i să perceapă omul strălucit care sunteţi.
Părinţii buni îşi pregătesc copiii pentru aplauze,
părinţii inteligenţi îşi pregătesc copiii pentru eşecuri.
Această deprindere a părinţilor inteligenţi contribuie la dezvoltarea:
motivaţiei,îndrăznelii, răbdării, perseverenţei,
capacităţii de depăşire a obstacolelor,
abilităţii de a crea oportunităţi şi de a le valorifica.
Părinţii buni îşi pregătesc copiii să primească aplauze,
părinţii inteligenţi îi pregătesc să-şi înfrunte eşecurile.
Părinţii buni educă inteligenţa logică a copiilor,
ărinţii inteligenţi le educă sensibilitatea.
Stimulaţi-i pe copiii voştri să aibă obiective, să caute succesul în
studiu, în muncă, în relaţiile sociale
dar nu vă opriţi aici.
Ajutaţi-i să nu le fie teamă de insuccese.
Nu există podium fără înfrângeri.
Mulţi nu urcă pe podium, nu pentru că nu au capacităţile necesare,
ci pentru că nu au ştiut să depăşească insuccesele
de pe drumul parcurs până la podium.
Mulţi nu reuşesc săstrălucească în munca lor,
pentru că au renunţat în faţa primelor obstacole.
Unii nu au învins pentru că nu au avut răbdare să suporte un nu,
pentru că nu au avut îndrăzneala de a înfrunta unele critici,
nici umilinţa de a-şi recunoaşte greşelile.
Perseverenţa este la fel de importantă ca şi capacităţile intelectuale.
Viaţa este un drum lung, care are curbe imprevizibile
şi derapaje inevitabile.
Societatea ne pregăteşte pentru zilele de glorie,
dar zilele de frustrare sunt acelea care-i dau sens acestei glorii.
Dovedind maturitate, părinţii inteligenţi devin modele
pentru o viaţă plină de victorii.
Pentru ei, a avea succes nu înseamnă a avea o viaţă fără greşeli.
A învinge nu înseamnă să ai întotdeauna dreptate.
De aceea sunt în stare să le spună copiilor lor:
„Am greşit", „Scuză-mă". „Am nevoie de tine".
Ei sunt puternici în convingerile lor ,
dar suficient de flexibili pentru a-şi admite fragilitatea.
Părinţii inteligenţi dovedesc că florile cele mai frumoase
apar după iarna cea mai grea.
Viaţa este un contract ce presupune risc.
Părinţii care nu curajul să-şi recunoască greşelile,
nu-şi vor învăţa niciodată copiii să-şi înfrunte propriile greşeli
şi să înveţe din ele.
Părinţii care afirmă că fac totul bine,
nu-şi vor învăţa niciodată copiii să-şi depăşească eşecurile.
Părinţii care nu cer scuze nu-şi vor învăţa niciodată copiii
cum să abordeze aroganţa.
Părinţii trebuie sa-si învete copiii să găsească în pierderi,
ocazii de a fi mai puternici şi de a căpăta experienţă.
Tinerii trebuie să preţuiasca provocările şi nu sa fuga de ele.
Dacă se vor lăsa intimidaţi în fata insucceselor şi greutăţilor,
fenomenul RAM va înregistra în memoria lor,
mii de experienţe care vor hrăni complexul de inferioritate,
respect de sine scăzut ,şi sentimentul că nu sunt capabili de nimic.
Care va fi consecinţa?
Un tânăr cu o un nivel scăzut de respect de sine,
va avea un complex de inferioritate,
incapabil să-şi asume riscuri şi să-şi transforme obiectivele în realitate.
El ar putea trăi un proces de îmbătrânire emoţională precoce.
Tinereţea ar trebui să fie cea mai intensă perioadă a bucuriei,
cu toate că îşi are neliniştile ei .
Dar mulţi sunt bătrâni, în trupuri de tineri.
A fi în vârstă nu înseamnă a fi bătrân cronologic.
De altfel, mulţi vârstnici sunt mai tineri pe plan emoţional,
decât mare parte din tinerii de azi,pentru că sunt fericiţi şi motivaţi.
Care este caracteristica unei emoţii trăite de o persoană îmbătrânită,
care nu are trăiri şi motivaţie?
Este o incapacitate de a se bucura de frumos
şi o înclinaţie puternică de a se lamenta,
căci nimic nu o satisface pe termen lung.
Asemenea persoane se plâng de corpul lor, de îmbrăcăminte,
de prieteni, de lipsa de bani,de şcoală
şi chiar de faptul de a se fi născut.
Capacitatea de a se plânge este
îngrăşământul suferinţei emoţionale,
iar capacitatea de a mulţumi,
este combustibilul fericirii.
Mulţi tineri fac orice pentru a avea o firimitură de bucurie.
Ei cerşesc pâinea bucuriei, chiar dacă trăiesc în palate.
Tinerii care devin maeştri în a se plânge,
au un mare dezavantaj într-o competiţie.
Cu mare greutate vor reuşi pe plan social şi profesional.
Atrageţi-le atenţia!
Cum tinerii înţeleg ce este memoria calculatoarelor,
comparaţi-o cu memoria umană.
Spuneţi-le că toate lamentările sunt însoţite
de o stare extrem de tensionată,
care este arhivată în mod deosebit în memorie,
prin fenomenul RAM,şi care distruge, cu încetul, bucuria emoţiei..
Părinţii buni vorbesc,
părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni.
Această deprindere a părinţilor inteligenţi
contribuie la dezvoltarea solidarităţii,sociabilităţii,
bucuriei de a trăi, optimismului, înţelegerii interpersonale.
Am văzut că prima deprindere a părinţilor inteligenţi
este aceea de a-şi lăsa copiii să-i cunoască;
a doua este cea de a le alimenta personalitatea;
a treia, de a-i învăţa să gândească;
a patra, de a-i pregăti pentru eşecurile şi greutăţile vieţii.
Trebuie să înţelegem că cea mai bună cale
de a dezvolta toate aceste deprinderi
este cea de a căpăta o a cincea deprindere:
aceea de a dialoga.
Părinţii buni vorbesc, părinţii inteligenţi dialoghează,
între a sta de vorbă şi a dialoga există o mare diferenţă.
A sta de vorbă înseamnă a vorbi despre lumea care ne înconjoară,
a dialoga înseamnă a vorbi despre lumea care suntem.
A dialoga înseamnă a relata experienţe, înseamnă a împărtăşi
ceea ce se află ascuns în inima fiecăruia,
înseamnă a pătrunde dincolo de cortina comportamentelor,
înseamnă a dezvolta înţelegerea interpersonală .
Cei mai buni ani ai vieţii lor sunt sufocaţi.
Cu încetul, ei îşi pierd zâmbetul,ancorarea în viaţă, motivaţia.
Descoperirea măreţiei lucrurilor anonime
învăţaţi-vă copiii să găsească în lucrurile mici, motive majore de fericire.
O persoană superficială din punct de vedere emoţional
are nevoie de evenimente mari ca să se bucure
o persoană profundă găseşte bucurie în lucrurile ascunse,
în fenomene aparent imperceptibile:
în mişcarea norilor, în dansul fluturilor, în îmbrăţişarea unui prieten,
în sărutul persoanei iubite,
într-o privire complice, în zâmbetul prietenos al unui necunoscut.
Fericirea nu este opera întâmplării,
fericirea vine prin exerciţiu.
Antrenaţi-vă copiii pentru a fi excelenţi observatori.
Ieşiţi pe câmp sau în grădină, faceţi-i să urmărească deschiderea unei flori
şi descoperiţi cu ei frumosul invizibil.
Simţiţi cu ochii voştri lucrurile frumoase care vă înconjoară.
Faceţi-i pe copii să aprecieze momentele simple,
forţa care izvorăşte din pierderi,
siguranţa care răsare din haos, măreţia care emană din gesturile mici.
Munţii sunt formaţi din particule nevăzute de nisip.
Copiii vor fi mai fericiţi dacă vor învăţa să contemple frumosul
în momentele de glorie, ca şi în cele de eşec,
în florile primăverii şi în frunzele uscate ale toamnei.
lată marea provocare a educaţiei emoţionale!
Pentru mulţi, fericirea nu este altceva
ecât nebunie inventată de psihologi,
delirul filozofilor, halucinaţie de poet.
Aceştia n-au înţeles niciodată că secretele fericirii
se ascund în lucrurile simple şi anonime
atât de depărtate şi atât de aproape de ei.
Majoritatea educatorilor nu reuşesc să străbată cortina aceasta.
Mai mult de 50% dintre părinţi n-au avut niciodată curajul
de a dialoga cu copiii lor despre
temerile, pierderile şi frustrările personale.
Cum e posibil ca părinţi şi copii să trăiască
sub acelaşi acoperiş, ani de-a rândul,
şi să rămână complet izolaţi unii de alţii?
Spun că se iubesc, dar cheltuiesc puţină energie
pentru a cultiva iubirea.
Au grijă de peretele stricat, de problemele maşinii,
dar nu se îngrijesc de deteriorările emoţionale
şi de problemele din cadrul relaţiei.
Când picură un robinet, părinţii se agită să-l repare.
Dar oare îşi fac timp să dialogheze cu copiii,
să-i ajute să-şi recapete veselia, siguranţa
sau sensibilitatea pe cale de dispariţie?
Dacă am lua toţi banii unei întreprinderi şi i-am arunca la gunoi,
am comite o crimă gravă la adresa acelei întreprinderi,
care ar merge spre faliment
Oare nu am comis această crimă faţă de
cea mai importantă întreprindere socială -familia -
a cărei unică monedă este dialogul?
Dacă distrugem dialogul, cum va rezista relaţia părinţi—copii?
Va merge, cu siguranţă,spre faliment.
Trebuie să căpătăm deprinderea de a ne reuni
cel puţin săptămânal cu copiii noştri,
să dialogăm cu ei.
Trebuie să le dăm libertatea de a vorbi despre ei înşişi,
despre neliniştile şi dificultăţile de comunicare cu noi, părinţii lor.
Nici nu vă imaginaţi ce efect pot avea aceste întruniri.
Dacă părinţii nu le-au vorbit niciodată copiilor
despre visele lor cele mai importante
şi nici nu i-au ascultat vorbind despre bucuriile şi decepţiile lor,
ei vor forma un grup de străini şi nu o familie.
Nu există o reţetă magică pentru a construi o relaţie sănătoasă.
Dialogul este de neînlocuit.
Să căutăm prieteni în copiii noştri
In fiecare tânăr - chiar şi în cei mai complicaţi şi mai izolaţi
există o lume care aşteaptă să fie descoperită.
Mulţi tineri sunt agresivi şi rebeli, şi părinţii lor nu înţeleg că,
prin agresivitatea lor, ei strigă după ajutor.
Comportamentele nepotrivite sunt, de multe ori, strigăte puternice
care imploră prezenţa, dragostea şi atenţia părinţilor.
Multe simptome psiho-somatice, cum ar fi durerile de cap
sau durerile abdominale,sunt şi ele strigăte tăcute ale copiilor.
Cine le aude?
Mulţi părinţi îşi duc copiii la psihologi,ceea ce poate ajuta,
dar, în adâncul fiinţei lor, ceea ce caută ei este inima părinţilor.
O sugestie: dacă puteţi s-o faceţi,
întrerupeţi canalele de televiziune cu conţinut general
şi rămâneţi doar cu canalele tematice.
Dacă veţi face acest lucru, veţi fi probabil uimiţi
de îmbunătăţirea relaţiei copiilor voştri cu voi.
Vor fi mai afectuoşi, vor dialoga mai mult,
vor avea mai mult timp pentru joacă şi distracţie.
Vor vedea mai puţine canale apelative şi mai multe canale contemplative,
care vorbesc despre natură şi ştiinţă.
lată o altă sugestie pentru toţi părinţii
poate şi mai importantă decât prima.
Eu o numesc „proiectul educării emoţionale" :
la fiecare două luni, deconectaţi televizorul o săptămână întreagă
şi faceţi lucruri interesante cu copiii voştri.
Planificaţi-vă să petreceţi cu ei şase săptămâni pe tot parcursul anului.
Chiar dacă părinţii şi copiii nu călătoresc spre locuri îndepărtate,
trebuie să exploreze ce se află în sufletele fiecăruia.
Stabiliţi ce veţi face. Mergeţi împreună la bucătărie,
inventaţi noi feluri de mâncare,
spuneţi anecdote, inventaţi piese de teatru,
plantaţi flori, accesaţi lucruri interesante.
Rămâneţi cu copiii voştri în toate nopţile din aceste săptămâni.
Faceţi din proiectul educarii emotionale, un proiect de viaţă.
Cea mai mare dorinţă a părinţilor ar trebui să fie
aceea ca toţi copiii lor să le fie prieteni.
Diplomele, banii, succesul sunt consecinţe ale unei educaţii strălucite.
Mulţi copii intră în conflict, pentru că părinţii lor ,
nu reuşesc să vorbească sufletului,
iar astfel să fie admiraţi de ei.
Îmbrăţişările, sărutul şi conversaţiile permanente
cu copiii cultivă afectivitatea ş irisipesc singurătatea.
Mulţi europeni şi americani suferă de o singurătate profundă.
Nu ştiu să ajungă la copii şi să dialogheze deschis cu ei.
Locuiesc în aceeaşi casă, dar trăiesc în lumi diferite.
Contactul sufletesc şi dialogul sunt magice,
creează o sferă de solidaritate,
îmbogăţesc emoţia şi dau sens vieţii.
Mulţi tineri se sinucid în ţările dezvoltate,
pentru că rareori cineva pătrunde în lumea lor
şi poate să-i asculte fără idei preconcepute.
Există o concepţie greşită în psihiatrie legată de sinucidere.
Cel care comite un act de sinucidere nu vrea să ucidă viaţa, ci durerea sa.
Toţi cei care se gândesc la moarte, în fond, sunt însetaţi de viaţă.
Ceea ce vor să distrugă este suferinţa cauzată de conflictele lor,
singurătatea care-i descurajează,frica ce-i pune la pământ.
Spuneţi asta celor deprimaţi - şi veţi vedea răsărind speranţa în ei.
Intr-o societate în care părinţii şi copiii nu sunt prieteni,
depresia şi alte tulburări emoţionale ,
întâlnesc un mediu ideal pentru a se dezvolta.
Autoritatea părinţilor şi respectul din partea copiilor lor
nu sunt incompatibile cu cea mai curată prietenie.
Pe de o parte, nu trebuie să fiţi indulgenţi,
nici să fiţi o jucărie în mâna copiilor voştri,
pe de altă parte, trebuie să căutaţi să le fiţi un foarte bun prieten.
Ne aflăm în era admiraţiei.
In cazul în care copiii voştri nu vă admiră,
nu veţi avea influenţă asupra lor.
Adevărata autoritate şi respectul solid se nasc din dialog.
Dialogul este o perlă ascunsă în inimă.
Ea este atât de scumpă şi atât de accesibilă.
Scumpă, pentru că aurul şi argintul nu o pot cumpăra;
accesibilă, pentru că şi cel mai amărât dintre oameni o poate găsi.
Părinţii buni dau informaţii,
părinţii inteligenţi povestesc istorioare.
Această deprindere a părinţilor inteligenţi, contribuie la dezvoltarea:
creativităţii,a spiritului inventiv, a perspicacităţii,
capacităţii de a găsi soluţii în situaţii tensionate.
Părinţii buni sunt o enciclopedie de informaţii,
părinţii inteligenţi sunt povestitori agreabili.
Sunt creativi, iscusiţi, capabili să extragă minunate lecţii de viaţă,
din lucrurile cele mai simple.
Vreţi să fiţi părinti străluciti?
Faceţi-vă un obicei din a dialoga şi a spune poveşti.
Captivaţi-vă copiii prin inteligenţa şi afecţiunea voastră,
nu prin autoritate, bani sau putere.
Transformaţi-vă într-o persoană agreabilă.
Influenţaţi ambianţa în care vă aflaţi.
Ştiţi care este termometrul care indică dacă sunteţi agreabil?
Imaginea pe care o au despre voi, copiii prietenilor voştri.
Dacă le face plăcere să fie în preajma voastră, aţi trecut testul.
Dacă vă evită, aţi fost respins şi va trebui să vă revedeţi atitudinile.
Părinţilor care spun poveşti nu le este ruşine să-şi folosească greşelile
şi greutăţile ca să-şi ajute copiii să privească în sinea lor şi să-şi găsească drumul.
Când copiii sunt disperaţi, cu teama zilei de mâine, cu frica de a înfrunta o problemă,
aceşti părinţi intră în scenă şi creează poveşti
care transformă emoţia plină de frici a copiilor,într-o sursă de motivaţie.
O dată, copilul meu a fost criticat de niste colegi , pentru că nu-i plăcea să fie ostentativ,
cât şi pentru că nu era preocupat în mod excesiv de moda .Se simţea respins şi trist.
După ce am auzit problema lui, mi-am pus imaginaţia la treabă şi i-am spus o pildă:
i-am spus că unii preferă un soare frumos pictat într-un tablou,
alţii preferă un soare real, chiar dacă este acoperit de nori.
L-am întrebat: ce soare preferi?
S-a gândit şi a ales soarele real.
Atunci, am adăugat, chiar dacă oamenii nu cred în soarele tău, el străluceşte.
Tu ai lumina ta proprie. Intr-o zi, norii care o acoperă
se vor risipi şi oamenii te vor vedea.
Să nu-ţi fie teamă de critica altora - să-ţi fie teamă - că îţi pierzi lumina.
Niciodată n-a uitat de această pildă.
A fost atât de incantat, că a povestit-o multora dintre prietenii sai.
A fi fericit presupune antrenament şi nu este opera întâmplării.
Care este una dintre cele mai bune modalităţi de a educa?
Să spui poveşti. Ele amplifică lumea ideilor,
dă lumină emoţiei, diluează tensiunile.
Sosirea unui nou frate poate genera reacţii agresive,
respingeri, retrageri instinctive în sine
(de ex. incapacitatea de a controla urinarea)
şi schimbări de atitudine a fratelui mai mare,
punându-i în pericol formarea personalităţii.
Micuţul devine, uneori, un străin.
Părinţii abili creează poveşti încă dinainte de naşterea pruncului,
care îl includ în experienţele distractive ale celorlalţi fraţi
şi stimulează spiritul de convieţuire împreună.
Fratele mai mare asimilează aceste poveşti,
încetează să mai considere că fratele mai mic este un rival
şi începe să-l iubească.
Învăţaţi-vă copiii mult, vorbind puţin.
Iisus a fost un excelent educator, pentru că vorbea în parabole.
Fiecare parabolă pe care a povestit-o acum două mii de ani
era o pildă bogată, care dezvolta inteligenţa,
distrugea ideile preconcepute şi stimula gândirea.
Acesta era unul dintre secretele care făcea ca El
să fie mereu înconjurat de tineri.
Tinerii apreciază persoanele inteligente.
Pentru a fi inteligent nu e nevoie să fiţi
un intelectual sau un savant.
Ajunge să creaţi poveşti şi să inseraţi în ele lecţii de viaţă.
Mulţi părinţi sunt închistaţi în modul lor de a gândi.
Ei consideră că nu sunt creativi, că nu au perspicacitate
şi inteligenţă ceea ce nu este adevărat.
Am convingerea, ca cercetător al inteligenţei umane,
că fiecare om are un potenţial intelectual enorm,
dar pe care îl reprimă.
Imi amintesc de un pacient autist, care nu putea produce
nici un gând raţional.
Capacitatea sa intelectuală era extrem de redusă.
După aplicarea unor metode care au stimulat fenomenul RAM,
ferestrele memoriei sale s-au deschis.
După doi ani de tratament, nu numai că gândea în mod strălucit,
dar şi spunea poveşti.
Toţi colegii lui de clasă rămâneau uimiţi de imaginaţia sa.
Există un narator de poveşti, chiar şi în omul cel mai închis.
Dacă, uneori, nici voi nu suportaţi modul închis de a fi,
cum vreţi să vă audă copiii voştri?
Nu ţipaţi, nu atacaţi, nu răspundeţi cu agresivitate.
Opriţi-vă!Spuneti-le poveşti celor dragi.
Puteţi să-i învăţaţi mult, vorbind puţin.
Aveţi curajul de a vă schimba!
Fiţi inventivi.Puteţi educa mult, fără efort deosebit.
Părinţii inteligenţi îşi stimulează copiii să-şi învingă temerile
şi să aibă atitudini blânde.
Sunt povestitori, sunt vânzători de vise.
Dacă reuşiţi să vă faceţi copiii să viseze,
veţi avea o comoară pe care mulţi regi au căutat-o
şi nu au avut-o niciodată.
Părinţii buni oferă oportunităţi,
părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată.,
Aceasta deprindere a părinţilor inteligenţi contribuie la dezvoltarea:
capacităţii de a preţui viaţa, dezvoltarea speranţei, perseverentei,
motivaţiei, fermităţii,
capacităţii de a se analiza, de a depăşi obstacole şi eşecuri.
Părinţii buni sunt toleranţi faţă de anumite greşeli ale copiilor,
părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată la ei,
chiar dacă fiii îi decepţionează şi trec prin tulburări emoţionale.
Lumea poate să nu dea şanse copiilor noştri,
dar nu trebuie să ne pierdem niciodată speranţa
că ei vor deveni oameni de valoare.
Părinţii inteligenţi sunt semănători de idei
şi nu controlează viaţa copiilor lor.
Ei seamănă în solul inteligenţei lor şi aşteaptă ca,
într-o zi, seminţele să germineze.
Pe timpul aşteptării poate să apară mâhnire
dar, dacă seminţele sunt bune, într-o zi vor încolţi,
chiar dacă aceşti copiii se droghează,
nu au respect pentru viaţă
şi nu pot sta în nici un loc de muncă.
Poate că unii părinţi citesc aceste randuri şi plâng,
deoarece copiii lor trec prin crize profunde.
Ei refuză să fie ajutaţi, se izolează în lumea lor bolnavă
şi sunt indiferenţi la lacrimile celor care îi iubesc.
Ce e de făcut? Să renunţăm la ei? Nu.
în parabola fiului risipitor ni se oferă un exemplu minunat,
despre cum anume să procedăm.
Comportamentul tatălui este determinat de o înţelepciune unică.
Fiul a renunţat la tată, dar tatăl nu a renunţat niciodată la fiu.
Tatăl şi-a implorat fiul să rămână.
Lacrimile lui nu l-au impresionat pe fiu.
Acesta a plecat şi şi-a risipit averea.
Tatăl nu l-a criticat, ci doar l-a aşteptat.
Tatăl aştepta în fiecare zi ca el să înveţe la şcoala vieţii,
lecţiile pe care nu le învăţase alături de el.
In sfârşit, marea victorie.
Durerea, pierderea şi sentimentul de nesiguranţă
pe care le-a experimentat tânărul,
au rupt coaja seminţelor pe care tatăl le-a plantat.
Astfel, personalitatea fiului a fost modificată.
Rezultatul? El s-a întors.
A ieşit de sub protecţia tatălui, a căpătat cicatrici adânci în suflet,
dar a devenit mai matur şi experimentat.
Tatăl şi-a văzut fiul apropiindu-se de casă.
A alergat să-l întâmpine, profund mişcat.
Nu şi-a condamnat fiul, nu a spus nimic,
deoarece ştia că orice vorbă e de prisos.
Era sigur că experienţele trăite de fiu l-au afectat profund.
L-a îmbrăţişat doar şi i-a făcut o primire sărbătorească.
Nimeni n-a înţeles.Iubirea nu este ceva ce se înţelege.
Dar fiul nu a mai fost niciodată cel dinainte.
Putem să plângem,in batalia educatiei,
dar niciodată nu trebuie să ne pierdem curajul.
E posibil să fim răniţi, dar niciodată nu trebuie să încetăm lupta.
Trebuie să vedem ceea ce nimeni nu vede.
Să întrezărim o comoară îngropată ,
sub pietrele din inima copiilor noştri.
Nimeni nu-şi ia diplomă în misiunea de a educa.
Inainte, părinţii erau autoritari;
astăzi, sunt copiii;
Inainte, profesorii erau eroii elevilor;
astăzi, sunt victimele lor.
Tinerii nu vor să fie contrariaţi sau contrazisi;.
Niciodată de-alungul istoriei n-am văzut copii şi tineri
care să-i domine în felul acesta pe adulţi.
Fiii se comportă ca nişte regi ale căror dorinţe
trebuie să fie indeplinite imediat.
In primul rând, învăţaţi să spuneţi fără teamă „nu" copiilor dvs.
Dacă ei nu aud „nu" de la părinţii lor,
nu vor fi pregătiţi să audă „nu" de la viaţă.
Nu vor avea şanse să supravieţuiască.
În al doilea rând, când spun „nu", părinţii nu trebuie să cedeze
în fata şantajelor şi presiunilor copiilor lor.
In caz contrar, emoţia copiilor şi tinerilor va deveni un balansoar:
azi sunt docili, mâine, explozivi;
acum sunt însufleţiţi, după puţin timp prost-dispuşi.
Dacă sunt instabili şi şantajişti în mediul social, vor fi excluşi.
In al treilea rând, părinţii trebuie să stabilească în mod clar
care sunt aspectele negociabile
şi care sunt limitele ne-negociabile.
De exemplu, a merge la culcare noaptea târziu în cursul săptămânii
şi a se trezi devreme pentru a învăţa este inacceptabil
şi prin urmare ne-negociabil.
Pe de altă parte, timpul petrecut cu internetul şi
ora de întoarcere acasă pot fi negociate.
Dacă părinţii vor asimila deprinderile educatorilor inteligenţi,
pe care le-am menţionat,
vor putea ca, fără nici o teamă, să contrazică, să impună limite
şi să spună „nu" copiilor lor.
Bombănelile, încăpăţânările şi crizele acestora,
nu vor fi distructive, ci constructive.
Trăim vremuri grele.
Regulile şi sfaturile psihologice par să nu aibă nici un efect.
Părinţii din toată lumea se simt pierduţi,
pare să le fugă pământul de sub picioare,
nu mai ştiu cum să pătrundă în lumea copiilor lor.
De fapt, cucerirea planetei psihice a copiilor noştri
este la fel de complexă sau chiar mai complexă,
decât cucerirea planetei fizice.
A stimula mecanismul inteligenţei este o artă,
pe care puţini o învaţă.
Vreau să rămână clar faptul că
deprinderile părinţilor inteligenţi arată
că nimeni nu-şi ia diploma în educaţia copiilor.
Cei care spun „Eu ştiu" sau
„Nu am nevoie de ajutorul nimănui" sunt deja derutaţi.
Pentru a educa, trebuie să învăţăm mereu
şi să cunoaştem din plin cuvântul răbdare.
Cel care nu are răbdare renunţă,
cel care nu reuşeşte să înveţe, nu găseşte drumuri inteligente.
Nefericiţi sunt părinţii care nu reuşesc să înveţe de la copiii lor
şi să corecteze modalităţile de comunicare şi educare!
Nefericiţi sunt profesorii care nu reuşesc să înveţe de la elevii lor
şi să-şi înnoiască procedeele.
Viaţa este o mare şcoală care învaţă puţin
pe cel care nu ştie să citească.
Tocmai pentru că viaţa este o mare şcoală,
părinţii trebuie să caute să înţeleagă
deprinderile profesorilor fascinanţi
pe care le voi descrie în continuare( Capitolul 2).
Le vor fi utile în educaţia copiilor lor.
Pentru a creste copii fericiti, cooperanti ,cu un caracter frumos,
citeste neaparat "KIDS LIFE-SKILLL STORIES, "
Este o carte carte fascinanta, instructiva si inspirationala.
Aplicand cunostintele dobandite prin lectura acestei carti,
educatia copilului se poate face in mod placut
si cu rezultate impresionante.
Pentru mai multe informatii, accesati linkul:
http://nadiamir.shelter7.hop.clickbank.net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu